Mănăstirea Frăsinei aparţine de comuna Muereasca, din judeţul Vâlcea, dar cel mai apropiat sat se află la câţiva kilometri depărtare. Drumul de munte, asfaltat, care urcă în serpentine până la lăcaşul monahal, este atât de îngust că, la volan fiind, te rogi să nu vină o altă maşină din sens opus. Însă, odată ajuns, locul pare ca rupt din rai. Pe o pajişte din Munţii Călimăneştilor stau, semeţe, clădirile din piatră, văruite în alb, ale aşezământului monahal. Doar foşnetul frasinilor din împrejurimi tulbură liniştea locului. De altfel, pădurea de frasini a inspirat şi numele mănăstirii: Frăsinei.

Coliba călugărilor

Ilarion şi Ştefan, doi călugări sihaştri, au fost primii impresionaţi de magia locului. În 1710, ei s-au stabilit aici, într-o colibă de lemn, care avea doar un paraclis, unde se rugau. După opt ani, au hotărât să dea o formă legală lăcaşului, aşa că s-au dus la episcopul Inochenţie al Râmnicului şi Noului Severin pentru a obţine binecuvântarea şi aprobarea înfiinţării schitului, care avea să aibă hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

În 1727, au obţinut şi aprobarea, şi un lot de pământ, format din pădure şi păşuni. Când locuitorii satului din apropiere au încercat să-i alunge şi să le ia pământurile, cei doi călugări au cerut ajutorul boierilor Cârstea Iovipali, fratelui său Damian şi fiului celui dintâi, Nicoliţă Iovipali. Cei trei boieri au cumpărat pământul de la episcopie, pe care l-au donat, apoi, schitului, rezolvând, astfel conflictul. Tot ei au construit şi o biserică de piatră, înlocuind-o pe cea din lemn. Biserica din piatră mai există şi azi în cimitirul călugărilor. Viaţa şi-a urmat cursul liniştit la Mănăstirea Frăsinei până prin 1788 când, în timpul Războiului Ruso-Austro-Turc, soldaţii austrieci au atacat lăcaşul. Totuşi, aceştia nu au distrus biserica, dar au jefuit tot ce se putea din ea. Speriaţi, călugării au părăsit mănăstirea, care a rămas pustie timp de 57 de ani.

Un nou început, sub pravilă aspră

În 1845, a venit la Frăsinei cuviosul Acachie, un călugăr de la Mănăstirea Cernica. Cu învoierea urmaşului primilor ctitori, Gheorghe Iovipali, Acachie renovează biserica şi chiliile. Câţiva ani mai târziu, lăcaşul primeşte vizita episcopului Râmnicului, Sfântul Calinic, care avea să transforme schitul într-o mănăstire unică în România. Acesta hotărăşte să ridice alte construcţii, ceva mai sus de bisericuţa nou renovată, dar cam neîncăpătoare. Astfel, lucrările pentru biserica mare, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, încep în 1860 şi se termină în 1863. Odată cu sfinţirea noii biserici, episcopul decide să introducă la Frăsinei pravila aspră care se practică în mănăstirile de pe Muntele Athos. Aşa a devenit Mănăstirea Frăsinei unică în România, prin faptul că femeile nu au voie să-i calce pragul. De aceea, mănăstirea este cunoscută şi ca Athosul României. O altă interdicţie, care s-a păstrat de pe vremea Sfântului Calinic, este carnea: călugării nu au voie să gătească sau să mănânce carne în interiorul mănăstirii.

Mănăstirea Frăsinei este unică şi prin faptul că este singura din ţară care nu a suferit consecinţele secularizării. Asta, tot datorită Sfântului Calinic. Acesta le-a trimis scrisori atât ministrului culturii de la vremea aceea, cât şi domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cerându-le exceptarea Mănăstirii Frăsinei din programul de secularizare. Binevoitor, domnitorul a acceptat.

Gura lumii

La vreo doi kilometri de mănăstire, Sfântului Calinic a aşezat o piatră de legământ care anunţă că femeile nu au voie să meargă mai departe, către Frăsinei, piatră lângă care există astăzi o biserică şi locuri de cazare pentru toţi credincioşii, inclusiv femei. Pe piatră, scrie aşa: „Acest sfânt lacaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie (n.r. – mănăstire) de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine“.

Textul legământului a inspirat una dintre legendele locului, care spune că, episcopul Râmnicului ar fi interzis vizita pelerinelor după ce, venind la mănăstire neanunţat, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat.

De-a lungul timpului, interdicţia a dat naştere la tot felul de poveşti despre femei care au sfârşit prost din cauză că s-au aventurat în mănăstire. Cea mai cunoscută dintre ele este legată de moartea Veronicăi Bulai, mama fotomodelului Monica Gabor. Se zice că aceasta a vizitat, în secret, noaptea, Mănăstirea Frăsinei. Acest lucru ar fi fost adevărata cauză a morţii, care s-a întâmplat, la scurt timp, lângă Peştera Polovragi, când un bolovan de şapte kilograme, desprins de pe versant, i-a căzut în cap.

Alte credincioase sunt convinse că au rămas gravide sau s-au vindecat de boli, după ce au trimis rugăciuni călugărilor de la Mănăstirea Frăsinei, despre care ele cred că are ceva mai multă sfinţenie.

Foto: Mănăstire Frăsinei Facebook