Când încă nu exista televiziune prin cablu,nici iPod,bunicii mei aveau un patefon şi câteva discuri cu muzică populară. Le ţineau pe maşina de cusut. Pe Laura Lavric am văzut-o prima dată pe coperta cartonată a unui disc de vinil.

Apoi,am aflat că şi-n copilăria ei a existat un patefon. Şi ăsta a fost punctul de plecare al unei conversaţii prin telefon de juma’ de oră. Mi-a spus de la-nceput:„Întrebaţi-mă orice,că eu răspund,nu sunt din aia secretoasă!”

Ştiu că în copilărie eraţi fascinată de radio...

De mică,la ţară,ascultam radioul. Apoi,nişte vecini,care plecaseră să muncească la oraş,au adus un patefon. Şi în fiecare zi eram la ei. Erau mai săraci,iar eu căram mâncare de-acasă şi le-o duceam,să mă lase să ascult. Tare se mai supăra mama pe mine...

Vă gândeaţi în copilăria dvs.,în condiţiile de atunci,că o să deveniţi celebră?

Nu,nu m-am gândit nici măcar că o să pot urca pe scenă vreodată. Pentru că în anii ăia,când nici nu era lumină electrică,zestrea copiilor era pământul. Când a venit colectivizarea,am avut eu norocul să mă împrăştii de-acasă.

Atunci m-a dat mama la liceu în Rădăuţi. Acolo aveau un ansamblu de muzică populară şi uite aşa am ajuns la un festival naţional de folclor,unde am luat medalia „Meritul cultural”.

Nu v-a tentat niciodată să vă mutaţi în Bucureşti?

Niciodată. Nici la ora actua­lă nu-mi place Bucureştiul. Prea multă lume,prea diversă,mulţi care încearcă să te prăduiască. Mi s-au furat acolo şi acte,şi bani. Eu zic că fac parte din categoria oamenilor normali,mă feresc de nedreptăţi şi de şmecherii,de furăciuni. Ce mă mai întrebaţi?

O să vă întreb despre divorţul dvs.,am înţeles că nu v-a fost deloc uşor...

Divorţul în sine nu a fost dur;greu a fost apoi. Fostul meu soţ ­mi-a luat tot şi am ajuns pe ­drumuri după 20 de ani în care am muncit din greu. Au fost momente când mă gândeam:Doamne,dar cine sunt eu?

Cât am muncit eu,unde-s banii mei,unde-i reputaţia mea? Şi,într-un moment de prăbuşire,m-am repezit să iau un pumn de pastile. Noroc că Victor,fiul meu,mi-a fost aproape. Mi-a zis:Mămică,nu se poate,eu ştiu că eşti puternică şi luptătoare şi ai să vezi că o să reuşim. Am un copil cu totul deosebit. A luat mai mult de la mine. (Râde!)

Cum aţi depăşit momentul ăsta?

Mi-a fost greu. Dar acum,după tot ce am dobândit cu munca mea şi a lui fecioru-miu,când mă gândesc prin ce-am trecut,îmi vine să zic:sunt ale mele? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că n-am clacat şi că n-am ­luat-o razna.

Cum aţi hotărât să vorbiţi public despre asta?

Nu-mi place să-mi spăl rufele în public,dar a trebuit să răspund la câteva întrebări şi am făcut-o ca să nu dau prilej de comentarii. Am fost nevoită să mă apăr,ştii,ca la judecată.

Haideţi să vorbim un pic şi despre frumuseţe...

Irina Loghin mă-ntreabă mereu:dragă,tuţi-ai făcut operaţii estetice?Nu mi-am făcut niciuna. Am ajuns să cred că la câte necazuri am avut şi prin câte-am trecut,e ceva genetic. Dacă nu-i de la natură,poţi să-ţi întinzi faţa şi s-o calci cu fierul,că tot se-creţeşte! Eu am doar o cremă,îi pun un pic de ulei de măsline şi asta e tot. Cred că am moştenit o piele bună de la tatăl meu.

Şi de la mamă ce aţi moştenit?

Păi,sunt drăcoasă ca mama mea. Şi ordonată! Să nu fie lucruri aruncate prin casă. Să nu văd un fir de praf că mor. Pe fecioru-miu l-am terorizat cu asta.

Care-i cel mai important sfat pe care i l-aţi dat fiului dvs.?

N-a trebuit să-i dau sfaturi. El a fost alături de mine şi a învăţat de mic ce e bine şi ce nu. Am avut noroc să am un copil muncitor,deştept,econom. Nu zgârcit! Dar nu dă banii pe orice. E drept că-i plac maşinile.

Cât de des vă întoarceţi în satul în care aţi coplărit?

Mă întorc destul de des,pentru că o mai am pe mama,care pe 16 august împlineşte 87 de ani. Mereu am fost apropiată de mama. Sora mea e în Canada,dar eu sunt aici şi o vizitez cât de des pot.

3 locuri dragi din Moldova şi de prin împrejurimi

Rădăuţi. E oraşul în care am făcut liceul,eu zic că e oraşul meu şi pentru asta se detaşează de toate celelalte locuri.

Bucovina. Eu sunt din Bucovina şi parcă aici e altfel faţă de ­restul Moldovei. Îmi place satul de unde vin,dar îmi plac şi Vatra Dornei,Câmpulung,Gura Humorului.

Bistriţa Năsăud. E o zonă care chiar respiră poezie,satele sunt atât de frumoase acolo.