Izolare socială şi conflict - Cum să ai o relaţie bună cu tine şi cu copilul tău

Perioada de izolare este una stresantă atât pentru părinţi, cât şi pentru copii. Părinţii preiau în această perioadă şi rolul educatorului, pe cel al învăţătorului sau al profesorului. Iar dacă pentru cei mari totul vine la pachet cu munca de acasă, îmbinarea rolurilor multiple poate deveni apăsătoare. Iată motivul pentru care am apelat la sfaturile unui specialist ca să află modul în care părinţii pot face faţă mai uşor provocărilor acestei perioade. Interlocutorul nostru va fi doctorul Cornelia Paraipan, medic specialist psihiatria copilului şi adolescentului, psihoterapeut, în centrul MindCare, parte a grupului MedLife, cu multă experienţă în oferirea de consultaţii de psihiatrie copii şi adolescenţi, dar şi consiliere individuală de familie.

Adevărul: De la mijlocul lunii martie, de când s-a instalat starea de urgenţă în întreaga ţară şi mai toată lumea s-a trezit altfel „acasă”, s-a schimbat ceva din percepţia noastră asupra acestui loc?

Dr. Cornelia Paraipan: „Acasă” nu mai reprezintă în perioada aceasta doar locul unde este tribul, familia, unde ne retragem când ne e greu. „Acasă” s-a transformat din locul nostru sigur în locul din care nu mai reuşim să scăpăm. „Acasă” a devenit loc de muncă, şcoală pentru copii, spaţiu de îngrijire pentru bunici, loc de joacă şi relaxare, etc. Şi chiar dacă ştim că „acasă” momentan presupune siguranţă fizică, nu mai putem spune acelaşi lucru despre stare de bine psihică şi emoţională când ne referim la acest cuvânt.

Ceea ce experimentăm uman la nivel global este un sentiment de pierdere a  vieţii noastre, a rutinei şi a planurilor noastre, aşa cum erau ele până acum. O pierdere a sentimentului de libertate, dar şi a autonomiei pentru unii dintre noi. O pierdere a stării de siguranţă psihică, fizică, emoţională, financiară, asociată cu presiunea de a ne continua existenţa ca şi până acum. Unde mai pui că unii, mai zeloşi de fire, afirmă chiar că am putea fi mai productivi pentru că „avem mai mult timp la dispoziţie”. Nimic mai fals. Ceea ce trăim ar putea fi comparat din perspectivă emoţională cu un doliu.

Din perspectivă biologică însă, scenariul ce rulează în creierele noastre se numeşte „război/pericol vital”, iar mintea şi corpurile noastre sunt în luptă de supravieţuire. Partea din creierul nostru care e capabilă să realizeze analize fine, de evaluarea a gradului de ameninţare real sau imaginar (şi să nu înţelegem greşit, pericolul este real, dar posibil să nu fie imediat şi direct) poartă denumirea de cortex şi pentru a îşi îndeplini rolul acesta are nevoie să ştie că e în siguranţă. Dar cum să mă simt în siguranţă, când l-am pierdut pe „acasă”?

: Pentru părinţi chestia asta cu carantinarea s-ar putea înţelege şi ca o luptă dusă pe mai multe fronturi?

Dr. Cornelia Paraipan: Majoritatea părinţilor în zilele acestea trăiesc o luptă de supravieţuire pe un front denumit acasă, dar care nu mai e despre siguranţă. Prinşi între grijile financiare ale familiei şi păstrarea locului de muncă, asigurarea suportului emoţional pentru copiii lor, grija pentru sănătatea bunicilor, susţinerea procesului educaţional pentru copii, continuarea activităţilor profesionale şi nu în ultimul rând, grija faţă de partenerul lor şi chiar faţă de ei înşisi, aceşti adulţi se simt adesea copleşiţi şi obosiţi, se plâng de prea puţin timp şi mult prea multe responsabilităţi, cărora cu greu reuşesc să le mai facă faţă. Să fii părinte în afara contextului de pandemie pare uneori o slujbă cu normă întreagă, iar în contextul actual e nevoie de şi mai multe abilităţi ca să poţi jongla cu toate aceste responsabilităţi.

: Şi atunci de ce ar fi nevoie să facem în aşa fel încât viaţa de părinte să fie momentan mai uşoară?

: În primul rând le spun tuturor: Opriţi-vă să conştientizaţi cum s-a schimbat viaţa dumneavoastră în acest context! Înainte de a crea un plan de gestionare a unei situaţii de criză, ar fi bine să definim problema şi impactul ei în viaţa noastră. Care este impactul psihic, emoţional şi fizic atât asupra dumneavoatră, cât şi asupra copiilor? Vă propun tuturor să numiţi acele aspecte din viaţa dumneavostră care vă lipsesc şi să-i încurajaţi şi pe cei mici să facă acest exerciţiu. Spre exemplu: îmi lipsesc, să zicem,întâlnirile cu ceilaţi părinţi la locul de joacă. Sau timpul în care conduceam maşina pe drumul spre casă şi în care ascultam muzică. Sau îmi lipseşte mersul la muncă,etc. Copiii, la rândul lor, pot spune că le este dor de prieteni, de joaca lor împreună, le e dor de activităţile în aer liber, etc.

Apoi, încercaţi să normalizaţi şi să validaţi aceste sentimente de pierdere pentru că în acest fel creaţi siguranţă emoţională şi conectare şi cu cei mici, dar şi cu partenerii de viaţă. Suntem în izolare, dar nu singuri în ceea ce simţim. Vă garantez că împreună va fi mai uşor de dus această povară!

: Există o reţetă anume pentru a răspunde stresului?

: Nu există un răspuns corect la stres. Toată lumea reacţionează diferit, copii, părinţi, bunici, vecini, etc. Opriţi-vă asupra aspectelor cu care vă este cel mai dificil momentan şi încercaţi să observaţi cum vă influenţează ele comportamentul având în vedere că impactul emoţional al unei situaţii stresante şi ameninţătoare de viaţă depinde de caracteristicile personale şi experienţele individuale avute până în acel moment, de circumstanţele sociale şi economice ale persoanei şi ale comunităţii din care faceţi parte.

Pot apărea sentimente de „gol” sau de „amorţeală emoţională”, ca şi cum „sentimentele nu ne-ar mai aparţine”. O plajă largă: frică, anxietate, neîncredere, iritabilitate, care poate merge până la furie şi izbucniri impulsive comportamentale. Un creier care nu simte în siguranţă, care nu înţelege ce se întâmplă, care nu poate învăţa, care nu poate munci, care nu se poate organiza. Ba mai mult, un creier care este în permanentă vigilenţă, va reacţiona!

Aşa vor apărea dificultăţile de concentrare, modificările în rutina de somn sau în cea a apetitutului alimentar. Stresul poate determina apariţia acuzelor somatice (dureri de cap, burtă, tranzit intestinal accentuat) sau poate înrăutăţi probleme medicale preexistente. În această perioadă putem observa şi o creştere a consumului de ţigări, de alcool sau alte droguri (ca mecanisme de adaptare disfuncţionale la stres).

: Şi atunci care sunt paşii siguri la care trebuie să apelăm?

: Sunt mai mulţi.

1. Aş începe cu „Fiţi curioşi la cele ce se ce înţeleg copiii că se întâmplă şi oferiţi-le completări adaptate nivelului lor de înţelegere. În plus, despre cum puteţi vorbi cu copiii despre coronavirus găsiţi informaţii utile şi pe site-ul UNICEF.

2. Limitaţi expunerea media la informaţii despre pandemie – informaţi-vă doar  odată pe zi şi din surse sigure, abilitate să ofere informaţii valide.

3. E normal să nu fiţi la fel de productivi ca înaintea pandemiei. Imaginaţi-vă că tocmai v-aţi întâlnit cu un urs în drumul spre muncă, iar în timp ce fugiţi sau vă luptaţi pentru a supravieţui acestei întâlniri, trebuie să răspundeţi la mail-urile de muncă sau îl ajutaţi pe copil să înţeleagă fracţiile şi tema la fizică. Nu prea are cum să funcţioneze. Şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu copiii dumneavoastră zilele acestea. Nici ei nu au cum să înveţe integrale ca şi cum viaţa lor ar depinde de asta. Ca să poţi învăţa, se aplică acelaşi principiu al singuranţei. Şi aşa cum pentru dumneavostră este dificil să vă îndepliniţi sarcinile de muncă, pentru că biroul s-a mutat în sufrageria casei, şi pentru copii este nevoie de adaptare la faptul că şcoala se desfăşoară acum în dormitor. Oferiţi copiilor o explicaţie adaptată nivelului lor de înţelegere despre impactul contextului pandemic asupra abilităţilor lor de a performa.

4. Menţineţi sau creaţi rutine adaptate convieţuirii. Sentimentul de siguranţă are legătură cu predictibiliatea, cu a şti ce urmează să ni se întâmple. Predictibilitatea acasă pentru copii şi părinţi implică rutine, dar şi flexibilitate în aplicarea lor. Menţineţi mai degrabă rutinele de familie, chiar în defavoarea celor şcolare (rutina de somn, masa în familie, timpul de joacă şi activităţile de familie, etc).  Este mai important pentru copii momentan ca acasă să fie mama, nu cea din rolul ei de profesoară de matematică, pentru că pierderea rolului de părinte ar induce nesiguranţă suplimentară unui copil deja aflat într-un context de adaptare. Iar atunci când perioada de autoizolare se va încheia, readaptarea copiilor ce nu au simţit că şi-au pierdut şi părintele, se va realiza mai uşor.

5. Schimbaţi perspectiva asupra situaţiei – aceasta este o oportunitate de învăţare despre cum reacţionăm la stres, despre cum funcţionează corpul nostru, despre ce e important să facem pentru sănătatea noastră. Şi despre faptul că binele nostru ţine şi de abilitatea de avea individual grijă de propria persoană. Atât cât putem noi, în funcţie de vârstele noastre, dar şi de deprinderile de viaţă independente dobândite deja.

6. Aveţi grijă şi de dumneavoastră ca să puteţi apoi avea grijă de alţii. Aduceţi-vă aminte că emoţiile nu sunt gânduri. Ele vin şi pleacă, nu rămân cu noi permanent, chiar dacă sunt foarte intense. Oferiţi pauze creierului, feriţi-l de informaţiile continue ce apar în jur. Amintiţi-vă să râdeţi, să vă oferiţi pauze alternativ cu partenerul, în care vă puteţi retrage pe balcon, să faceţi meditaţii. Sau puteţi dormi 20 de minute. Sau mânca ceva dulce, fără să vă simţiţi vinovat. Sau puteţi să vă rugaţi, dacă credinţa este o valoare pentru dumneavoastră. Consideraţi aceste momente ca fiind „masca de oxigen” din avion. Întâi trebuie să vă simţiţi dumneavoastră în siguranţă, ca să puteţi oferi siguranţă şi celor din jur.

7. Menţineţi legătura cu cei dragi atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru copil. Împărtăşiţi cu aceştia sentimentele şi îngrijorările, dar şi planurile de viitor, despre ce veţi face o dată ce va fi posibilă reîntoarcerea la rutina zilnică. Permiteţi copiilor să se vadă cu prietenii lor online, să vizioneze filme împreună cu aceştia, să se joace.

8. Antrenaţi abilitatea de a fi recunoscător  - faţă de propriile gânduri, emoţii şi senzaţii ale corpului. Fiţi recunoscător pentru sănătatea dumneavoastră şi a celor dragi. Exprimaţi recunoştinţă faţă de oamenii ce nu pot sta acasă acum datorită meseriilor lor. A fi recunoscător pentru fiecare respiraţie şi pentru fiece zi în parte, în contexte asupra cărora nu ai prea mult control, ajută la diminuarea impactului mental şi emoţional al stresului asociat cu pandemia. Această abilitate poate face diferenţa între a putea continua sau a te simţi copleşit, nedreptăţit, furios, blocat. Cu alte cuvinte, atunci când eşecul este atât de aproape şi de mare, speranţa nu are încotro şi trebuie şi ea să crească.

9. Daţi dovadă de blândeţe faţă de propria persoană, dar şi faţă de restul membrilor familiei. Acum nu este momentul să blamaţi, să judecaţi, criticaţi pe cei din jur sau propria persoană pentru momentele mai puţin bune. Iertaţi-vă şi învăţaţi limbajul iertării, inclusiv în relaţia cu cei mici. Daţi dovadă de încredere şi respect în cadrul familiei, recunoaşteţi că tuturor le este greu şi reconstruiţi sentimentul de siguranţă „ACASĂ”.

Acest articol este parte a demersului MedLife – Izolaţi, dar împreună. Susţinut de medici şi specialişti, demersul este menit să informeze corect şi să ofere suport medical şi emoţional celor care au nevoie. #izolatidarimpreuna vorbeşte despre solidaritate şi despre cum putem acţiona responsabil în tot acest timp: prin izolare, prin informare corectă şi prin dedicare, cu empatie şi căldură, putem depăşi acest impas. Împreună facem ca adaptarea la aceste noi condiţii să fie mai uşoară. Să scăpăm de incertitudini, să fim responsabili şi rezilienţi în faţa provocării cu care ne confruntăm. Învăţăm să fim uniţi, prezenţi unii pentru ceilalţi, chiar dacă o facem de la distanţă, să ne protejăm pe noi, dar şi pe cei care au cea mai mare nevoie. Pentru că în noi stă puterea de a schimba traiectoria acestei perioade şi pentru că fiecare dintre noi poate face diferenţa. Dacă crezi că acest articol poate să fie şi altora de ajutor, te rugăm să îl dai mai departe.