La mulţi ani, Monica Anghel! „Copilul din mine nu a dispărut niciodată“, spune artista la vârsta de 50 de ani
Monica Anghel e una dintre marile noastre voci şi o sărbătorim cu bucurie la fiecare 1 iunie.
O zi pe care, de 10 ani încoace, o împarte cu fiul său, Aviv, care, după toate aparenţele, a moştenit spiritul artistic al familiei sale. Oare va fi sculptor ca străbunicul şi bunicul său, designer ca bunica sa, pictor ca unchiul ori muzician ca mama sa? Deocamdată este… un mic artist tatuator.
Cred că e un mic privilegiu să fii născută de 1 iunie. Practic, copilul din tine iese din nou la iveală, indiferent de vârstă.
Copilul din mine nu a dispărut niciodată! (zâmbeşte)
Cum simţi această dată?
Când era Aviv mai mic, aveam posibilitatea să-mi serbez şi eu ziua. Acum nu mai pot s-o sărbătoresc doar pentru mine. Aviv mi-a spus deja: „Mama, vine 1 iunie, e ziua mea“, „Măi, e ziua mea!“, „Nu, e Ziua Copilului!“. Şi atunci trebuie să mă supun. Deja avem program pentru 1 iunie, probabil vor fi vreo 5-6 copii… şi cu mine 7. (râde)
Anul acesta schimbi şi prefixul. Acest 50 vine cu ceva diferit sau e doar un număr şi atât?
Da, vine cu înţelepciune, cu răbdare, cu echilibru, cu putere şi cu o avalanşă de energie.
Îţi aminteşti cum a fost când ai sărbătorit primul 1 iunie al fiului tău, Aviv?
Era micuţ atunci, avea doar câteva luni. Şi, când copilul e atât de mic, nu se întâmplă nimic special. Ideea e că, de când l-am născut şi mi l-a pus în braţe buna mea prietenă, doamna doctor Dana Safta, am conştientizat că el e cel mai important lucru pe care l-am făcut vreodată în viaţa mea şi, totodată, că e şi cea mai mare responsabilitate a mea. Cu toate astea, să ştii că nu am „crescut“ brusc. Nu! Eu mă joc cu Aviv, discut cu el orice îi trece lui prin cap şi mi se pare normal să-i pot răspunde la orice întrebare.
Practic, nu doar că n-a dispărut copilul din tine, ci ţi-ai oferit şi un nou partener de joacă, de vorbă, de descoperit lucruri.
Exact! Chiar dacă uneori ne mai ciondănim.
L-am dus la înot, la baschet, la aikido, l-am învăţat să iubească mişcarea. Din fericire, avem şi Conacul Sfânta Elena
, în Argeş. Tot acolo am fost şi înainte de Paşte, vreo trei săptămâni, iar Aviv s-a jucat cu băieţelul unei doamne care lucrează acolo, la pensiune, a muls o căpriţă, s-a băgat cu picioarele goale în râu, a adunat toţi guşterii din zonă şi mi-i aducea să mi-i arate, îi mângâia, voia să-i punem în borcane…
Deci are parte de clipe de copilărie autentică, aşa cum o ştim noi.
Da! Şi asta mi se pare cea mai sănătoasă, din toate punctele de vedere. Sigur că te poţi lovi sau te poţi tăia într-o piatră din râu, dar ai parte de experienţe autentice şi bucurii de care îţi aduci aminte şi peste ani.
Tu ce bucurie ţi-ai păstrat de când erai copil? Poate un gust, un loc în care te reîntorci mereu, ceva proustian…
Habar n-am, nu m-am gândit niciodată.
Nici măcar o vafă? Ca să înlocuim madlena lui Proust cu ceva neaoş.
Nuuu, că acum mănânci o vafă, după care suferi 5 zile! (râde) Mai bine nişte ciocolată neagră! Eu foarte rar simt nevoia de dulce, iar o ciocolată neagră, fără zahăr, îmi satisface nevoia de dulce fără probleme. În schimb, prefer să nu mănânc nici ciocolată neagră, nici alt desert, dar să mănânc o sarma. Şi, mai nou, am început să fac şi sarmalele fără orez! Adică am renunţat la carbohidraţi.
În timpul pandemiei ţi-a fost mai greu să te menţii?
Nu, pentru că am stat mai mult la conac, unde avem o curte de aproape 10.000 de metri pătraţi. Eram în fiecare zi în curte, mergeam la râu să aduc pietre, puneam pietrele în jurul brazilor… Mi-am făcut de lucru tot timpul. Evident că, în pandemie, nu am avut grijă la ce am mâncat, am mâncat ce am avut, dar am fost foarte activă. Eram în picioare de la 6 dimineaţa şi nu mă culcam niciodată mai devreme de 12 noaptea.
Nu mai e mult şi Aviv o să împlinească 11 ani.
Da, în septembrie, când va intra şi în clasa a V-a. Şi mă gândesc la asta cu groază, pentru că, în ultimele luni, fiind tot timpul acasă cu mine, s-a obişnuit să-i arăt eu, să-i explic eu şi, dintr-o dată, intrând în ciclul gimnazial, va avea câte un profesor la fiecare materie. El îmi tot spune: „Dar de ce trebuie să mă duc la şcoală? Mie îmi place să învăţ acasă cu tine.“ Iar eu îi spun că nu ştiu nici să predau, nici să-i arăt la toate materiile, ştiu doar câteva lucruri de cultură generală. „Păi, putem să ne documentăm împreună, tu să-mi explici şi o să fie mult mai bine.“
Ce-i place mai mult?
Să stea de vorbă.
Auzisem că vrea să devină rocker şi artist tatuator.
Rocker e deja, iubeşte rockul de câţiva ani, şi e şi un mic artist tatuator, pentru că îşi mai desenează pe mâini, mai desenează şi pe mine, vrea să mă facă să arăt cool.
Tu ce l-ai vedea urmând, el având atâtea exemple de artişti în familia voastră?
La un moment dat, a zis că vrea să devină tâmplar. Şi eu i-am spus că, indiferent de meseria pe care o va face, vreau s-o facă perfect şi cu o bucurie extraordinară.
Cât din tine vezi în el şi cât din soţul tău?
Eu zic că are mult din mine, ca structură, ca profunzime, ca determinare.
Faţă de alţi ani, în care erai mai mult pe drumuri, între radio, emisiuni şi concertele tale, ai fost mai mult timp alături de familie. Ce s-a sedimentat special între voi în aceste ultime luni?
Soţul meu a lucrat în toată perioada asta. Eu am fost plecată cu Aviv şi mărturisesc că, datorită acestei pandemii, am stat nonstop cu copilul meu şi s-a creat o legătură şi mai puternică între noi.
Punând totul în balanţă, ai câştigat sau ai pierdut mai mult în anul pandemic?
Pe de-o parte, am pierdut bani, dar, pe de altă parte, am câştigat ceva ce nu se poate cumpăra niciodată cu bani: relaţia cu fiul meu şi timpul petrecut cu el şi cu părinţii mei. Timpul costă cel mai mult şi nu avem de unde să-l luăm.
Spune-mi cum îţi vei petrece vara? Tot pe cal, la Conacul Sfânta Elena?
Probabil voi fi şi pe acolo, şi pe aici.
Şi pe motor?
Da, normal! De fapt, pe un boom trike family, pus la dispoziţie de un prieten de-al meu, tata Puiu, care locuieşte la Ploieşti şi care este un biker foarte mişto. Şi fratele meu, Alexandru, e biker, dar are motor clasic, pe două roţi, iar eu încă nu mă simt confortabil pe două roţi.
Interviu oferit în exclusivitate revistei „Click! pentru femei“.
@arhivă personală
