Irisul înfloreşte aproape pretutindeni

Când îi admiri aspectul, mirosul îmbătător ori gingăşia petalelor nu-ţi trece prin minte că ai în faţă una dintre cele mai vechi flori. Apărută în urmă cu vreo 80 de milioane de ani (nu e greşală de tipar!) în zona Antarcticii, planta a avut timp destul să se răspândească pe aproape toate continentele – numai în Australia lipseşte.

Îndrăgită încă de pe vremea anticilor greci

Denumirea de iris provine şi ea dintr-un trecut îndepărtat, cel al grecilor antici, care venerau în Iridos mesagera zeilor şi, totodată, personificaare curcubeului. Or, după cum ştim, rareori irişii au o singură culoare, ei pot fi violet- gălbui, galben – rozulii, alburii – rozulii, etc.

Bulbi sau rizomi

Deşi vorbim despre aceeaşi plantă, unii irişi se înmulţesc prin rizomi, iar alţii prin bulbi. În cazul bulbilor, aceştia se scot din pământ vara, se depozitează într-un loc uscat, întunecos şi rece, iar toamna sau primăvara devreme (martie) se plantează. Rizomii se separă şi se pun în pământ în aceleaşi perioade (martie) sau toamna, cu circa două luni înainte de venirea îngheţului.

Parfumul reginelor

Deşi floarea are un miros învăluitor, nu din ea, ci din rizom se extrage esenţa de iris, foarte apreciată încă din evul mediu. Se pare că regina Caterina de Medici a lansat în Franţa moda parfumului de iris, foarte popular în patria ei, Italia. Un secol mai târziu, rizomul era transformat în pudră, destinată parfumării părului. Ulterior, mirosul de iris s-a demodat, dar a revenit de curând în tendinţe, intrând în compoziţia multor parfumuri, ca notă de fond sau asociat notelor florale. Printre ele: Infusion d'Iris (Prada), Iris (Santa Maria Novella), Hiris (Hermès) şi  Iris (Yodeyma).