Irina Rimes, Mihai Mărgineanu, Maia Morgenstern şi Corina Chiriac la Festivalul Strada Armenească, în weekend

1 82844 original jpg jpeg

Festivalul Strada Armenească a început vineri în Bucureşti, urmând ca timp de trei seri pe scena amplasată pe strada Armenească să urce artişti precum Irina Rimes, Mihai Mărgineau, Corina Chiriac şi trupe şi ansambluri armene.

Festivalul cuprinde şi mai multe serii de vânători de comori, escape room, tururi ghidate, concerte de muzică religioasă veche şi activităţi diverse pentru copii.

Festivalul se află la a cincea ediţie şi se va desfăşura în perioada 3-5 august în zona străzii Armenească din Bucureşti. Organizatorii - Uniunea Armenilor din România, Armenian Youth Organization - spun că ediţia din acest an este una specială, pentru că se desfăşoară chiar în anul Centenarului. 

Festivalul începe vineri, la ora 17.00, cu un tur ghidat prin Cartierul Armenesc, iar de la ora 18.00 vor urca pe scenă Corina Chiriac şi trupa de dans Miko&Crew, în deschidere, şi ansambluri greceşti şi armene. Sâmbătă vor cânta, printre alţii, Irina Rimes, Relu & The Zuralia Orchestra, George Calofir Band, în timp ce duminică vor urca pe scenă Mihai Mărgineanu, Ioan Pop şi Grupul Iza şi Bucharest Klezmer Band & Maia Morgenstern. 

image

Printre activităţile de la eveniment se numără tururile ghidate, concerte de muzică religioasă veche, treasure hunt şi escape room cu tematica şcolii armene, bătaie cu apă şi expoziţii. Pentru copii, organizatorii pun la dispoziţii un miniart show, ateliere creative şi scenete. 

Festivalul va avea şi o zonă de bazar, cu food trucks, bijuterii, haine şi porturi tradiţionale, picturi pe sticlă şi obiecte de ceramică, un atelier de caligrafie (alfabet armean) şi ateliere de dansuri. 

image

Festivalul Strada Armenească se va desfăşura vineri de la ora 17.00 la 22.00 şi sâmbătă şi duminică de la 10.00 la 22.00. 

Pe toată perioada evenimentului, traficul va fi restricţionat pe Str. Armenească între Bd. Carol şi Str. Arcului, traficul fiind deviat prin Str. Spătarului şi Str. Arcului, informează Brigada Rutieră. Totodată, se va restricţiona traficul rutier şi pe Str. Rafael Sanzio, între Str. Armenească şi Str. Spătarului. 

Poliţiştii solicită şoferilor să nu circule în zonă şi să respecte semnalele agenţilor aflaţi din trafic pentru devierea acestuia.



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg