La pacienţii cu COVID-19 unele simptome se pot menţine şi după şase luni de la infectare

1 shutterstock 654691387 jpg jpeg

Un studiu recent arată că 60% dintre pacienţii spitalizaţi cu COVID-19 „sunt în continuare afectaţi de cel puţin un simptom la 6 luni de la infectare”. În cele mai multe cazuri, este vorba despre oboseală, dureri sau greutăţi în respiraţie.

Cercetarea efectuată de specialiştii de la Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală din Franţa (Institut National de la Sante et de la Recherche Medicale - INSERM) şi publicat în revista Clinical Microbiology and Infection arată că un sfert dintre pacienţi prezintă „trei sau mai multe simptome”, iar 2% au avut nevoie, din nou, de spitalizare.

Cele mai frecvente simptome prezente la aceşti pacienţi au fost senzaţia semnificativă de oboseală, dificultăţi în respiraţie, precum şi dureri musculare şi articulare.

Specialiştii au observat şi o legătură între severitatea iniţială a bolii şi persistenţa pe termen lung a simptomelor.

Mai exact, persistenţa a cel puţin trei simptome la şase luni de la infectare „este mai frecventă la persoanele care au fost internate la terapie intensivă din cauza COVID-19 în comparaţie cu cei care au fost spitalizaţi în alte servicii medicale, precum şi la pacienţii care au prezentat cele mai multe simptome în momentul internării în spital”, informează Agerpres.

Cercetarea a mai arătat şi că, deşi bărbaţii au un risc mai mare de a dezvolta forme grave, femeile par să aibă o probabilitate mai crescută de a avea simptome persistente şi de durată.



Recente

7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg