Munţii curcubeu, un tărâm fascinant

1 80676 original jpg jpeg

Machu Picchu a fost descoperit pe 24 iulie 1911, de către academicianul şi exploratorul american Hiram Bingham. Din acel moment, turismul în zonă a început să fie apreciat de oamenii din întreaga lume, însă Machu Picchu are astăzi un concurent ”colorat” aflat în Peru.

Muntele Vinicunca, căci despre el vorbim, face parte din Andesul peruvian şi este unul dintre cele mai incredibile caracteristici geologice din lume. Muntele este dungat cu o gamă largă de culori, inclusiv maroniu, auriu şi chiar nuanţe de lavandă şi albastru. Creaţi în mod natural de-a lungul timpului prin diferite straturi de sedimente şi condiţii de mediu, aceşti munţi sunt greu accesibili şi necesită o ”drumeţie” de mai multe zile.

3 jpg jpeg

Peruvianii locali cred că muntele este sfânt. Iar în fiecare an, mii de pelerini din Quechua urcă la Vinicunca pentru festivalul de zăpadă care are loc cu o săptămână înainte de sărbătoarea Corpus Christi pe 31 mai.

Situat la 100 km sud-est de Cusco, cel mai apropiat oraş, muntele are o altitudine de 6.384 de metri - înălţându-se peste altitudinea Machu Picchu de 2.430 de metri. Călătoria spre Vinicunca te va duce pe căi antice ce leagă satele agricole tradiţionale şi satele Quechua camel-herder. Începând cu Ocongate, acesta se întinde pe marginea Ausangate (cel mai popular traseu pentru a vedea Vinicunca) şi ar trebui să dureze aproximativ şase zile. Spre deosebire de traseul Inca care duce la Mach Picchu, terenul Ausangate nu necesită permis şi este relativ liniştit, astfel încât probabil că nu vei vedea un alt călător.

Viaţa sălbatică pe care te poţi aştepta să o vezi de-a lungul drumului include condorul (pasăre răpitoare), vicuni, bobaţi şi puma, iar campingurile sunt adesea lângă lacuri superbe şi mai multe izvoare termale.

ausangate mountains 5 jpg jpeg

Drumul este considerat destul de dificil şi nivelul de rezistenţă trebuie să fie destul de ridicat, deoarece nivelurile de altitudine se pot schimba rapid. Cea mai bună modalitate de a vizita vârfurile este cu un ghid de turism, care cunoaşte foarte bine terenul. Sezonul uscat cade între lunile mai şi septembrie în fiecare an, ceea ce reprezintă cele mai bune luni pentru drumeţie.

Credite foto:



Recente

Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg