Învierea Domnului, pe care o sărbătorim în fiecare an de Paşti, a adus omenirii speranţa mântuirii şi vieţii veşnice. Pentru creştini, această sărbătoare se referă la cele trei zile în care au avut loc „Răstignirea“, „Moartea“ şi „Învierea“ lui Hristos, evenimente marcate în Biserică, din Joia Sfântă până în Duminica Învierii. Am moştenit cuvântul „Paşti“ de la vechii evrei – „pesah“ care înseamnă trecerea „poporului ales“ prin Marea Roşie, prin pustie, până în pământul făgăduinţei, Canaan.

Coborârea la Iad a Mântuitorului

După Săptămâna Patimilor, în noaptea preasfântă de Paşti, îngerii cerului aduc vestea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos care, prin cumplite chinuri, a biruit moartea prin propria Sa moarte – „...a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând...“. Despre „Pogorârea Mântuitorului la Iad“, în sensul pătrunderii sale în împărăţia morţii, vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, în Epistola I. Acesta spune că „Hristos omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare”. El afirmă că în răstimpul dintre moarte şi înviere, când trupul Său zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul Lui Îndumnezeit printre cei adormiţi, ţinuti până atunci sub stăpânirea celui rău, şi le-a propovăduit cuvântul Evangheliei.

Citeşte şi: Semnificaţii ale Postului Învierii Domnului

Chiar şi cântările bisericeşti de la Vecernia Paştelui încep astfel: „Astăzi, Iadul strigă suspinând“. În aceste cântări se mai spune că puterea Iadului a fost nimicită pentru că Hristos i-a eliberat pe toţi cei care fuseseră de veacuri sub stăpânirea sa. De asemenea, şi Sfântul Ioan Gură de Aur spune că atunci când l-a întâlnit pe Hristos, Iadul „s-a amărât ... s-a stricat ... a fost batjocorit ...a fost omorât ... s-a surpat .. a fost legat“. Şi Sfântul Epifanie, Episcopul Ciprului, a făcut o descriere a pogorârii lui Hristos la Iad. El spunea că Mântuitorul S-a pogorât la Iad „ca un Dumnezeu, ca un războinic .. ca un împărat“, însoţit de milioane de îngeri.

Arătările Domnului după Înviere

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne o taină, ce nu poate fi pe deplin înţeleasă de mintea omenească, deşi în cele patru Evanghelii putem citi despre împrejurările în care a înviat Domnul şi despre arătările Mântuitorului care au urmat după Înviere. Iar dacă unora dintre noi le ajunge credinţa pentru a crede cele petrecute, alţii au nevoie de mărturii palpabile ale existenţei lui Iisus Hristos şi ale evenimentelor al căror protagonist a fost.

Una dintre puţinele mărturii este păstrată la capela regală a catedralei „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Torino. Este vorba despre o pânză de in, cunoscută drept „Sfântul Giulgiu“ sau „Giulgiul din Torino“, pe care este imprimată imaginea corpului şi chipului unui om care prezenta semne de agresiune fizică, cum sunt cele din timpul unei crucificări. Se crede că aceasta ar fi chiar bucata de pânză în care ar fi fost învelit Iisus Hristos, după crucificare. Oamenii de ştiinţă, însă, contestă Învierea, considerând că este vorba de un artefact (obiect produs de om).

Icoanele Învierii Domnului

În iconografia bisericii ortodoxe, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este prezentată în două variante: una în care Iisus este reprezentat în profil sau semiprofil, avându-i pe Adam şi Eva de o parte a Sa, iar în cealaltă, Mântuitorul se află între doi protopărinţi, întinzându-le fiecăruia câte o mână. În prima reprezentare iconografică, Mântuitorul se află într-un dialog direct cu Adam şi Eva, în timp ce în cealaltă, Iisus se adresează şi nouă, cei care în fiecare moment avem nevoie să fim scoşi din mormântul păcatelor.

Sursă imagine: crestinortodox.ro