Horoscop săptămâna 16-22 martie 2020. O zodie câştigă bani, iar alta poate să se îndrăgostească iremediabil

1 horoscop greseli zodii jpg jpeg

Săptămâna 16-22 martie 2020 va aduce veşti bune pentru nativii Berbec, care vor câştiga bani cu nemiluita, în timp ce Taurii ar putea să se îndrăgostească iremediabil.

Care sunt previziunile astrologice pentru fiecare zodie în parte, află mai jos.

Horoscop săptămânal Berbec: 16 – 22 martie 2020 Cei născuţi în zodia Berbec vor trebui să-şi răspundă frământărilor interioare, de această dată nemaiavând nicio scuză de amânare a unui răspuns, a unei clarficări, a unei decizii. Profesional, vor fi, din nou, suprasolicitaţi, se vor simţi epuizaţi, dar şi meritele financiare vor fi pe măsură. Este o perioadă bună să obţină bani din activităţi noi. Când Soarele va păşi în semnul lor, Berbecii vor da deborda de energie şi vor reuşi să anuleze oboseala, vor străluci şi se vor pregăti să îmbrace noi haine profesionale. Încă puţin şi nativii vor avea parte de noi începuturi în carieră.  Saturn le va îndrepta atenţia către prieteni şi către planurile pe termen lung, către proiectele pe care le au conturate, dar fără o bază de a le demara. Saturn îi va responsabiliza în acest sens, potrivit Cancan.ro. 

Top 3 cele mai sexy şi pasionale zodii. Balanţa te va surprinde!

Cei născuţi în zodia Gemeni se întorc şi rezolvă nişte probleme profesionale, iar Mercur, guvernatorul lor, îi susţine din plin. Nativii reuşesc să se facă mai bine înţeleşi, înţeleg şi ei înşişi ce-şi doresc de la carieră şi au mari şanse, odată ce Soarele le activează sectorul planurilor de viitor, să pună bazele unor proiecte îndrăzneţe, să facă schimbări profesionale remarcabile. Unii nativi pot fi pregătiţi, însă alţii s-ar putea să mai aibă nevoie să înveţe, să stidieze, să se dezvolte pe alte planuri, iar acest aspect va fi puternic susţinut de Saturn în tranzitul său prin Vărsător. Străinătatea ar putea veni cu soluţii în acest sens. Se recomandă mai multă prudenţă la zona financiară. Predispoziţia către cheltuieli şi distracţii ar trebui evaluată mai atent.

Mercur poate readuce în prim plan un crez, o credinţă, o mentalitate pe care cei născuţi în zodia Rac s-ar putea acum să o integreze altfel în viaţa lor. Contactul cu străinătatea şi dorinţa de a progresa prin cunoaştere, de a învăţa lucruri noi se conturează puternic în această perioadă. Cariera va deveni centru de interes, odată cu ingresul Soarelui în Berbec şi mulţi nativi îşi vor canaliza energia în acest sens, vor dori să iasă în faţă şi facă lucrurile să meargă, să se facă remarcaţi. Saturn s-ar putea să aducă unele blocaje, responsabilizări, în relaţiile cu asociaţii, colaboratorii şi nu este exclus ca nativii să resimtă totul la nivel financiar.

Cei născuţi în zodia Leu vor avea parte de Mercur în tranzit prin casa transformărilor şi acest aspect va aduce multe elucidări şi răspunsuri nativilor. Pe de altă parte, posibil ca o situaţie ce vizează o moştenire, un proces să se elucideze, însă nativii trebuie să fie atenţi la cheltuieli şi să nu facă excese. Cu Soarele în tranzit pe casa filozofiilor de viaţă, Leii vor recâştiga atitudinea de învingător şi vor fi mult mai dispuşi să înveţe lucruri noi, să progreseze prin cunoaştere, ba chiar vor arăta lumii întregi ce au învăţat. Saturnîi va învăţa lecţii serioase legate de relaţii, îi va responsabiliza în legătură cu partenerul de viaţă, fie că el există, fie că sunt în căutarea unuia – vor începe să-şi dea seama ce trebuie schimbat şi învăţat pentru ca lucrurile să meargă într-un parteneriat, şi aici este vorba inclusiv de parteneriatele profesionale, de afaceri.

Cei născuţi în zodia Fecioară vor avea parte de tranzitul lui Mercur, întocmai guvernatorul lor, în sectorul relaţiilor, iar nativii vor simţi că interacţiunea cu cei din jur se intensifică. Vor fi reluate unele teme de dialog cu partenerul de viaţă sau cu partenerii de afaceri, cu colaboratorii şi vor fi lămurite. Odată cu ingresul Soarelui într-un sector financiar, Fecioarele vor reuşi să-şi canalizeze atenţia către îmbunătăţirea veniturilor şi nu este exclus ca unii nativi să iniţieze demersuri pentru a intra în posesia unor sume de bani, unor drepturi materiale. Totodată, pasiunea în cuplu se va reaprinde şi nativii vor trăi intens povestea de dragoste sau, poate, o aventură. Saturn s-ar putea să vină cu unele lecţii legate de muncă şi să-i responsabilizeze mai mult pe nativi referitor la modul în care-şi desfăşoară activităţile, la modul în care se raportează la un job. De asemenea, această responsabilizare va avea legătură şi cu sănătatea şi cu stilul de viaţă adoptat până acum. La acest capitol va fi nevoie de schimbări pentru ca lucrurile să meargă bine.

Ai suferit din dragoste? E timpul să renaşti! 3 zodii de femei pe care trecutul le-a făcut mai puternice

Cei născuţi în zodia Balanţă sunt sfătuiţi să fie mai responsabili cu sănătatea lor şi să evite activităţile suprasolicitante. Mercur în tranzit pe casa sănătăţii şi a muncii s-ar putea să le aducă epuizare şi lipsa chefului de muncă. Sunt mai bine susţinuţi nativii care lucrează în domenii creative, ceilalţi fiind mai predispuşi conflictelor profesionale. Soarele va activa sectorul relaţiilor, iar energia nativilor va merge către legarea unei poveşti de iubire, către consolidarea unei relaţii sau către depistarea unor noi parteneriate şi colaborări, asocieri. Totuşi, trebuie ţinut cont că Saturn va intra în sectorul iubirii, iar din această ipostază va responsabiliza foarte mult nativii. Va cere mai multă maturitate, va pune obstacole şi limitări, dar toate vor fi cu scopul de a învăţa o lecţie. Aceeaşi situaţie se va desfăşura şi în cazul nativilor care au copii şi care trebuie să devină mai atenţi la modul în care-i educă, în care-i cresc.

Află previziunile astrologice pentru celelate zodii, mai jos!



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg