Horoscopul verii. Previziunile astrale pentru lunile de vară şi zodiile care vor avea un sezon estival senzaţional

1 shutterstock 1902417808 jpg jpeg

Horoscopul verii vine cu veşti mult-aşteptate după ce ultimele luni s-au dovedit a fi adevărate teste de rezistenţă. Sezonul estival anunţă vreme plăcută pentru odihnă, vacanţă, aşa că mare parte din griji sunt ca şi uitate. Însă astrele ne atenţionează să nu ne relaxăm de tot. Provocări sunt la tot pasul, zilnic şi pentru fiecare zodie în parte.

Până la 20 iunie, Soarele se deplasează prin semnul de aer Gemeni, curios şi avid de informaţie, amplificând temele lui Mercur: comunicare, transport şi tehnologie. Apoi, după 20 iunie până la 22 iulie, Soarele se va mişca prin semnul cardinal de apă Rac, orientat spre familie şi emoţii, influenţându-ne să ne concentrăm pe sentimente, pe intuiţie şi să ne securizăm relaţiile şi activităţile care ne aduc împlinire.

Berbec – O vară plină de aventură

Sosirea verii îţi aduce fericirea! Buna ta dispoziţie se vede de la o poştă, spre deliciul celor dragi. Pentru cei din jur, vei fi o companie plăcută, mai ales că tu ţi-ai însuşit, de-a lungul timpului, arta de a aduce oamenii laolaltă. În această vară, iniţiativele tale sunt destinate succesului, iar tu manifeşti o voinţă de invidiat şi o reactivitate uimitoare. Dacă eşti într-o căsnicie, trebuie să ştii că vara ta va fi presărată cu romantism, senzualitate, cel puţin în prima lună a sezonului cald. Sănătatea nu pune probleme nativilor în Berbec. Pe plan financiar, datele arată a fi extrem de profitabile.

Taur – Pune-te pe tine mai presus!

Vara este, într-adevăr, sezonul iubirii, iar tu vei lucra din greu pentru a-ţi face relaţia mai solidă ca niciodată. O să vrei să ai grijă de partener şi el de tine, dar cel mai important este să te prioritizezi. Acest sezon te va învăţa să-ţi asculţi nevoile, să te întrebi ceea ce îţi doreşti şi să-ţi îmbunătăţeşti viaţa de zi cu zi. Pe plan afectiv, nativii căsătoriţi vor avea un sezon atât romantic, cât şi senzual, şi nu este exclus să apară şi sarcini la ecograf. Persoanele singure vor putea întâlni parteneri pentru relaţii serioase după data de 22 iunie.

Gemeni – În căutarea armoniei

Vara aceasta îţi dă imbold să acţionezi. În ochii tăi, cei dragi îţi acordă puţină atenţie şi o să le zici ce te doare. Hotărât, dar impulsiv, nu eşti întotdeauna în ton cu cei din jur, dar să ştii că orice discuţie aprinsă şi orice se întâmplă are caracter trecător. Perioada nu este favorabilă demonstraţiilor emoţionale. Soarele îţi transmite strălucirea sa, iar natura îţi permite să revii la o stare senină. Viaţa conjugală va fi plăcută şi cu bună înţelegere. Perspectivele de sănătate sunt excelente.

Rac – Trăieşte clipa!

Vara aceasta constituie un moment decisiv pentru viaţa ta şi a familiei tale. De obicei, tandru şi protector, sezonul cald va dezvălui o altă faţetă a personalităţii tale. Rebel şi impetuos, parcă eşti gata să faci orice pentru ca lucrurile să se întâmple. Pentru acest lucru, poţi conta pe partenerul de viaţă, dacă eşti într-un mariaj. Echilibrul şi împlinirea nu sunt departe de tine. Deci ia-ţi timp să trăieşti şi să te bucuri de fiecare clipă a verii! Pe scurt, cuplurile căsătorite vor avea o lună fericită. Cei singuri vor putea intra în relaţii amoroase, dacă îşi mai temperează agresivitatea.

Leu – O vară plină de distracţie

Pentru tine, vara înseamnă distracţie la maximum, mai ales că ai nevoie de mişcare, ai nevoie de schimbare. Vara va fi, prin urmare, un moment al întâlnirilor cu prietenii, nicidecum al romantismului, indiferent de dorinţele şi de nevoile partenerului de viaţă. Eşti într-o formă fizică bună, chiar de invidiat, dar ai nevoie şi de momente de relaxare. Pe de altă parte, o mulţime de planete se vor strădui să îţi facă viaţa de om căsătorit minunată.

Fecioară – Sezon de relaxare şi calm

Vara aceasta, liniştea este cel mai bun prieten al tău. Cu toate acestea, atunci când oamenii încearcă să îţi ia liniştea, rişti să te îngrijorezi. Este recomandat ca singură sau cu oameni la fel de calmi ca tine, să-ţi iei o vacanţă şi să te detaşezi de dramă. La umbra unui copac umbros sau a umbrelei de soare, pe plajă, încarcă-ţi bateriile, fugi de tensiunile vieţii de zi cu zi şi bucură-te de vară! Cei care sunt în căutarea unei relaţii serioase au şansa de a le ieşi în cale oameni înzestraţi cu o charismă asemănătoare.

Balanţă – Momente de neuitat

Accentuată şi înmulţită de zece ori datorită energiei tale benefice şi pozitive, bunăvoinţa ta va lumina şi vara celor dragi. Îţi va face plăcere să-ţi răsfeţi partenerul de viaţă şi prietenii, chiar dacă te străduieşti să faci asta. Deşi îţi face plăcere să fii gazdă primitoare şi să dăruieşti timp şi servicii, nu uita să te gândeşti şi la tine! Ai nevoie să te relaxezi, să exersezi hobby-urile preferate şi să te odihneşti. Pentru cuplurile căsătorite, atmosfera va fi una plină de romantism.

Scorpion – Perioadă tensionată

Vara aceasta nu va fi cea mai odihnitoare din punct de vedere emoţional. Latura ta neîncrezătoare reapare şi te cuprinde îndoiala. S-ar putea să oboseşti cât pentru doi oameni deodată, pentru că şi răbdarea persoanei iubite are limitele ei. În plus, nu trebuie să uiţi că vara este momentul de relaxare, nu de stres suplimentar! Recomandarea este să faci un pas înapoi şi să te bucuri de plăcerile simple ale vieţii. În altă ordine de idei, viaţa conjugală poate fi mai plăcută dacă faci un efort şi acorzi mai multă atenţie jumătăţii tale. Jupiter îi va ajuta pe nativii singuri să găsească parteneri de dragoste.

Săgetător – O vară plină

În aceste luni, cei care vor să-ţi fie alături, trebui să se înarmeze cu răbdare. Călătoriile sunt la fel de numeroase, precum sunt dorinţele tale, şi vrei să profiţi la maximum de sezonul frumos, aşa că nu ai timp pentru toată lumea. Îi „împachetezi‟ pe cei mai dragi şi îi iei cu tine în aventuri grozave. Eşti dinamic şi mereu cu un pas înainte, dar gândeşte-te că e bine să te bucuri şi de momente de relaxare, oriunde te-ai afla.

Capricorn – Renaştere

Vei folosi această vară ca o trambulină către un viitor mai bun. Încă de la bun început, trebuie să ştii că cei mai mulţi nativi în această zodie nu vor avea vacanţă vara aceasta şi poate fi vorba chiar despre tine. Ai planuri mari pentru familia ta şi intenţionezi să le implementezi, chiar dacă asta implică schimbări majore în micile tale obiceiuri. Eşti motivată, mintea ta este ascuţită şi corpul tău tonifiat, deci vara aceasta eşti într-o stare mai mult decât favorabilă.

Vărsător – Trei luni senzaţionale

Dacă există cineva care se bucură din plin de beneficiile oferite de Soare, căldură şi energie pozitivă, atunci despre tine este vorba. Plini de optimism şi entuziasm în toate domeniile vieţii tale, nativii în Vărsător sunt de-a dreptul îndrăgostiţi de parteneri, mai înflăcărat ca în prima zi, iar activităţile în cuplu sunt mai distractive decât în orice altă perioadă a vieţii. Dacă eşti în zodia Vărsător, atunci sigur plănuieşti să te bucuri de fiecare oră, în fiecare zi a acestei veri 2021!

Peşti – O perioadă calmă

Dacă vara nu a început chiar aşa de bine pentru tine, nu este cazul să îţi faci griji. Chiar dacă vei simţi o încărcătură emoţională ieşită din comun, să ştii că aceasta nu va fi o piedică pentru ca tu să înfloreşti. Te poţi bucura de o vacanţă binemeritată, care te va ajuta să îţi revii. Vitalitatea nu este la cote înalte şi ai nevoie de ajutorul Soarelui şi al zilelor călduroase şi pline de energie, ca să funcţionezi la nivel optim. În plan amoros, se anunţă stare de joacă şi afecţiune.

Citeşte horoscopul integral în revista „Click! pentru femei‟.

4 promo cpf 12 jpg jpeg

@shutterstock



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg