O gaşcă de papagali de la o gradină zoologică din Anglia a fost pedepsită. Ce au putut să facă Billy şi ai lui

1 shutterstock 1552336940 jpg jpeg

Cinci papagali de la gradina zoologică din Friskney, Lincolnshire, au surprins neplăcut turiştii şi îngrijitorii parcului de animale şi au fost retraşi din văzul lumii. Capul răutăţilor, a declarat un oficial al grădinii, este Billy, „cel mai rău dintre toţi‟.

Dintre toti papagalii cu pene cenuşii, Billy este cel mai vinovat pentru comportamentul nepotrivit, care le-a adus pedeapsa. Cu toate că au fost scoşi din atenţia publicului, iar această măsură poate afecta şi încasările, angajaţii şi conducerea grădinii s-au amuzat când au descoperit că papagalii au învăţat şi să râdă unul la altul.

De ce au fost scoşi de pe „scenă‟

Când Steve Nichols, directorul executiv al Lincolnshire Wildlife Park, a auzit angajaţi de-ai săi adresându-şi vorbe grele, s-a îndreptat spre ei să le atragă atenţia asupra limbajului. Ajuns în locul de unde se auzeau cuvinte şi expresii greu de reprodus, a observat că nu era nici urmă de om, ci doar gaşca de păsări. Cei cinci papagali se întreceau în înjurături şi râdeau unul de altul, aşa cum învăţaseră la turiştii care i-au vizitat de-a lungul timpului.

Billy, Elsie, Eric, Jade şi Tyson

Mai mult decât vocabularul stufos la capitolul înjurături, papagalii africani utilizau în exprimarea cuvintelor diferite accente britanice. O femeie a declarat că, în trecut, trecând pe lângă gaşca urătorilor de bine, a auzit mesaje injurioase, aşa că i-a suspectat pe angajaţii care lucrau în zonă.

        View this post on Instagram                   The famous swearing parrots unveiled.... 😳😳😳 #lincswildlifepark #lincolnshirewildlifepark #swearingparrots A post shared by Lincolnshire wildlife park (@lincswildlifepark) on Sep 29, 2020 at 11:35am PDT

The famous swearing parrots unveiled.... 😳😳😳 #lincswildlifepark #lincolnshirewildlifepark #swearingparrots

A post shared by Lincolnshire wildlife park (@lincswildlifepark) on

Până acum, turiştii nu s-au plâns de Billy şi ai lui, ba chiar când se trezeau înjuraţi de păsări, aceştia replicau în acelaşi registru verbal. Însă oficialii grădinei zoologice au decis să îi retragă pe cei cinci papagali, care ştiu prea multe, din văzul turiştilor, în primul rând pentru a-i proteja pe copii de un astfel de comportament nepotrivit.

Unul înjura, ceilalţi râdeau copios

Steve Nichols spune că atunci când un papagal înjură, este dificil pentru o persoană să se abţină să nu râdă. Iar atunci când râde, îi transmite papagalului un răspuns pozitiv, de acceptare a comportamentului. Aşa cu învăţat să râdă şi să înjure‟. Bărbatul a mai adăugat că, de fapt, achiziţiile păsărilor nu sunt aşa de rele, dar când sunt laolaltă, papagalii sunt greu de oprit: „Unul înjură şi altul râde, apoi altul râde şi, până să îţi dai seama, auzi un cor de papagali ce seamănă cu un grup de adolescenţi rebeli‟.

@shutterstock, instagram  



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg