Mielul este una dintre cele mai frecvente reprezentări din arta creştină – multe dintre lucrări înfăţişând scene din vremea Vechiului Testament. La popoarele iudaice, mielul îl reprezenta pe „fiul lui Israel”, adică pe cel ce face parte din „Turma lui Dumnezeu”. Creştinii au preluat această semnificaţie, mielul fiind simbol al sacrificiului pe care îl face Iisus pentru mântuirea „turmei” sale. De altfel, şi în Antichitate mieii erau sacrificaţi pe altarele zeilor, pentru îndeplinirea dorinţelor. Miturile şi religiile precreştine au inspirat şi alte simboluri. În Apocalipsă, Iisus este reprezentat ca mielul care învinge moartea şi puterile răului. Dar, pentru a delimita totuşi creştinismul de alte credinţe, într-un consiliu ţinut la Constantinopol în secolul al VII-lea, s-a decis ca reprezentarea lui Iisus să fie umană, renunţându-se la imaginea mielului. Nu s-a renunţat, însă, şi la sacrificarea puiului mioritic, care a rămas parte din tradiţia sărbătoririi Paştelui.

Citeşte şi: Mic, mic, mic, cât un... căţel pitic

Îmblânzirea muflonilor

Când omul s-a lăsat de vânătoare şi a devenit păstor, a început să prindă oi sălbatice, pe care le-a îmblânzit şi le-a domesticit. Istoricii sunt de părere că oaia domestică, cea mai comună specie a genului de Ovis, descinde din mai mulţi strămoşi rumegători, în principal din muflon, arkar şi arga lde. Primul şi cel mai vechi punct de domesticire se presupune că a fost în sud-vestul Asiei, în actualul Irak şi în Turkmenistan. Aici a fost domesticit arkarul, din care au derivat oile cu coadă lungă şi cele cu coadă groasă, care s-au răspândit apoi în Europa şi în Asia. Al doilea punct se consideră sudul Europei, unde s-a domesticit muflonul şi din care au derivat oile cu coadă scurtă care, odată cu migraţia popoarelor, au ajuns în nordul Europei, locul lor în sud fiind luat de alte rase, mai productive. Al treilea punct îl constituie Asia Centrală, unde s-a domesticit argalul, din care au derivat oile cu fesă grasă răspândite în aceeaşi zonă geografică.

Mioriţele de pe la noi

Pentru că oile s-au dovedit animale domestice polivalente, au fost create în decursul timpului peste 200 de rase care să poată satisface diverse nevoi. Astfel, unele rase sunt crescute pentru lână, altele sunt mai productive în ceea ce priveşte laptele pentru brânzeturi. De asemenea, sunt şi rase specifice anumitor zone climatice, adică oi adaptate vieţii în deşert, în pădurile tropicale sau pe piscurile alpine.

Merinos de Palas, cea mai perfecţionată rasă de oi din România, este o oaie de talie mijlocie, cu o conformaţie corporală masivă, cu un corp lung, acoperit de blană deasă, de culoare alb-crem. La maturitate, oile din această rasă ajung la o greutate de 60-65 de kilograme, iar berbecii la 99-105 kilograme. Merinosul de Palas s-a răspândit iniţial în Dobrogea, apoi în Câmpia Dunării şi, puţin mai târziu, în partea de est a ţării, în judeţele Galaţi şi Iaşi, precum şi în unele localităţi din vestul ţării. 

Ţigaia, pe de altă parte, este o rasă de podiş, originară din sud-estul Mării Caspice. Are o lână uşor de întreţinut şi în diverse culori: albă (bela), bucălaie, ruginie sau neagră. 

 Cap Negru de Teleorman, denumită popular şi „Carabaşa”este o rasă de oi cu o greutate corporală mare. Termenul de „Carabaşa” vine din limba turcă şi înseamnă „cap negru”. Rasa a fost creată de crescătorii din zona Teleorman, care şi-au dorit o populaţie de oi adaptabilă la condiţiile de şes din această zonă. Este crescută în special pentru lapte.

Citeşte şi: Pisicile se pot îmbolnăvi de Covid-19

Regina munţilor

Ţurcana rămâne una dintre cele mai populare rase de oi din România. Denumită şi „Regina Munţilor” sau Bârsană, este crescută la noi încă din cele mai vechi timpuri. Berbecii, ca şi oile, sunt foarte activi, vioi şi rapizi şi se pot căţăra cu uşurinţă pe stânci. Ţurcana „se îmbracă” în trei culori: alb, brumăriu sau negru. Cea albă este considerată de păstori cea mai valoroasă, deoarece dă mai multă lână decât celelalte. Ţurcana neagră este, poate, cea mai fascinantă, căci culoarea aceasta o au doar mieii. Pe măsură ce cresc, lâna lor devine roşcată sau seină, iar la vârsta adultă aceasta devine cenuşie.

Ştiai că...

... oile pot memora până la 50 de „feţe”  diferite ale altor oi şi le pot păstra în memorie până la 2 ani? Acest lucru a fost descoperit de un grup de cercetători din Cambridge, Anglia.

... oile au şi capacitatea de a se trata singure, în sensul că, atunci când au un disconfort fizic, mănâncă ceea ce au învăţat că le ajută să se simtă mai bine.

... oaia are o relaţie plină de afecţiune şi de grijă faţă de puii ei? „Mama” este agitată când nu-şi găseşte puiul, iar mieii obişnuiesc să-şi urmeze mamele peste tot. Aceştia sunt zburdalnici, se joacă unii cu alţii şi sunt foarte curioşi, exact ca nişte copii. De asemenea, oile pot adopta sau îngriji alţi miei, rămaşi orfani sau pierduţi ori părăsiţi de familie şi de turme.