Micii şahişti din sectorul 6 merg la concurs!

1 49275 original jpg jpeg

La sfârşitul vacanţei mari, cei mai talentaţi mici şahişti din Bucureşti, sectorul 6, vor participa la Concursul Internaţional de Şah Memorial „Cristian Gheorghe” – Trofeul CENTROCOOP, ediţia a XXIV-a.

Competiţia se desfăşoară între 26 august şi 2 septembrie,la Eforie Nord.

Cei 8 sportivi,cu vârste cuprinse între 10-13 ani,beneficiari ai serviciilor sociale,s-au pregătit încă de la începutul anului în cadrul proiectului „Lumea celor 64 de pătrate”,derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 (DGASPC).

Este prima competiţie internaţională la care copiii vor participa sub egida Federaţiei Române de Şah. Ei vor avea şansa de a se întâlni cu alţi copii care sunt pasionaţi de sportul minţii şi totodată vor putea să-şi pună la lucru cunoştiinţele acumulate pe perioada antrenamentelor desfăşurate săptamânal la sediul DGASPC Sector 6,de la începutul anului 2011.

Sesiunile de pregătire la şah s-au desfăşurat de trei ori pe săptămână,luni,vineri si sâmbătă. Peste 20 de copii cu vârste cuprinse între 8 si 16 ani au participat la antrenamentele realizate cu sprijinul unui antrenor atestat.

Proiectul vizează să stimuleze gândirea logică şi spiritul de competiţie al copiilor defavorizaţi din sectorul 6 şi-şi propune integrarea socială a micilor beneficiari prin implicarea lor în activităţi sportive,cu rol educativ-fotbal,tenis,karate.

Acest concurs reprezintă o extindere a proiectului „Liga Tinerilor Sportivi”,derulat de DGASPC Sector 6  în beneficiul copiilor cu probleme sociale sau de comportament.

Află mai multe despre micii şahişti din articolul:

Şansa lor sunt oamenii cu suflet



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg