Meserii pe val - şi 3 poveşti de viaţă

1 84512 original jpg jpeg

De multe ori se întâmplă să auzim de vreo meserie nouă şi să ne întrebăm cum şi de unde a apărut. Am început să mă documentez pentru acest material pentru a descrie 3 meserii la modă - şi am aflat, în schimb, 3 poveşti de viaţă, una mai interesantă ca alta. 

Dermopigmentist, visul îndeplinit al Ilincăi

image

Intru în cabinetul Ilincăi Ţurcanu şi mă surprinde albul imaculat al decorului şi pedanteria cu care sunt aranjate toate ustensilele.

Am impresia că mă aflu într-un cabinet de chirurgie, spun cu glas tare - iar ea zâmbeşte şi îmi răspunde că de multe ori chiar se vede în postura unui chirurg când lucrează. De altfel, specialistul în dermopigmentare – mai simplu spus, cel care redesenează sprâncenele doamnelor – are nevoie nu doar de o îndemânare specială, ci şi de studii.

Ce înseamnă microblading ?

Povestea Ilincăi a început, de altfel, cu dorinţa ei de a învăţa cât mai multe despre machiajul semipermanent al sprâncenelor, mai ales despre tehnica specifică numită microblading. Instrumentul pe care îl foloseşte este un pix special cu lame mici, de unică folosinţă şi de diferite grosimi. Ilinca trasează linii extrem de fine şi inserează, în acelaşi timp, un pigment, pentru a obţine unaspect natural al sprâncenelor.

A strâns bani făcând pe Mickey Mouse

Talentul şi l-a descoperit pe când era elevă la Colegiul de Muzică din Republica Moldova, iar fetele din cămin o rugau să le penseze. Când a observat că asta îi ocupă aproape tot timpul, şi-a dat seama că are o vocaţie şi că merită să meargă mai departe. Era deja studentă la marketing în România, la Piteşti, când a aflat despre un curs de specialitate, cam scump. A început să strângă bănuţ cu bănuţ: a lucrat ca mascotă Mickey Mouse, a cântat pe la nunţi, a continuat să penseze doar ca să strângă suma necesară pentru visul ei, şi… a reuşit!

Continuă să ajute

Acum, tânăra de 24 de ani se laudă cu zeci de premii internaţionale, dar nu se opreşte aici. Dorinţa ei este să-şi dezvolte măiestria, asemeni colegilor din alte ţări: vrea să-i ajute pe oamenii care şi-au pierdut podoaba capilară, redesenându-le părul pe scalp, sau pe femeile care au suferit o mastectomie, pigmentându-le mameloanele.

image

Doula, vocaţia Adelinei

image

Termenul „doula“ vine din greaca veche şi înseamnă ,,cea care are grijă de femeie“. Mai exact, este o persoană care oferă sprijin emoţional gravidelor, la naştere.

Meserie veche, modă nouă

Mai multe detalii am aflat de la Adelina Mitrofan Badea (29 de ani), care şi-a descoperit această vocaţie acum un an, în urma unui curs la Asociaţia Doula România. ,,Am început prin a fi educator prenatal şi mi-am dat seama că pot ajuta mai mult. De fapt, e vorba de o meserie foarte veche, aceea de a oferi sprijin non-medical şi susţinere emoţională viitoarelor mame.“

O naştere asistată

Sarcina şi naşterea propriu-zisă sunt evenimente care pot provoca teamă şi nesiguranţă. Aici intervine rolul doulei: ea dă informaţiile necesare, oferă asistenţă în timpul travaliului, la fel şi în perioada postpartum. Se pare că o altă prezenţă feminină îi dă siguranţă gravidei, îi alungă durerea şi o încurajează să nască pe cale naturală.

image

Un subiect controversat

În prezent, mă lămureşte Adelina, doula nu poate fi prezentă în sala de naşteri a unui spital de stat, doar cele private mai permit acest lucru. Nefiind o meserie inclusă în nomenclator, aşa cum este în alte ţări europene, continuă totuşi să fie la mare căutare. Subiectul a dat naştere la multe discuţii şi la controverse, dar femeile continuă să aibă nevoie de un sprijin într-un moment cheie din viaţa lor.

Modelator de flori de zahăr – pasiunea Rodicăi

image

Economist devenit artist

Rodica Bunea (41 de ani) este de profesie economist şi a lucrat câţiva ani într-o bancă, dar asta n-a împiedicat-o să-şi dezvolte pasiunea pentru decorarea torturilor cu flori din pastă de zahăr şi figurine. Pentru a-şi îmbunătăţi tehnica, a studiat la facultatea de Istorie a Artei. A început în 2006, cu modele simple, apoi a urmat nişte cursuri internaţionale. Astăzi se poate mândri cu Academia de Artă Dulce, unde îi învaţă pe cursanţi secretele meseriei.

O floare pentru viaţă

Florile sunt migăloase, dar uşor de realizat după câteva încercări, spune Rodica. Materialele folosite sunt gumpaste (o pastă de zahăr specială), sârme, coloranţi. Pe lângă acestea mai e nevoie de decupatoare speciale şi de mulaje. ,,O floare din zahăr poate rezista o viaţă întreagă dacă este păstrată cu grijă, la temperatura mediului. Doar la soare îşi poate schimba culoarea“, adaugă ea.

image

La noi, imaginea vinde

În ultimii ani, arta modelajului a explodat în România, explică Rodica, pentru că la noi imaginea vinde. Mai nou, din pastă de zahăr se fac machete de tort, buchete de mireasă, lumânări de nuntă, mărturii. La mare căutare sunt buchetele artistice, realizate din foi de vafă sau din hârtie de orez. Rodica este cea care a făcut demersuri pentru ca meseria de „decorator produse de cofetărie“ să intre în nomenclatorul naţional. Cererea i-a fost aprobată în 2016. Recent, creaţiile ei au fost incluse într-un film american care s-a turnat la noi.

image


Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg