„Împărăteasa tuturor românilor”, Regina Maria a jucat rolul decisiv în recunoaşterea Unirii de la 1 Decembrie 1918

7 regina maria wikipedia jpg jpeg

Căsătorită încă de la 17 ani cu principele Ferdinand I, moştenitorul tronului României, Regina Maria a dat dovadă de mult curaj, tenacitate şi generozitate în viaţa sa.

În timpul războiului din Balcani (1912-1913), principesa Maria l-a convins pe Regele Carol I să o lase să-i ajute pe soldaţii afectaţi de holeră. Iar, în Primul Război Mondial, a îmbrăcat uniforma de soră medicală şi a stat la căpătâiul răniţilor, pentru a le alina durerea. A înfiinţat spitale de campanie, pus la punct un serviciu perfect funcţional de ambulanţă şi a strâns donaţii pentru întrajutorarea victimelor războiului.

Apoi, când a devenit Regina Maria a României, în 1914, după moartea Regelui Carol I şi încoronarea lui Ferdinand, ea a fost sfătuitorul de bază al Regelui, care nu lua decizii de stat fără s-o consulte. Însă cea mai mare realizare a „Împărătesei tuturor românilor”, cum i se spunea, trebuie să fi fost aportul pe care şi l-a adus la recunoaşterea Rămâniei Mari.

Întâlniri decisive

„Împărăteasa tuturor românilor” a mers în vizite neoficiale în Marea Britanie şi Franţa pentru a apăra interesele noului stat creat după unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România. La acea vreme, premierul Ionel Brătianu nu reuşea să se înţeleagă cu reprezentanţii acestor ţări cu privire la retrasarea graniţelor. Astfel, în martie-aprilie 1919, Regina Maria a fost cea care a participat la conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), unde a pledat cauza românilor.

„10 aprilie 1919. Preşedintele Wilson (n.r. al Statelor Unite) a venit să mă vadă devreme în această dimineaţă, împreună cu soţia sa, şi avea zâmbetul din fotografiile pe care le ştiam. L-am primit cu obişnuitul meu stil simplu şi direct, în aşa fel încât conversaţia nu a stagnat nici o clipă, deşi trebuie să spun că era supărător de limitat. (...) Am explicat speranţele statelor mici, pentru care el se declarase a fi un apărător (...)”, a scris Regina Maria jurnalul său, „Povestea vieţii mele”, publicat de Editura Rao, în 2013.

Recunoaşterea lumii întregi

Întâlnirile neoficiale ale Reginei Maria cu mai marii lumii au dat roade – Marea Unire şi frontierele României Mari au fost recunoscute de tratatele de la Versailles (28 iunie 1919 – 21 ianuarie 1920), Saint-Germain (10 septembrie 1919) şi Trianon (4 iunie 1920).

„Probabil România Mare nu ar fi existat dacă Regina nu s-ar fi dovedit o mare femeie de stat”, spunea politicianul Constantin Argetoianu la vremea respectivă. Şi era în asentimentul jurnaliştilor de-atunci, al politicienilor şi, nu în ultimul rând, al poporului român, care este de-a pururea recunoscător eforturilor depuse de Regina Maria în interesul românilor.

Pe 15 octormbrie 1922, Ferdinand şi Maria au fost încoronaţi, la Alba Iulia, regi ai României Mari, în faţa unei mulţimi extaziate de oameni.



Recente

Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg