Idei pentru decorarea dormitorului

1 54822 original jpg jpeg

Cu doar câteva mici schimbări de design sau mobilier, poţi avea un dormitor de vis, cu personalitate şi practic totodată.

Culorile şi texturile creează atmosfera relaxantă

Perne moi,lenjerie de pat fină – iată ce-ţi asigură odihna mult dorită după o zi grea,invitându-te să te ghemuieşti în pat. Modelele florale aduc un plus de culoare,iar cele geometrice animă dormitorul. Asigură-te că modelele au aceeaşi culoare sau nuanţe apropiate,pentru a le combina cu succes. Selectează nuanţe reci sau neutre,ca să creezi o cameră  care emană linişte,calm. Pe de altă parte,culorile luminoase,calde induc optimism şi conferă energie,confort.

„Îmbracă” ferestrele pentru a avea intimitate,dar şi stil

Ferestrele din dormitor au nevoie de perdele şi draperii sau storuri pentru ca tu să ai parte de un somn odihnitor în dimineţile sauîn după-amiezile de weekend. Draperiile transmit eleganţă,romantism,în timp ce storurile se potrivesc mai bine cu stilul rustic.

Mobilier funcţional şi frumos

Vei vedea că dormitorul tău îţi va da ghes să leneveşti mai mult dimineaţa şi să te retragi mai devreme la culcare. Condiţia este să faci loc şi pentru alte piese de mobilier în afara celor dintr-un dormitor clasic. Un scaun şi o masă laterală patului vor deveni un loc perefect pentru lectură,iar o masă prelungă şi cu rotiţe îţi va permite să iei micul dejun în pat.

Mai citeşte şi:

Sfaturi pentru un dormitor romantic

«Regina dormitorului»:lenjeria de pat

Cum ne influenţează culorile din locuinţă

Oglinzile dau un plus de eleganţă

O cameră cu strălucire şi sclipiri emană eleganţă,romantism. Pentru un dormitor amenajat în acest stil,îndrăzneşte să alegi câteva oglinzi. Ele vor avea şi scop practic,pentru că vor reflecta lumina,conferind dormitorului luminozitate,dând şi senzaţia de spaţiu mai înalt sau la lat,în funcţie de forma oglinzii,şi de profunzime.

Umple spaţiile libere!

Dai personalitate dormitorului tău dacă pe lângă mobilier şi alte obiecte practice alegi şi decoraţiuni care să dea farmec acestei încăperi. Profită de peretele rămas liber deasupra patului sau de noptiere pentru a aşeza tablouri şi decoraţiuni mici. Pentru perete,poţi opta pentru trei obiecte mai mici,dispuse în linie sau la înălţimi diferite,ceea ce va arăta mai bine şi ar fi o opţiune originală faţă de agăţarea unui singur tablou mare.