Hugh Jackman consumă multă cafea, Gigi Hadid uită să bea apă. Ce vedetă e dependentă de fast-food?

1 hugh jackman si gigi hadid jpg jpeg

De obicei, celebrităţile promovează alimentaţia sănătoasă, sportul, tehnici noi de meditaţie şi de terapie alternativă. Surprinzător este că nu toate vedetele pe care le vedem la televizor urmează regulile stricte ale stilului de viaţă sănătos şi chiar au obiceiuri nesănătoase. Printre ele se numără şi una dintre cele mai frumoase femei din lume, despre care am fi siguri că nu doarme niciodată machiată.

Celebrităţile sunt un punct de reper pentru mulţi oameni atunci când vine vorba de frumuseţe şi de stil de viaţă sănătos. Starurile au adesea acces la cei mai buni profesionişti - la cei mai buni antrenori, nutriţionişti, medici sau la make-up artişti, însă asta nu înseamnă că nu au vicii. Multe vedete au obiceiuri nesănătoase, unele dăunătoare, altele mai puţin. S-ar putea să ai o surpriză când o să descoperi care sunt numele mari cărora nu le place să facă duş în fiecare zi!

Hugh Jackman şi Selena Gomez, dependenţi de cafea

O ceaşcă de cafea este cel mai bun mod de a începe ziua şi această băutură aromată poate fi benefică şi pentru sănătate, dacă nu este consumată în cantităţi mari. Dar prea multă cafea nu este bună, deoarece poate provoca anxietate, palpitaţii ale inimii şi chiar atacuri de panică. În ciuda efectelor negative, multe vedete au declarat, de-a lungul timpului, că sunt dependente de cofeină. De pildă, Hugh Jackman este dependent de cantităţi mari de cafea, iar Selena Gomez a recunoscut că nu poate trăi fără această băutură.

Gigi Hadid uită să bea apă

În general, trebuie să consumăm cel puţin opt pahare de apă pe zi pentru sănătatea generală a organismului. Consumul de apă este cel mai simplu mod de a curăţa toxinele corpului şi, de asemenea, ajută la o piele strălucitoare. Gigi Hadid, una dintre cele mai frumoase fotomodele ale lumii, uită să bea apă şi nu este un fan al acestui obicei: „Eu sunt cel mai prost exemplu în ceea ce priveşte consumul de apă. Mama mea mă atenţionează mereu să beau apă, aşa că ar trebui să ţin cont de acest sfat‟, a spus fotomodelul, în vârstă de 26 de ani.

Kim Kardashian adoarme machiată

Cel mai dăunător lucru pentru sănătatea tenului este adormitul cu machiaj pe faţă. Acest obicei poate bloca porii peste noapte, permiţând astfel bacteriilor să faciliteze apariţia acneei şi să afecteze aspectul pielii. Cu toate acestea, una dintre cele mai cunoscute femei din lume, Kim Kardashian, crede că este mai bine să dormi machiată, decât să te trezeşti devreme pentru a face asta: „Sunt foarte leneşă, aşa că adorm cu machiajul meu. Ştiu că acestea este cel mai prost lucru, dar compensez cu creme‟, a spus Kim.

Citeşte şi: Johnny Depp, colecţionarul de păpuşi Barbie. Ce ale hobby-uri au vedetele internaţionale

Kristen Stewart nu este fană a duşurilor zilnice

Toată lumea ştie cât de vitală este igiena personală pentru sănătate, iar duşul zilnic este o regulă de bază în acest sens. Însă, este surprinzător să ştim că 24% din americani nu fac duş zilnic, iar România se află printre ultimele locuri din Europa la consumul de săpun, detergent şi pastă de dinţi. Brad Pitt, unul dintre cei mai doriţi bărbaţi de la Hollywood, a spus că nu are timp să facă duş în fiecare zi şi doar îşi curăţă axilele. Asta pentru că timpul şi-l petrece cu copiii săi. Ziarele spun că nici actriţa Kristen Stewart nu este o fană a duşurilor zilnice şi rareori îşi spală părul.

Beyonce, multe diete periculoase

Vedetele pun multă presiune pe ele pentru a arăta întotdeauna perfect, în special femeile sunt obsedate de silueta subţire. Din cauza acestui lucru, ele urmează adesea diete nebuneşti şi periculoase pentru sănătatea lor, pentru a ţine pasul cu aşteptările publicului. Chiar şi Reese Witherspoon, care nu a avut probleme cu greutatea, a urmat odată dieta alimentară pentru bebeluşi, care constă în consumul doar de piureuri. De asemenea, Beyonce s-a înfometat şi a ţinut multe diete periculoase, printre care: dieta cu multă lămâie.

Citeşte şi: Vrei să arăţi ca o divă? Cât cheltuie cele mai frumoase femei din lume pe machiaj

Kylie Jenner iubeşte mâncarea de la fast-food

În timp ce multe vedete internaţionale iubesc să facă reclamă la dietele sănătoase pe care le urmează, altele nu au probleme să recunoască faptul că se răsfaţă cu mâncare nesănătoasă. De pildă, Jimmy Fallon nu poate trăi fără floricele de porumb, iar Kylie Jenner consumă aproape zilnic mâncare de la fast-food şi nu are nicio problemă cu acest lucru.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg