Moartea sutienului: de ce multe femei nu mai vor să poarte faimoasa lenjerie intimă

1 shutterstock 478512805 jpg jpeg

După sărut, îmbrăţişare şi strânsul mâinii, noul coronavirus a mai făcut o victimă: sutienul. De opt luni de când am fost luaţi prin surprindere de virusul ucigaş a trebuit să schimbăt tot felul de obiceiuri ce păreau împământenite în viaţa noastră de zi cu zi, pentru a ne apăra pe noi şi pe cei din jurul nostru de temuta boală Covid-19.

Pe lângă igiena personală, distanţarea socială este cea mai eficientă metodă de oprire a răspândirii noului coronavirus. Ca urmare, mulţi dintre noi am început să lucrăm de acasă, să ne facem cumpărăturile online şi să ne întâlnim prietenii în spaţii virtuale. Ieşim mult mai puţin afară , iar nevoile vestimentare sunt, şi ele, puţin altfel. Prima piesă de îmbrăcăminte de care am fost mai toate bucuroase să scăpăm, considerată a fi cea mai neconfortabilă, a fost sutienul.

Totul a-nceput cu Tomi Obaro

După ce cunoscuta Tomi Obaro, redactor-şef la compania digitală de media Buzzfeed a anunţat public că a renunţat să mai poarte sutien, mii de alte femei i-au răspuns pe contul ei de Twitter că şi ele fac la fel de când cu munca de acasă. Multe dintre ele au povestit că pur şi simplu au uitat să-şi pună sutienul atunci când au ieşit la cumpărături sau la plimbare, iar când au realizat acest lucru, au înţeles că, de fapt, nu au nevoie de el. În alte mesaje femeile spuneau că, după atâtea luni de nepurtat sutien, şi-au dat seama cât de inutil este acesta şi că nu vor să-l mai poarte nici după ce trece pandemia.

Pentru majoritatea femeilor, ideea de a nu purta sutien este posibilă doar dacă ai o siluetă ca cea a lui Kate Moss. Dar ideile încep să se schimbe. Emma Roddick, consilier la o primărie din Anglia, povesteşte că, s-a obişnuit să nu mai poarte sutien din cauză că lucrează de acasă. Recent, când a avut o întâlnire oficială, a purtat, totuşi, unul, dar a jenat-o mai mult ca oricând, provocându-i mânărimi pe spate şi răni sub sâni. Deşi are un bust voluminos, a luat hotărârea să renunţe pentru totdeauna la sutiene.

"Tot ce am auzit până acum a fost: 'Ai nevoie de suport pentru sâni şi îţi faci rău la spate dacă nu porţi sutien' sau 'Nu te vei simţi confortabil fără el'. Este complet neadevărat," a spus Emma, citată de publicaţia The Guardian.

Ce spun oamenii de ştiinţă

Câteva companii producătoare de lenjerie intimă din SUA şi din Europa au confirmat că, în ultimele luni, vânzările de sutiene au scăzut mai mult decât oricare alt produs vestimentar. De aceea producţia tinde să se axeze acum pe bustiere şi sutiene mult mai confortabile, care pun accentul nu pe aspect, ci pe sănătate.

De altfel, sutienul şi-a făcut apariţia abia acum 100 de ani, înlocuind mult mai restricţionistul corset. Dacă rolul corsetului era să subţieze mijlocul şi să scoată în evidenţă bustul, cal al sutienului era - şi este încă - de a reduce mişcarea sânilor. Conform profesorilor în medicină, sânii nu au muşchi şi sunt doar două structuri, destul de firave, care îi susţin: pielea şi ligamentele. În unele opinii, atunci când alergăm sau facem alte activităţi ce implică o mişcare mai amplă a sânilor, cele două structuri de susţinere pot fi afectate. Pe de altă parte, cercetătorii admit că nu există niciun studiu şi nicio dovadă care să demonstreze că purtarea unui sutien împiedică "lăsarea" sau pierderea formei sânilor. 



Recente

Elizabeth Hurley  jpg
obiceiuri demodate jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Eva Mendes, Ryan Gosling  jpg
cuplu  foto   Shutterstock jpg
Singurul om inmormantat pe Luna  Sursa foto shutterstock 1454730908 jpg
Emmanuel Macron, Brigitte Macron  foto Shutterstock jpg
Matthew Perry, în comă două săptămâni colaj  Sursa   Shutterstock jpg
Robert Downey Jr, Susan Downey  jpeg
Camilla Parker jpeg
Click! Pentru Femei jpeg
Olivia Munn, Christie Brinkley  foto   Shutterstock jpg
Chuck Norris  foto   Shutterstock, Imdb jpg
Familia Regala, obiceiuri alimentare jpg
Sharon Stone și Billy Baldwin  foto   Shutterstock, Sliver (1993) jpg
haine jpg
Angelina Jolie jpg
Lily Allen  foto   Shutterstock jpg
probleme in cuplu jpg
menstruatie  jpg