O nouă carte semnată Mihaela Rădulescu

1 48559 original jpg jpeg

Recent, Mihaela Rădulescu şi-a lansat la Editura Polirom cea de-a treia carte, intitulată „Întreabă-mă orice”. Lansarea s-a petrecut la târgul Bookfest, eveniment la care Mihaela Rădulescu a avut şi o sesiune de autografe.

Vedeta s-a declarat încântată de prezenţa numeroasă a admitatorilor,veniţi să ia autografe,potrivit Mediafax.

Cartea este lansată tot la Editura Polirom,la fel ca celelalte două,“Despre lucrurile simple” (2007) şi “Nişte răspunsuri” (2009),care au fost foarte bine primite de public. Cea apărută acum doi ani a fost vândută în 50.000 de exemplare în 2010.

Noua carte este o invitaţie la autocunoaştere. După cum este prezentat şi de editură,acest volum este interactiv,iar lectura lui poate avea tot atâtea „chei” pe cât de variat este numărul cititorilor. Sub fiecare dintre cele 425 de întrebări din volum există spaţiu pentru formularea răspunsurilor de către cititori.  

Despre volum,autoarea spune:„Când am vrut să devin scriitor,nu mi-a dat prin cap să scriu despre mine,mai ales după ce am fost atât de mult timp... Mihaela Rădulescu. Am vrut pur şi simplu să născocesc poveşti,să deschid subiecte banale,dar să le dau strălucirea din ochii cititorului care se regăseşte în ele. (…) Îmi place să scriu despre iubire,pentru că este tema oricărui suflet frumos. Îmi place să pun în încurcătură cititorul cu apucăturile îndrăzneţe ale personajelor mele,pentru că astfel îl fac să viseze.”

Cartea include iustraţii de Ana Ularu,Andreea Esca şi Dani Oţil, precum şi o fotografie semnată Florin Rădulescu.



Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg