Speciile de lebădă,răspândite în aproape toată lumea

Speciile de lebădă sunt răspândite în aproape toate colţurile lumii,fiecare cu specificul ei. Unele dintre cele mai frumoase reprezentante sunt lebedele negre,care provin din Australia.  Penele lor lucioase şi negre ca abanosul le dau o eleganţă aparte.

Puii de lebădă neagră sunt foarte drăgălaşi,puful lor moale fiind colorat în gri. Alte specii cunoscute sunt lebăda mută şi lebăda de iarnă,păsări care trăiesc în Europa,dar şi în anumite zone din Asia.

Are un singur partener toată viaţa

Dragostea care se înfiripă între două lebede este eternă,căci aceste păsări sunt recunoscute pentru faptul că au un singur partener pentru toată viaţa,fiind un adevărat exemplu de fidelitate. Partenerii se ajută şi la „treburile casnice“. Îşi construiesc împreună cuibul,timp de două-trei săptămâni.

Masculul chiar cloceşte şi ouăle (clocitul poate dura între 35 şi 42 de zile). Şi sarcina creşterii puilor cade pe umerii ambilor părinţi,aproximativ şase luni,până când aceştia devin independenţi.

Aceste păsări se hrănesc cu alge,iarba,rădăcini,dar uneori  se delectează şi cu mici vieţuitoare acvatice.Durata de viaţă a unei lebede este  cuprinsă între 12 şi 30 de ani,în funcţie de specie,dar şi de mediul în care trăieşte.

Info

Dacii aveau o consideraţie aparte pentru această pasăre migratoare cu gâtul lung,pe care o considerau divină.