Măseaua de minte: ce este, de ce apare şi când este indicată extracţia?

5 54531 original jpg jpeg

Oricine îşi doreşte o dantură frumoasă şi un zâmbet pe măsură. Dar ce te faci atunci când îşi face apariţia măseaua de minte? Este un dinte care nu are o funcţie specifică, nu este folosit pentru a mesteca mai bine şi, practic, este posibil să nu avem nevoie de el.

Măseaua de minte este al treilea molar din cavitatea bucală şi apare în cea mai îndepărtată zona a maxilarului, respectiv a mandibulei. Aceste măsele încep să erupă la vârsta adultă, între 17 şi 30 de ani (sau chiar peste 30 de ani, în unele cazuri) motiv pentru care sunt numiţi molari de minte. Există persoane care pot avea 1, 2, 3, 4 sau chiar mai mulţi molari de minte, dar şi persoane care nu au niciunul.

Din ce cauză apare măseaua de minte?

„Pentru că aceştia sunt o rămăşiţă a evoluţiei noastre, atât ca specie, cât şi ca rasă. Strămoşii noştri de acum un milion de ani aveau fălci foarte dezvoltate şi chiar posedau un al patrulea molar. Astăzi, însă, omul tinde să aibă trăsături faciale mai moi, mandibule şi maxilare mai puţin pronunţate şi marcate. În consecinţă, omul modern nu se adaptează întotdeauna la acest al treilea molar, care de cele mai multe ori nu găseşte spaţiul necesar pentru a ieşi‟, punctează dr. Lorelei Nassar. Probabil, acum 150.000 de ani, măseaua de minte a contribuit la mestecarea alimentelor crude şi tari, caracteristice unei diete primitive şi adaptate stilului de viaţă al acelei perioade. Astăzi, însă, acest al treilea molar nu este fundamental în mestecat, şi nu are nici măcar o funcţie estetică, deoarece prezenţa sau este aproape complet irelevantă. Cu alte cuvinte, în cele mai multe cazuri, măseaua de minte mai mult încurcă decât ajută.

De ce durează atât de mult să iasă

Întrucât măselele de minte apar la o diferenţă de ani de zile după ceilalţi dinţi, de foarte multe ori nu au suficient spaţiu pentru a creşte corespunzător, iar această poziţionare defectuoasă este motivul multor supărări pe care le provoacă. Pe lângă această cauză comună, totuşi, problemele legate de măselele de minte sunt foarte diferite şi depind de modul în care se prezintă. De foarte multe ori, acestea nu pot ieşi din gingie, care continuă să le acopere chiar şi după ce sunt complet formate. Avem de-a face cu ceea ce stomatologii numesc molarii incluşi.

O măsea de minte poate fi, de asemenea, inclusă doar parţial, atunci când este doar parţial vizibilă: „Mai mult, este posibil ca aceste măsele să se dezvolte de-a lungul unei axe orizontale, mai degrabă decât a unei axe verticale. Evident, ca orice alt dinte, se poate întâmpla şi să reuşească să iasă complet şi corect. Pentru a putea avea o evoluţie normală, măseaua de minte are nevoie de spaţiu de dezvoltare pe arcada dentară matură. Cea mai problematică este, de obicei, măseaua de minte inferioară, deoarece plângerile pacienţilor sunt mai frecvente, dar şi cea superioară are complicaţiile ei‟ , adaugă dr. Nassar.

De ce dor măselele de minte când erup? „Când măseaua de minte este pe cale să iasă, aceasta doare pentru că există inflamaţie, şi nu pentru că apasă şi împinge pentru a ieşi, aşa cum deseori se crede. De fapt, senzaţia de împingere este dată de zona inflamată. De asemenea, este posibil ca durerea să provină chiar din molar, deoarece este carios şi caria a ajuns la pulpă provocând o durere foarte puternică. Este posibil ca durerea să provină de la un dinte anterior la măseaua de minte‟, completează specialistul.

Când se ajunge la extracţie?

În cazul în care măselele de minte nu se dezvoltă armonios şi nu sunt sănătoase, acestea pot duce la dezvoltarea unor infecţii şi mai apoi la alte complicaţii, din punct de vedere stomatologic. Soluţia? Există şi este de cele mai multe ori una chirurgicală: extracţia acestui molar. Printr-o simplă vizită la cabinet, stomatologul sau chirurgul va verifica starea de sănătate a dinţilor şi va face recomandarea potrivită, de extracţie sau nu. Cauzele care stabilesc extracţia sunt:

  • carii cu/fără implicarea pulpei: este dificil să decizi să obturezi sau să devitalizezi (scoaterea nervului) un molar de minte, mai ales dacă acesta este dificil de accesat. Dacă, în schimb, caria este mică şi se poate ajunge cu uşurinţă, este posibil ca dintele să fie tratat şi vindecat;
  • prezenţa abceselor, granuloamelor, chisturilor;
  • poziţia lor nu este aliniată cu ceilalţi dinţi, ceea ce face igiena dificilă şi provoacă cariile dentare şi probleme ale gingiilor atât pe molarul de minte, cât şi pe dinţii învecinaţi (de obicei al doilea molar).

Este dureroasă extracţia molarului de minte? „Acolo unde este necesar, îndepărtarea unei măsele de minte este o operaţie care se efectuează sub anestezie locală, pentru care nu există percepţia durerii. Este important să urmezi toate sfaturile medicului şi să te bazezi pe expertiza sa. Acest lucru va reduce şi posibilul disconfort după extracţie”, punctează dr. Nassar.

Din punct de vedere stomatologic, o extracţie de molar de minte se poate face în următoarele două cazuri:

Sursă foto: Shutterstock



Recente

Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg