Istoria legendei rock'n-rollului: Elvis Presley

1 65837 original jpg jpeg

Cunoscut ca unul dintre figurile cele mai reprezentative ale secolului XX, Elvis Presley a fost un cântăreţ cum rar mai întâlneşti. Energic, talentat, cu o voce inconfundabilă, cu mişcări îndrăzneţe din şolduri, apariţia lui pe scenă era ca o vrajă.

Elvis Presley s-a născut în Tupelo,Mississippi,la 8 ianuarie 1935,într-o familie modestă. A luat contact pentru prima dată cu muzica la 11 ani,când a primit în dar o chitară. După ce familia lui s-a mutat în Memphis,în 1948,Elvis a luat lecţii de chitară şi a început să participe la emisiuni de talente. Câţiva ani mai târziu,a intrat într-un studiu de muzică,unde a înregistrat primele sale piese.

Popular printre adolescente

S-a făcut remarcat când melodia „That’s All Right Mama“ a fost intens difuzată la posturile de radio locale din Memphis. Elvis avea atunci doar 19 ani. A participat la diverse producţii televizate,fiind din ce în ce mai cunoscut şi apreciat. În ciuda faptul că era popular,muzica sa a fost văzută ca fiind diferită de cea produsă în acea perioadă în SUA. Unii ziarişti l-au criticat pentru mişcările sale energice,felul în care evolua pe scenă,costumaţia pe care o purta uneori în timpul spectacolelor (pantaloni foarte evazaţi şi bolero). La concertele pe care le susţinea era un lucru obişnuit ca femeile să ţipe şi chiar să plângă,în timp ce fredonau piesele sale.

Căsătoria cu Priscilla Beaulieu

Elvis şi-a dorit să-şi servească ţara,motiv pentru care s-a înrolat în Armata Statelor Unite,în 1957. În timp ce se afla în Germania,a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie,Priscilla Beaulieu. După ce a părăsit armata în 1960,solistul s-a întors în Statele Unite,unde a continuat să-şi petrească o mare parte din timp pe scenă,făcând ce ştia mai bine:să-şi încânte fanii. S-a căsătorit în 1967,iar un an mai târziu a devenit tată. A divorţat de Priscilla pe când fiica lor,Lisa,avea patru ani.

A revoluţionat muzica

După ce mulţi ani popularitatea lui a scăzut foarte mult,Elvis a revenit în 1968,în timpul unei emisiuni live,pe canalul NBC. El s-a aflat din nou în faţa unui public pentru prima dată în aproape un deceniu. Această emisiune specială a devenit cunoscută ca „ revenirea 68“ şi este încă văzută de mulţi ca un moment semnificativ în istoria rock 'n-rollului.

Ca urmare a succesului înregistrat de această producţie TV,Elvis a început să concerteze din nou,în mai multe oraşe din SUA. De-a lungul carierei sale,a susţinut în jur de 1.100 de spectacole. În 1972,a devenit primul artist care a avut patru concerte consecutive la arena Madison Square Garden din New York. Elvis Presley a vândut mai bine de 500 de milioane de albume în întreaga lume,reuşind să revoluţioneze muzica.

Decăderea unui star

Cântăreţul s-a confruntat cu greutăţi financiare în ultimii ani din viaţă,având mari probleme cu drogurile. În ciuda acestor dificultăţi,el a continuat să susţină spectacole şi să strângă ropote de apaluze. În ultimele sale concerte,din vara anului 1977,a cântat cu multă dăruire şi melancolie,interpretând balade. Cu toate că ţinutele sale erau din ce în ce mai nepotrivite şi că luase mult în greutate,când evolua pe scenă transmitea aceeaşi emoţie care a fermecat sute de mii de oameni de-a lungul carierei sale muzicale. Starea lui de sănătate s-a deteriorat foarte mult după ce a devenit obez. A murit la vârsta de 42 de ani,la 16 august 1977,în urma unui atac de cord.

Ştiai că...

... unica fiică al lui Elvis şi Priscilla Presley,Lisa,a fost căsătorită cu solistul pop Michael Jackson? Cei doi au divorţat la numai doi ani de căsnicie.

...  Elvis Presley s-a făcut remarcat şi ca actor? El a jucat în 33 de pelicule. Primul dintre ele,„Love Me Tender “,a obţinut încasări de 1 milion de dolari,în doar trei zile de la premieră.

... solistul a fost recompensat de-a lungul carierei sale cu trei premii Grammy?



Recente

Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg