Istoria mouse-ului. Cum arăta primul dispozitiv: era făcut din lemn şi avea roţi

2 shutterstock 63099274 jpg jpeg

Pentru mulţi dintre noi, mouse-ul este o prelungire a mâinii fără de care nu am putea folosi calculatorul. Acest mic device care face legătura între noi şi lumea întreagă are o istorie de peste jumătate de secol, iar primele dspozitive erau departe de ceea ce ştim astăzi despre ele.

Când computerele erau la început, era incredibil de dificil să operezi unul, să navighezi pe el. Cercetătorii visau la diverse metode de operare a acestora, inclusiv un dispozitiv care ar fi fost montat pe capul utilizatorilor. Din fericire, un cercetător genial de la Institutul de Cercetare Stanford (SUA), instituţie care a dat lumii unele dintre cele mai mari nume din Sillicon Valley, a inventat mouse-ul.

Dispozitivul a apărut la începutul anilor 1960, iar Douglas Engelbart, cercetător la SRI (Stanford Rsearch Intitute), explora astfel, la vremea respectivă, interacţiunile dintre oameni şi computere.

Englebart s-a născut în Portland, Oregon, în 1925 şi a activat în Marina Statelor Unite ale Americii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca tehnician radar. Apoi a primit o diplomă de licenţă în inginerie electrică, în 1948, urmată de un doctorat în acelaşi domeniu, şapte ani mai târziu.

Obiectivul său a fost să creeze o modalitate prin care utilizatorii de computere să împărtăşească cu uşurinţă informaţii şi să colaboreze simultan pe acestea pentru a fi cu adevărat conectaţi - şi descoperirea sa a venit în timp ce lucra la Stanford Research Institute din California.

Bill English, pe atunci inginer-şef la SRI, a construit prototipul mouse-ului în 1964. Dispozitivul era incredibil de simplu, constând dintr-o placă de circuit, un corp greu de lemn şi o pereche de roţi (foto Galerie).

O singură roată sau o pereche de roţi a fost folosită pentru a traduce mişcarea mouse-ului în mişcarea cursorului pe ecran.

Engelbart a fost inventatorul brevetului de bază pentru ceea ce se numea atunci „Indicatorul de poziţie X-Y pentru un sistem de afişare“. Brevetul a fost depus în 1967 şi eliberat în 1970. Curând au urmat modelele cu mai multe butoane.

SRI a licenţiat tehnologia mouse-ului computerului către Apple, Xerox şi alte companii. Device-ul a devenit disponibil pentru a fi comercializat în 1984, cu trei ani înainte de expirarea brevetului.

FOTO Shutterstock, Profimedia



Recente

Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg