Întâi mai muncitoresc

În memoria românilor, sărbătoarea de 1 Mai înseamnă parăzile pompoase din era comunistă, în care obligat-forţat trebuiau cântate realizările tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi ale Partidului Comunist Român. Asta, pentru generaţia de „ieri”, căci acum 1 Mai este sinonim cu mici, bere şi prima baie în mare. Mai puţin anul acesta, când pandemia de Covid-19 ne obligă să încingem grătarele în balcon, iar baia o facem în cadă.

Ziua Internaţională a Muncitorilor, sărbătorită mai peste tot în lume, nu are, însă de-a face cu regimul comunist. Aniversarea îşi are, de fapt, originea în mişcările de protest ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la 8 ore pe zi. Asta se întâmpla în 1886, în Chicago. Atunci, în piaţa Heymarket a oraşului american, aproape 90.000 de oameni s-au adunat pentru a protesta împotriva condiţiilor inumane de muncă. Pe pancartele lor scria: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”.

Europa sub proteste

După trei zile de proteste, poliţia a intervenit în forţă, iar după represiuni 11 oameni au murit şi alţi 200 au fost răniţi. Mişcarea, însă, nu a putut fi oprită. Dimpotrivă, a luat amploare, mai întâi pe tot teritoriul SUA, iar apoi şi în Europa - Anglia, Spania, Italia, Franţa, Olanda şi Rusia. Până la urmă, guvernele şi industriaşii au cedat, iar de atunci ziua de muncă este de opt ore pe zi.

Citeşte şi: Din Kentucky până-n Gorj: povestea tăriilor

Aşa-zisa organizaţie politică A Doua Internaţională Socialistă a decis să comemoreze memoria celor împuşcaţi în Piaţa Heymarket, aşa că, pe 1 mai 1890 a organizat cel mai mai mare protest împotriva exploatării muncitorilor. Demonstraţiile au continuat an de an, extinzându-se şi în ţări precum Chile, Peru şi Cuba. Aşa a început Ziua Internaţională a Muncitorilor, sărbătorită, pe 1 mai, în Europa şi alte părţi ale lumii, mai puţin în SUA. Din anul 1904, Federaţia Americană a Muncii a şters din calendar comemorarea luptei muncitorilor la data de 1 mai, celebrând în schimb Ziua Muncii în luna septembrie.

Ziua muncitorilor la noi

În 1890, Regele Carol I a decis ca şi România să-şi sărbătorească muncitorii, la data de 1 mai. Sărbătoarea se numea Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii, însă nu era un eveniment major. În anii stalinismului, după ce bolşevicii au preluat puterea şi la Bucureşti, 1 Mai a devenit unealtă de propagandă comunistă, iar sărbătoarea a fost asociată cu victoria muncitorilor asupra exploatatorilor.

Pe atunci, mai toată populaţia, inclusiv copiii erau obligaţi să participe la marşurile de 1 Mai în marile oraşe ale ţării. La televizor se transmitea de cel puţin 10 ori pe zi „Întâi mai muncitoresc”, cel mai cunoscut cântec patriotic al momentului.

Citeşte şi: Nevoia de dulce

O „relicvă” a comunismului, Ziua Muncitorilor a dispărut odată cu regimul. În primii ani după Revoluţie, România era prea ocupată cu politica, mineriadele şi protestele împotriva corupţiei. Mai apoi, însă, oamenii şi-au amintit de 1 Mai aşa cum era celebrat în perioada interbelică, iar sărbătoarea a revenit. De această dată, însă, Ziua Muncitorilor înseamnă mici şi mare - sau măcar un picnic la pădure.