Horoscopul săptămânii 8-14 decembrie 2017

1 81888 original jpg jpeg

Apar nemulţumiri în vieţile unor nativi. Unii dintre ei realizează că profesia aleasă nu este cea care li se potriveşte, alţii îşi dau seama că lucrurile nu evoluează aşa cum şi-ar dori în viaţa sentimentală. Descoperă ce-ţi prezic astrele în următoarea perioadă!

Berbec

Gândesc mai mult, sunt atente la fiecare amănunt. Să facă tot posibilul şi să fructifice perioada la maximum, să finalizeze lucrurile care trenează de ceva timp, pentru că le pot aduce stabilitate financiară. Sunt creative, au idei extraordinare - să se grăbească să le pună pe hârtie!

Taur

Să se aştepte să fie chemate la un interviu şi să li se propună un loc de muncă, în cazul că nu au unul sau sunt în căutarea unui serviciu mai bun. Avantajate sunt doamnele mai tinere. Să fie atente, deoarece există şi o doză de iluzie: vor constata repede că s-au angajat la ceva de care nu mai sunt sigure că poate fi dus la bun sfârşit.

Gemeni

Atenţie la conflicte, fie că este vorba despre familie, fie despre cei cu care lucrează! Poate fi vorba despre pierderea unui contract sau constată cu năduf că n-au avut grijă când au semnat nişte hârtii – şi s-ar putea să se trezească fără niciun ban. În schimb, au energia să facă alţii. Creativitate poate să le aducă nu doar recompense financiare, ci şi recunoaşterea talentului.

Rac

Dispar ca prin farmec discuţiile în contradictoriu, care pe ele le dezarmează şi le fac să se închidă în sine. Fac planuri, analizează. Tinerele care încă învaţă au prilejul să se descopere pe sine. Pot face alegerile care să le marcheze traictoria profesională. Cele care n-au un loc de muncă ar putea fi chemate la un interviu sau vor pleca la muncă în străinătate.

Leu

Au energia necesară pentru a regla probleme care ţin de relaţia cu cei mai în vârstă din familie, probleme care ţin de propria exprimare, dar şi de o anumită orientare profesională, confesională sau filosofică, orientare, care nu a făcut altceva decât să le blocheze ascensiunea vocaţională. Vor realiza că sentimentele sunt fondul unei relaţii de durată.

Fecioară

Femeile le sprijină iniţiativele. Pun ţara la cale de asemenea manieră, încât îşi vor impune punctul de vedere în faţa unor oameni care nu fac altceva decât să le bage beţe în roate. Vor restabili ordinea la locul de muncă, în comunitatea în care trăiesc, vor taxa orice neglijenţă, orice treabă făcută de mântuială.

Balanţă

Încearcă să repare deciziile eronate, cheltuielile nejustificate. Au experienţă, dar teama că unii sunt mai buni decât ele le-a şubrezit încrederea în forţele proprii. Se activează componenta materială într-o dispută care implică contracte - le scapă un contract printre degete. Au idei şi sugestii bune.

Scorpion

Proiectul în care sunt prinse nu le mai mulţumeşte. Au o idee mai bună şi atunci perspectiva se schimbă pentru ele din toate punctele de vedere. Până atunci comunicarea cu familia are de suferit, ascunde ranchiună şi amărăciune. Le sugerez să fie foarte atente la o decizie care este bună numai în aparenţă.

Săgetător

Pot afla că diploma de studii pe care o au nu este legală. Ratează anumite oportunităţi, ceea ce le epuizează în asemenea măsură încât le va obliga să-şi amintească şi să se reobişnuiască cu ideea că lucrul bine făcut este cel planificat, organizat, analizat şi bine direcţionat.

Capricorn

Trebuie să-şi urmeze drumul, să analizeze de ce şi-au pierdut poziţia socială sau funcţia la care au ţinut, de ce au refuzat sfaturile, de ce au crezut că au lumea la picioare. Vin soluţii din partea familiei, în special a partenerilor, şi ar fi bine să le accepte, să lase orgoliul deoparte.

Vărsător

Să nu fie comode şi să plece la drum dacă este nevoie, pentru că se conturează o colaborare cu şanse de câştig pe termen lung, mai ales că au ocazia să-şi demonstreze originalitatea. Poate fi vorba şi despre un proces de la care ele nu aşteptau nimic bun, dar care să le aducă în impostaza de câştigătoare.

Peşti

Se vor simţi mai puternice, ceea ce le va face să acţioneze în consecinţă. Să fie atente doar cum îşi dozează energia, pentru că le pârjoleşte interior, secătuindu-le, şi se vor pomeni că nu mai au nicio reacţie. Mai poate apărea o dispută pentru un contract câştigat, care stârneşte invidii. Acum, vor avea ocazia să vadă cine le este prieten cu adevărat.

Astrograma săptămânii

 „Aş dori să ştiu ce-mi rezervă astrele pe plan sentimental şi profesional.  Când voi avea norocul să întâlnesc persoana potrivită, alături de care să-mi întemeiez o familie? Care este decizia care-mi va aduce echilibru în viaţă: să continui să muncesc în ţară sau să emigrez?“ – Luciana Plopeanu, născută pe 31 iulie 1989, la ora 11.00, în Bucureşti.

În primul rand, deciziile le iei singură, nici eu si nici altcineva nu le poate lua în locul tău, doar eşti nativă Leu cu Ascendentul în Balanţă! Luna în Rac te îndeamnă totuşi să depinzi de deciziile celorlalţi. Încearcă să nu te mai cerţi. Să nu-ţi mai fie teamă de şefii femei! Cred că asta se datorează relaţiei cu mama ta, posibil o mamă care te-a dominat şi de aici nesiguranţa ta. Profesional, eşti bine susţinută, deci nu văd de ce să fie nevoie să emigrezi, deşi este posibil ca munca ta să aibă legătură cu străinătatea, mai devreme sau mai târziu. În ceea ce priveşte partea relaţională, mai întâi trebuie să-ţi dovedeşti ţie că poţi întreţine o relaţie şi nu s-o controlezi. Abia apoi vorbim despre familie, pentru că vei avea şi familie, mai repede decât crezi!



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg