Istoria torturilor de nuntă în familia regală britanică. Ce ascundea cel de la nunta reginei Elisabeta a II-a

2 profimedia 0220508147 1 jpg jpeg

Torturile de nuntă în familia regală britanică au o însemnătate aparte. Au o istorie de secole şi au fost punctul principal de atracţie atât pentru miri şi invitaţii lor, cât şi pentru admiratorii din toată lumea. Care este povestea acestor deserturi speciale şi cum au evoluat ele în timp?

Amintiţi-vă tortul de la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle în 2018: a avut patru etaje şi o combinaţie inedită de arome, lămâie şi flori de soc. Ei bine, acesta e doar primul „etaj“, dacă putem spune aşa, căci alte capodopere create pentru nunţile regale au uimit cu-adevărat lumea. Tortul de la nunta prinţului William cu Kate Middleton a avut opt etaje şi cântărea aproximativ 100  de kilograme.

La nunta reginei Elisabeta a II-a şi a prinţului Philip a fost o creaţie dulce care avea, de asemenea, 8 etaje, dar cântărea dublu: 200 de kilograme.

Chiar şi în secolul al XIX-lea, prăjiturile regale erau masive: tortul reginei Victoria şi al prinţului Albert, deşi "modest:, cu doar trei etaje, a avut 150 de kilograme, deoarece avea un diametru foarte mare, de aproximativ 3 metri, adică dublul înălţimii reginei.

Istoria torturilor de nuntă din Marea Britanie este lungă şi complexă. Încă din Evul Mediu, „chiflele dulci şi condimentate“ erau un preparat întâlnit la ceremoniile de nuntă. Torturile de azi îşi au originea dintr-un desert cunoscut sub numele de tort de mireasă, care, la rândul său, provine dintr-un fel de mâncare sărată numită plăcinta miresei.

În timp ce plăcinta miresei era sărată, pe bază de carne, tortul care a evoluat din ea conţinea fructe şi, începând cu secolul al XVII-lea, glazură de zahăr. Plăcinta miresei şi tortul miresei au perpetuat o tradiţie păstrată chiar şi la nunta reginei Elisabeta a II-a.

Plăcinta miresei avea uneori, în interior, un inel. Se credea că cine îl găsea în farfuria sa, era următoarea persoană care se va căsători.  

Ulterior, torturile mireasei conţineau, în mod tradiţional, o serie de obiecte diferite şi fiecare avea o semnificaţie specială. Astfel, tortul de la nunta reginei Elisabeta cu prinţul Phillip - un tort de fructe înalt de 9 metri – a avut ascunse la interior mai multe obiecte de valoare. Printre acestea, mai multe piese unice din argint: o monedă, un clopoţel, un nasture, un degetar, un inel.

În tradiţia britanică, aceste obiecte semnifică anumite lucruri: degetarul şi nasturele simbolizează burlăcia, moneda de argint - bogăţia, iar inelul căsătoria.

FOTO Profimedia



Recente

James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg
Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg