Nefertiti, care înseamnă „frumoasa care, iată, vine“, era principesa asiatică Taduhepa, rebotezată de egipteni
A fost regină, mare preoteasă, dar şi o politiciană revoluţionară. Ce a făcut, însă, de egiptenii i-au şters numele din toate inscripţiile, iar sculptorul preferat i-a lăsat, în mod voit, chipul cioplit în piatră fără ochiul stâng?
Chiar şi acum, după mai mult de 3.000 de ani, misterul ce-o învăluie pe această figură a lumii antice egiptene continuă să-i fascineze pe istorici şi arheologi, deopotrivă. Domnia lui Nefertiti şi a soţului ei, Amenhotep al IV-lea (zis şi Amenofis al IV-lea), a creat o adevărată „furtună în deşert“, ei fiind primii care au vrut să renunţe la religia politeistă în favoarea celei monoteiste. O revoluţie culturală, dar şi o „blasfemie“ plătită greu cu „ştergerea“ lor din istorie. Căci lista regilor şi dinastiilor, întocmită de preotul egiptean Maneton din Sebennitos prin anul 280 î.e.n., nu pomeneşte nicicum de ei. Iar numele le-au fost îndepărtate din toate inscripţiile, prin răzuire ori acoperire cu un strat de ghips sau de vopsea, iar desenele ce-i reprezentau au capetele desfigurate. O epocă de 30 de ani a fost, pur şi simplu, sărită de istorici! Astfel că, după descoperirea în 1912 a faimosului bust al lui Nefertiti în deşertul stâncos de lângă Karnak (eveniment ce a declanşat reabilitarea istorică), două generaţii de egiptologi s-au străduit să descifreze motivele acestei „uitări“.
Enigma de la Amarna
Îndepărtarea primelor straturi de nisip, în şantierul arheologic de la Amarna, a relevat nişte pietre de hotar, în formă de stele, ce delimitau un întreg oraş închinat lui Aton, zeul soarelui. Potrivit inscripţiilor, faraonul Ahnaton şi frumoasa lui soţie, Nefertiti, îi dedicaseră cetatea numită Ahetaton acestui zeu unic, desconsiderându-i total pe ceilalţi zei egipteni. Pe măsură ce excavaţiile au continuat, arheologii au scos la iveală un întreg ansamblu arhitectural şi un templu închinat lui Aton, lung de 800 m şi lat de 275 m, considerat astăzi cea mai mare construcţie de la acea vreme. Iar cetatea chiar se învârtea după soare şi ar fi avut şanse să se numere printre minunile lumii, de vreme ce arhitecţii se întrecuseră pe ei în a ridica locuinţe somptuoase, padocuri pentru animale, bazine cu apă şi grădini, într-o unitate organică. Palatul regal avea propriul parc cu plante rare, aduse din expediţiile în Africa, cu zone rezervate animalelor sălbatice, voliere şi bazine cu peşti, aducând mai mult a grădină zoologică şi botanică, decât a reşedinţă faraonică. La fel de spectaculoase erau şi locuinţele personalului şi a magaziilor din preajma palatului, construite în terase succesive până pe malul Nilului. În pregătire se aflau şi mormintele regale, care necesitau planuri elaborate, desfăşurare mare de forţă şi costuri uriaşe, dar ele au rămas neterminate, iar rămăşiţele acestor conducători ambiţioşi au fost de negăsit. Semn că uitarea, care s-a aşternut şi peste acest oraş părăsit ulterior în grabă şi îngropat de nisip, trebuia să le fie pedeapsă pe veci.
Cine era Nefertiti?
Egiptologii au descoperit că faraonul şters înadins din istorie se numea Amenhotep al IV-lea şi era fiul lui Amenhotep al III-lea „Magnificul“. Ca şi tatăl său, moştenise o avere uriaşă, graţie tributurilor plătite de vasali (Sudan, Cipru, Creta) şi darurilor trimise de alţi regi (Siria, Palestina). Şi, deşi total diferit de părintele său (fusese crescut în colonii, călătorise mult, era împotriva jertfelor umane, a pedepsei cu moartea, a vânătorii şi a petrecerilor cu nobili), amândoi au iubit aceeaşi femeie de o frumuseţe neasemuită, care le-a fost, pe rând, consoartă. Şi asta pentru că, după moartea lui Amenhotep tatăl, ea a devenit soţia lui Amenhotep fiul. Această femeie era, în fapt, o principesă asiatică pe nume Taduhepa, rebotezată de egipteni Nefertiti, „frumoasa care, iată, vine“ (confirmând originile ei străine). Dar de unde venea ea?
Ajuns la vârsta de 43 de ani, Amenhotep tatăl şi-a dorit o soţie mai tânără, pe lângă consoarta oficială, pe care a „cumpărat-o“ cu mult aur, argint şi fildeş de la tatăl ei, Tusratta din regatul Mitanni – loc ce furniza soţii frumoase dinastiei de faraoni. Tânără mireasă avea 15 ani şi a ajuns în Egipt, în 1366 î.e.n., având un dar neobişnuit: o icoană a zeiţei Iştar din Ninive, considerată atunci drept făcătoare de minuni, pe care însuşi mirele mai vârstnic o solicitase pentru însănătoşire, căci suferea crunt de dureri de dinţi – cel mai probabil, abcesele dentare i-au şi cauzat moartea, doi ani mai târziu. Nu se ştie anul în care Nefertiti s-a recăsătorit cu fiul soţului său, mai mic cu 4 ani, dar cert este că s-au iubit, îşi arătau afecţiunea în public (ceva nemaiîntâlnit până atunci) şi împreună au avut 6 fiice: Meritaton, Machetaton (care a murit la 9 ani), Anhesenpaton (s-a căsătorit de timpuriu, dar a murit la 15 ani) şi alte trei, despre care nu se ştie mai nimic.
Revoluţia religioasă
Din anul 1346 î.e.n., Amenhotep şi-a schimbat numele în Akhenaton (plăcut lui Aton) şi a început să promoveze cultul zeului soarelui, dispunând şi ridicarea unui nou oraş, ce avea să înlocuiască vechea capitală, Teba. Toate, pare-se, după ideile soţiei sale, care venera soarele din copilărie, la Mitanni. După alţi 8 ani, el o numea pe Nefertiti co-regentă, dăruindu-i puteri egale şi fiind redată în picturi de aceeaşi statură cu el, slujindu-l singură pe Aton (deci şi mare preoteasă) ori zdrobind cu sceptrul un duşman (rol de conducătoare a armatei) – reprezentări rezervate doar faraonilor, drept dovadă şi mulţimea de epitete admirative descoperite pe blocurile de piatră: „frumoasa, minunata cu coroana de pene; marea principesă moştenitoare din palat; cea mult preferată; iubita norocului; frumuseţea soarelui; femeia a cărei fiinţă îl bucură pe stăpânul ambelor ţări; marea şi iubită soţie regală; stăpâna ambelor ţări“.
Declinul
Dar bucuria puterii şi a prosperităţii le-a fost umbrită de-o ciudată boală ce l-a cuprins pe faraon, lipodistrofie, care l-a transformat într-un diform. Dezgustată, Nefertiti s-a îndepărtat de el şi chiar şi-a construit un palat al ei, în cealaltă parte a oraşului. Ba chiar se crede că ultimele trei fiice ar fi fost făcute cu amanţi, un maestru de ceremonii şi acel sculptor care i-a făcut nemuritorul bust. Drept pedeapsă, soţul ei a cerut să nu i se mai pomenească numele în public şi, ca urmare, din 1336 î.e.n., Nefertiti dispare din documentele istorice. La rândul ei, Nefertiti nu-l mai recunoştea drept suveran şi îl omitea în toate inscripţiile din palatul său. Conflictul, însă, avea să se încheie brusc, la moartea faraonului, decedat la vârsta de 30 de ani. Rămasă singură şi în pericol să-şi piardă puterea, a încercat o căsătorie cu un prinţ hitit, dar acesta a fost ucis pe drum. Într-un final, Nefertiti şi-a căsătorit a treia fiică cu un tânăr pe nume Tutankamon, care ar fi trebuit să ducă mai departe visul lor de aur închinat lui Aton. Însă tocmai acest Tutankamon a şters din istorie şi scurta „erezie“ monoteistă, făcându-i pe egipteni să părăsească degrabă cetatea în 1344 î.e.n., şi numele celebrei sale soacre, care a ales să rămână între zidurile cetăţii sale mult-iubite, unde a şi murit singură, la 37 de ani.
Celebrul bust ce-o înfăţişează pe regina egipteană la vârsta de 25 de ani, înalt de 48 cm şi păstrat aproape intact, a fost unul dintre cele mai des copiate statuete din Egiptul Antic şi îi este atribuit sculptorului Tutmosis. „Opera egipteană cea mai plină de viaţă”, după cum nota Ludwig Borchardt, descoperitorul ei. Se crede că cele două urechi uşor ciuntite şi lipsa globului ocular stâng se datorează unei gelozii a sculptorului, care i-a fost o vreme amant. „Niciun ochi omenesc nu a fost discutat atât de mult, niciunul nu a ridicat atâtea întrebări precum ochiul stâng al reginei Nefertiti”, nota Philipp Vanderberg în studiul său.
@shutterstock
