Epuizarea cronică sau burnout, în limba engleză, este un răspuns la stresul prelungit şi copleşitor resimţit de părinte, atunci când întreaga lui existenţă se axează pe nevoile copilului. Toţi părinţii trec prin provocări uneori foarte greu de dus. Cu toate acestea, aspectele pozitive ale creşterii copilului sunt mai idealizate decât cele negative. Dar când părinţii ajung să experimenteze, în timp, mai mult stres decât recompense, aceştia sunt expuşi riscului de epuizare.

Cum recunoşti că treci prin aşa ceva

Ca părinte, te vei simţi obosit şi lipsit de energie de dimineaţă până seară, ineficient şi atât de epuizat emoţional, încât îţi va fi greu să te implici în relaţia cu copilul tău într-un mod calitativ. În plus, alte semne de epuizare ale părinţilor pot fi gândurile sinucigaşe şi dorinţa de evadare, dezvoltarea unor comportamente dependente, anxietatea şi depresia, iritabilitatea şi frustrarea, tulburările de somn şi o atitudine neglijentă şi chiar violentă faţă de copil.

Meseria de părinte, contract pe perioadă nedeterminată

În era tehnologiei a devenit un obicei ca cei mici să fie în contact continuu cu părinţii lor. Chiar şi atunci când copilul lor este la şcoală, părinţii au tendinţa să îl verifice mereu cu ajutorul telefonului sau să ţină legătura cu alţi părinţi pe grupuri formate special pentru asta. În acest fel, meseria de părinte se realizează la foc continuu, iar copilul este în centrul atenţiei lor chiar şi când lipseşte fizic de acasă, în loc ca părintele să ia o pauză. Acest lucru poate contribui, din nou, la epuizarea părinţilor.

Cum poţi lupta cu acest sindrom

După ce părintele îşi asumă faptul că suferă de epuizare cronică, poate fi de mare ajutor să apeleze la consiliere psihologică, în urma căreia se va stabili un tratament specializat. Acesta poate include tehnici care să ajute părinţii să devină mai prezenţi şi mai conectaţi cu ei inşişi şi cu cei apropiaţi, practicarea relaxării şi tehnicilor de respiraţie, pentru ameliorarea stresului şi anxietăţii, şi, mai ales, conştientizarea faptului că nu există părinte perfect. Acest ajutor specializat trebuie să devină o soluţie doar dacă observi că îţi este imposibil să adopţi obiceiuri sănătoase în viaţa de familie şi în relaţia cu copilul tău.

Nu este o ruşine să ceri ajutor

Nu trebuie să ajungi la marginea prăpastiei ca să-ţi dai seama că ai nevoie de ajutor. Apelează la partenerul de viaţă, la bunici, la prieteni sau la o bonă pentru a-ţi oferi un răgaz de la copii, din când în când, şi pentru a-ţi reîncărca bateriile. Foloseşte acest timp liber pentru a face ceva pentru tine: o plimbare relaxantă, o ieşire cu partenerul la o cafenea sau o vizită la un salon de înfrumuseţare. Nu trebuie să te gândeşti că eşti un părinte rău dacă iei o pauză de la îngrijirea lui, pentru a petrece timp şi tu cu tine. De câte ori ai posibilitatea să-ţi faci mai uşoară viaţa de părinte, profită!

Fii un părinte suficient de bun!

Supereroii există doar în filme. Şi cu toate acestea, multe mame moderne, în special, se poartă de parcă ar avea capă de eroină fantastică, fiind sub presiunea de a face totul perfect. Sacrificiul suprem pentru a oferi vieţi perfecte copiilor nu este o atitudine sănătoasă. Psihologii sunt de acord că a fi un părinte suficient de bun, care are grijă în mod constant de copii, este cheia. Încercarea de a oferi întotdeauna o experienţă extraordinară copiilor, cu orice preţ, poate duce la epuizare fizică şi emoţională. Obţinerea unui echilibru între satisfacerea nevoilor familiei tale şi grija pentru tine este o atitudine mai eficientă, în timp.