Filmul românesc ,,MO“ este inspirat din fapte reale

Prezentat în avanpremieră la TIFF, ,,Mo” a fost primit cu căldură atât de către public, cât şi de către presă şi critica de specialitate. Pornind de la un caz real, ,,Mo” spune povestea a două prietene care sunt prinse copiind de către cel mai sever profesor. După ce îl roagă să mai dea examenul, profesorul le invită la el acasă. Aici, cele două studente vor fi supuse unui examen neaşteptat. Totul pare o glumă, până când Mo îşi pierde controlul.

,,Filmul MO a fost selectat anii trecuţi la CineLink Sarajevo, în etapa de scenariu şi, ulterior, Work in Progress. Am sperat să ajungă şi în competiţia oficială, aşa că acum sunt foarte bucuros că lungmetrajul meu de debut va avea premieră internaţională la Sarajevo.”, a spus regizorul Radu Dragomir.

Festivalul de la Sarajevo este cel mai important festival de film din Europa de Est. Deşi un festival relativ tânăr, la ediţia cu numărul 25 acum, Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo şi-a câştigat în ultimii ani un loc între cele mai importante festivaluri din Europa.

Premiera ,,MO“ va avea loc în prezenţa regizorului Radu Dragomir, a actorilor Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz şi Mădălina Craiu, a directorului de imagine Liviu Mărghidan şi a producătorului Ruxandra Flonta.

Filmările pentru ,,Mo” au avut loc în 2017 şi 2018 la Bucureşti. O producţuie Scharf Film Production şi Strada Film. Director de imagine: Liviu Mărghidan, montaj: Tudor Popescu, sunet: Marius Stănescu, art director: Gabriel Bucur, costume: Adina Bucur. Film realizat cu sprijinul CNC, finanţator: Media Investment şi Optimum Media.

Filmul va putea fi văzut pe ecranele din România de pe 4 octombrie, distribuit de Bad Unicorn.

Mai citeşte şi: ,,Păsări călătoare“, un film despre tradiţii, lăcomie şi droguri