La Mănăstirea Prislop, apa purifică sufletul

1 63102 original jpg jpeg

Unul dintre cele mai importante lăcaşuri sfinte ale Transilvaniei, Mănăstirea Prislop are porţile deschise către izvorul său tămăduitor.

În apropiere de Haţeg,într-un peisaj mirific,se află Mănăstirea Prislop,despre care mulţi spun cu mâna pe inimă că este un colţ de rai. Măcar o dată în viaţă trebuie să ajungi aici,mai ales dacă sufletul ţi-e apăsat de prea multe griji.

Drept dovadă stau mărturiile credincioşilor,care-şi alină neliniştile în aceste locuri. Pentru a-şi recăpăta liniştea,este de ajuns să bea din apa izorului tămăduitor aflat în curtea mănăstirii,să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,la mormântul părintelui Arsenie Boca sau în peştera Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop.O mănăstire cu istorie bogată

Existenţa acestui loc sfânt se datorează Părintelui Nicodim,canonizat,care a ridicat mănăstirea în secolul al XIV-lea. Două secole mai târziu,biserica mănăstirii a fost reconstruită de cel de-al doilea ctitor,Domniţa Zamfira,fiica unui domnitor muntean.

De numele ei se leagă recunoaşterea calităţilor tămăduitoare ale izvorului din curtea mănăstirii şi aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Mănăstirea n-a fost lipsită de încercări.

Cele două odoare sfinte ale sale au fost martore şi au supravieţuit incendierii din timpul ocupaţiei austro-ungare,ordonate de generalul Bukow,urmată de alungarea călugărilor ortodocşi şi de impunerea cultului greco-catolic. Abia în anul 1948,mănăstirea a redevenit ortodoxă.

A fost reconstruită şi pictată de cel de-al treilea ei ctitor,Părintele Arsenie Boca,recunoscut pentru icoanele sale luminoase şi înălţătoare.

Prima minune a izvorului tămăduitor

În ciuda istoriei zbuciumate a locului,izvorul tămăduitor şi icoana Maicii Domnului au rămas un liman al speranţei la Mănăstirea Prislop. Una dintre primele minuni ale izvorului i s-a întâmplat domniţei Zamfira.

Când tatăl ei,Moise Basarab,domn al Ţării Româneşti,a trecut la cele veşnice,ea s-a refugiat în Transilvania,la Mănăstirea Prislop. Acolo,domniţa a ajuns extrem de bolnavă. Zamfira şi-a pus toată speranţa în izvor,a băut din apa lui şi peste puţin timp şi-a recăpătat puterile.

Izvorul tămăduitor parcă a sfinţit locul. Datorită lui,domniţa Zamfira a adus la mănăstire o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni,drept mulţumire pentru vindecare. Apoi,în mod inexplicabil,au început să se întâmple minuni şi la mormintele celor doi sfinţi care au trăit aici. Unul dintre ei este Sfântul Ioan Sihastrul.

El şi-a construit o chilie din piatră în apropierea izvorului,cunoscută astăzi drept Peştera Sfântului Ioan de la Prislop. În această peşteră,el s-a nevoit pentru Domnul până la sfârşitul vieţii. Considerat de mulţi un sfânt,dar necanonizat,Părintele Arsenie Boca îşi doarme şi el somnul de veci în curtea mănăstirii. Ambele locuri sunt vizitate de nenumăraţi pelerini datorită minunilor săvârşite.

Credinţa îţi dă putere

Pentru a ajunge la mormântul părintelui Arsenie Boca şi la peştera Sfântului Ioan de la Prislop,aflate în vecinătatea izvorului tămăduitor,trebuie să urci o pantă. Deşi cei mai mulţi dintre credincioşii care se îndreaptă spre aceste locuri sunt bolnavi,reuşesc să urce. Se spune că aceia care au credinţă puternică în Domnul nu resimt deloc greutatea urcuşului. Ei povestesc că au o senzaţie stranie de plutire pe parcursul drumului.



Recente

intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg
Job jpg
pexels energepiccom 110473 jpg