Ovidiu Bojor şi regula celor trei opt, secretul longevităţii. "Suntem ceea ce mâncăm"

1 85376 original jpg jpeg

La 94 de ani, Ovidiu Bojor se poate lăuda cu o sănătate de fier. Are aceeaşi greutate de acum 30 de ani şi munceşte câte 8-10 ore pe zi. Cum reuşeşte? Nu se dezminte de la regula "celor trei 8". 

Invitat la emisiunea „Tinerete fara batranete”,  membrul Academiei de Ştiinţe Medicale a dezvăluit care este secretul său pentru felul în care arată şi se simte la o 94 de ani.

Potrivit acestuia, regula celor 8 presupune împărţirea zilei în 3 grupe. 

Primul 8 se referă la câştigarea existenţei. Muncă asiduă 8 ore, "fără cafeluţe şi şuşoteli", după cum spune academicianul Ioan Bojor.

Al doilea 8 se referă la "odihna activă", partea cea mai frumoasă a vieţii, în care eşti liber să faci ceea ce îţi place mai mult: plimbări în natură, sport, relaxare, etc. Din acestea, 2 ore trebuie neapărat acordate familiei şi copiilor: "Dialog între soţ şi soţie, creşterea copiilor. Să le acordăm măcar 2 ore în fiecare zi, fără bone nimic. Este educaţia cea mai bine".

În cele din urmă, ajungem la odihnă. Al treilea 8 se referă la somn, care trebuie să fie de cel puţin 8 ore pe noapte. 

Totodată, academicianul susţine că alimentaţia este cea mai importantă pentru o sănătate de fier şi ne îndeamnă să renunţăm la alimentele procesate şi să avem 5 mese pe zi, în cantităţi mici.

„Starea sănătăţii mele este aş putea spune satisfăcătoare şi, de multe ori, chiar excelentă, fiindcă dacă la vârsta mea îmi permit să lucrez cel puţin 8 sau 10 ore pe zi, dacă la vârsta mea am aceeaşi greutate ca acum 30 de ani, înseamnă că toate merg bine. Pentru mine medicamentul primordial este alimentaţia. Suntem ceea ce mâncăm. În funcţie de calitatea alimentaţiei, vorbesc acum de corpul fizic, dar care influenţează şi psihicul. Alimentaţia naturală, cât mai puţin procesată, împărţită în trei mese principale şi două gustări pe zi, iar cantitativ – cantităţi foarte reduse. Totdeauna mă scol de la masă cu 10-15 minute înainte de a mă simţi sătul. Şi niciodată nu intru la masă ca să înfulec”, a povestit bătrânul Ovidiu Bojor perspectiva lui asupra alimentaţiei.

Sursă: digi24.ro