Contrar convingerilor unor chefi şi bucătari de la noi, leuşteanul nu este o legumă românească. Membru al clanului mediteranean al ţelinei, leuşteanul a fost "descoperit" de romani în Liguria, o regiune din nord-vestul Italiei. "Leuşteanul creşte sălbatic în munţii Liguriei sale. Se seamănă peste tot," scria Pliniu cel Bătrân în cartea sa, "Istoria Naturală". De aici i se trage şi numele latin - "ligusticum". În latina târzie, "ligusticum" a devenit "levisticum", care a dat în română "leuştean", în în germană "liebstöckel" şi în engleză "lovage".

Iarba amorului

În Evul Mediu, mulţi credeau că leuşteanul are puteri miraculoase când vine vorba de dragoste. De altfel, numele său englezesc, "lovage" înseamnă "vrememea iubirii". Tot englezii mai numesc leuşteanul "pătrunjelul dragostei". Iar termenul german, "liebstöckel", se traduce "bagheta iubirii".

Maeştrii alchimiei erau de părere că leuşteanul este venusian, adică te ajută să-ţi descoperi propria senzualitate. Dacă eşti femeie, te face s-o trezeşti pe Venus din tine iar dacă eşti bărbat, te face să-ţi descoperi tandreţea, delicateţea şi nobleţea.

Convinse de farmecele leuşteanului, franţuzoaicele din Provance se scăldau în apă cu frunze de leuştean şi petale de trandafir, pentru a atrage mai uşor bărbaţii. La rândul lor, locuitorii Liguriei purtau asupra lor frunze sau bucăţele de rădăcină de leuştean, ca să atragă iubirea. De altfel, în Evul Mediu leuşteanul era unul din ingredientele parfumurilor şi ale apelor de frumuseţe - iar practica se păstrează şi astăzi.

Şi la slavi exista credinţa că spiritul leuşteanului apără tinerele fete de ispite şi de  ispititori, că le aduce ursitul sau că o fată îşi poate câştiga un soţ credincios pe viaţă cu o supă de leuştean. Duhul leuşteanului a ajuns şi pe plaiurile noastre, însă avea, mai degrabă, un rol protector. În trecut, moţii din Munţii Apuseni le dădeau fetelor să mănânce dimineaţa turte de grâu cu leuştean, ca să fie ferite de zburători, de iele sau de vrăjitoare.

Desigur, ielele au protestat, după cum stau mărturie versurile din "Plângerea Ielelor":

Dacă n-ar fi avrămeasă,

Muşeţel şi-mpărăteasă,

Odolean

Şi leuştean

Usturoi de samulastră

Toată lumea – ar fi a noastră !