Oamenii mai ordonați au o viață sexuală mai bună! Trucuri de curățare a casei

Starea în care se află casa ta îți reflectă personalitatea, un studiu susținând că persoanele care mențin curățenia acasă sunt mai fericite, sunt mai concentrate pe carieră și au parte de sex mai bun.

image

Fie că ești genul care pune etichete până și pe cel mai mic borcan din casă sau îți lași rufele să se adune în grămezi impresionante până te ocupi de ele, casa ta denotă personalitatea ta și, mai mult de-atât, îți influențează până și fericirea.

O cercetare realizată de compania de elecronice Epson a ajuns la concluzia că oamenii ordonați se cred iubiți mai buni, în timp ce persoanele mai leneșe, care nu fac ordine prin casă de fiecare dată când e necesar, n-au o impresie așa bună despre cum se descurcă ei în dormitor. Cu alte cuvinte, 55% dintre cei ordonați se declară mai fericiți, în timp ce numai 35% dintre cei leneși se simt bine pe toate planurile.

Organizatorul profesional al caselor, britanica Jessica Linighan, ne oferă câteva sfaturi în privința schimbării în bine a vieții noastre intime și nu numai. „Un spațiu organizat e mult mai mult decât o cameră curată. E un sanctuar pentru minte și suflet. Atunci când facem ordine, invităm calmul, claritatea și pozitivitatea în viețile noastre”, a dezvăluit expertul în curățenie.

Jessica ne propune să începem cu bucătăria. Ea ne spune să aruncăm tot ce este expirat, dar și lucrurile pe care nu le folosim de obicei. Ia fiecare obiect în parte și pune-ți o întrebare esențială – îmi trebuie așa ceva, chiar folosesc acest lucru? Dacă nu, aruncă-l, dacă da, păstrează-l.

Tot expertul ne îndeamnă să folosim recipiente puține și bune. Ce înseamnă asta? Scapă de orice obiect de împachetare și depozitare care nu este transparent. Doar dacă vezi din prima ce se află într-o anumită cutie poate fi benefic. Restul de cutii, borcănașe și recipiente netransparente nu face decât să-ți înreguneze situația. Când deschizi un dulap, trebuie să știi tot timpul ce unde se află.

Mai mult, trebuie să înveți să spui că o anume cantitate din ceva „este suficient”, nu-ți trebuie mai mult. Din nou, îți pui întrebarea „Cât de folositor mi-e acest lucru?” și apoi, cu sinceritate, răspunzi.

Pune obiectele la un loc. Mâncarea, hainele, lucrurile de birou toate trebuie organizate pe categorii. Simplul fapt că le pui pe toate la locul lor și nu le amesteci cu altele de alt fel îți va da senzația că ai totul sub control, nu te mai dau peste cap atât de multe lucruri. Iar acea senzație de calm și deținut controlul e benefică și în dormitor, unde nu te vei mai simți obosit pentru că ești copleșit de toate. Doar încearcă și vei vedea!

foto - Shutterstock



Recente