"Mami, m-am îndrăgostit!" Cum primeşti vestea că puştoaica ta are un iubit

1 shutterstock 639567613 jpg jpeg

Te aşteptai, probabil, ca fiica ta să vină cu primul băiat acasă pe la 15, 16 ani, dar uite că nici n-a ajuns la vârsta adolescenţei şi s-a îndrăgostit! Ce e de făcut? Este cazul să intri în panică? Este vorba de dragoste adevărată?

Îţi mai aduci aminte de primul tău amor? Ei bine, s-au schimbat multe de atunci. Fetele nu-şi mai „destăinuie“ pasiunile în jurnale personale, iar primele întâlniri nu mai au loc la cofetărie sau la o plimbare, în parc. Până şi vârsta primei iubiri s-a schimbat, fetele din actuala generaţie îndrăgostindu-se de la vârste mai fragede, chiar şi de la 12 ani. Indiferent de vârstă şi de obiceiuri, însă, puştoaica ta trece prin aceleaşi stări emoţionale prin care ai trecut şi tu atunci când te-ai îndrăgostit prima data. Este, deci, important să le recunoşti, iar reacţiile tale să aibă efecte pozitive.

Întâlnirea în doi

În rândul adolescenţilor de azi, este la modă întâlnirea în grup. Chiar şi atunci când fac o pasiune pentru un băiat din grupul de prieteni, fetele au tendinţa de a merge cu acesta la mall sau la film, însă nu formând un cuplu, ci ca parte a grupului de prieteni. Medicii pediatri şi psihologii susţin că astfel de întâlniri în grupuri mixte sunt o modalitate sănătoasă pentru fete şi băieţi de a interacţiona fără vreo stânjenire sau vreo tensiune sexuală.

Altfel, însă, stau lucrurile când băiatul de care fiica ta s-a îndrăgostit i-a cerut să-i devină prietenă, iar ea vrea să iasă la o întânire doar cu el. În funcţie de maturitatea şi de responsabilitatea puştoaicei tale, întâlnirea în doi nu ar trebui permisă până la vîrsta de 16 ani. Asta, pentru că este o mare diferenţă de experienţă de viaţă între o fată de 14 ani şi una de 16 ani. Pe de altă parte, interzicerea cu desăvârşire a întâlnirilor cu un băiat poate duce la resentimente, la ascunderea adevărului şi chiar la fuga de acasă. O cale de mijloc este să-ţi încurajezi puştoaica să invite băiatul acasă, pe la ea, eventual la o cină în familie. În acest fel, ai putea avea ocazia să-l cunoşti mai bine pe puştiul de care s-a îndrăgostit fiica ta.

Nu râde de ei!

Uneori, prima dragoste este poreclită „iubire de licean“ şi este considerată de către părinţi o infatuare. Mulţi adulţi pun pasiunea copilului lor pe seama hormonilor, care încep „să se dezlănţuie“. Chiar dacă este mai aprinsă şi chiar dacă este de licean, dragostea adolescentină tot iubire rămâne, deci nu trebuie desconsiderată. Când fiica sau fiul tău vine acasă de la şcoală cu „fluturaşi în stomac“ sau când îţi destăinuie că s-a îndrăgostit, nu-i minimaliza sau ridiculiza sentimentele. Dimpotrivă, ascultă-i exaltările şi temerile şi împărtăşeşte-i poveşti despre prima ta dragoste. Asta va ajuta adolescentul nu doar să fie mai deschis şi mai apropiat de tine, dar şi să-şi înţeleagă mai bine propriile sentimente.

În conversaţia cu puştoaica sau cu puştiul tău, întreabă şi ce cred prietenii despre relaţia ei sau a lui. Discuţia ar trebui să fie una amicală, fără să pară un interogatoriu. Poţi întreba şi prietenii copilului tău despre persoana de care este îndrăgostit, pentru a înţelege detalii la care nu ai, altfel, acces.

Când pui piciorul în prag

Fie ca fiica are 16 ani, fie că are 40 de ani, părinţii nu sunt niciodată pregătiţi pentru momentul în care fata lor are o relaţie intimă. Totuşi, sexualitatea nu trebuie înţeleasă ca o ruşine, dar nici ca un abuz. În general, este bine să setezi anumite limite în ceea ce priveşte interacţiunile fizice. Spune-i copilului tău ce are voie să facă si ce nu atunci când se află în casă, de faţă cu alte persoane, sau în spaţiul public. Explică-i că, deşi este natural să te îmbrăţişezi şi să te săruţi, unele persoane se pot simţi inconfortabil cu manifestarea gesturilor tandre in public.

Pe de altă parte, dacă prima ei iubire începe să afecteze performanţele şcolare, este timpul să ai o discuţie mai serioasă cu copilul tău şi să reduci la minimum aceste întâlniri. Desigur, acelaşi lucru este valabil şi pentru băieţii aflaţi la prima dragoste. Adolescentul trebuie să ştie că, deşi nu ai nimic împotriva relaţiei sale, el are şi alte responsabilităţi în ceea ce priveşte şcoala, familia şi activităţile extraşcolare. Relaţia n-ar trebui să-i afecteze succesul şcolar, îndeletnicirile extracurriculare sau ieşirile cu prietenii. Încurajează-ţi copilul să nu neglijeze celelalte relaţii sau angajamente, dar să-şi facă timp şi pentru dragoste.



Recente

Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg