Naşterea Noului An era un eveniment la care participa toată comunitatea. Gospodarii căutau în foile de ceapă semnele de vreme bună sau rea, ca să ştie când să lucreze pământul şi când să-şi pună recolta la adăpost. Fetele încercau să-şi afle ursitul, iar cei foarte credincioşi sperau ca cerurile să se deschidă, ca să dea ochii cu însuşi Dumnezeu. Răgazul dintre ani era considerat un timp deschis, când totul era posibil, iar Pluguşorul şi Sorcova invocau divinitatea pentru bunăstare, voie bună şi speranţă.

Brazde bune de an nou

Mai întâi a fost tradiţia străveche a pornitului plugului, la începutul primăverii, când echinocţiul marca trecerea în noul an agrar. Sătenii ieşeau cu plugurile în acelaşi timp – gest simbolic, menit a îmbuna natura şi a-i cere roade bogate. Tradiţia s-a adaptat calendarului oficial, iar Pluguşorul s-a mutat în prima zi din an, pe 1 ianuarie. Esenţa obiceiului a rămas însă aceeaşi:

urătorii trasau o brazdă prin gospodăria celui colindat, pentru belşug şi fertilitate.

Cete de feciori şi copii

Pluguşorul mai avea şi alte denumiri, de la zonă la zonă. I se mai zicea „Pluguşorul cel Mic“, „Plugurelul“ sau „Pluguleţul“. În prima zi a anului, oamenii aşteptau „Plugarii“, cetele cu „Uratul“ sau cu „Hăitul“. Colindătorii erau bărbaţi tineri (dar în unele zone, şi copiii erau incluşi în ceată), care cereau permisiunea gospodarilor să le facă o urare. Copiilor li se permitea să colinde mai aproape de casă, adolescenţilor, ceva mai departe, iar bărbaţii tineri puteau să facă urări şi în alte sate, în speranţa că vor găsi fete de măritat.

Bici, buhai şi clopoţei

Versurile Pluguşorului se recitau, iar urarea era întreruptă din timp în timp de refrenul „Mânaţi, măi!“. Ca recuzită, colindătorii aveau, pe lângă bici şi buhai, fluiere, viori, tobe, chiar lanţuri - care erau folosite ca să amplifice atmosfera zgomotoasă. Interesant e că, în vechime, în anumite regiuni din Franţa, tinerii proaspăt căsătoriţi erau înhămaţi la plug. În alte zone ale Europei se trăgeau mai brazde în jurul localităţilor, din credinţa că acestea vor proteja locul de boli. La noi, se dădeau colaci cetei de colindători, care-i atârnau la coarnele pluglui sau ale boilor, alături de busuioc, spre a-i proteja de deochi. Clopoţeii şi tălăngile erau obligatorii, la fel ca biciul şi buhaiul, pentru că făceau zgomot şi alungau spiritele rele. Biciul simboliza purificarea lumii de energiile malefice.

Flori dalbe, flori de măr

Tradiţiile mersului cu Sorcova erau legate tot de celebrarea începutului de an. De Sfântul Andrei, gospodarii puneau la înmugurit rămurele de pomi fructiferi sau fire de trandafirr. Cu rămurelele înmugurite şi împodobite cu fire colorate de lână, beteală şi neapărat cu un fir de busuioc în vârf, de care se ataşa un clopoţel, se duceau copiii cu sorcova, imediat după intrarea în Noul An. Florile dalbe, flori de măr, invocate şi în alte colinde, erau în relaţie simbolistică cu Începutul, cu Puritatea. Mersul cu Sorcova era o modalitate de a-i cere divinităţii viaţă lungă, sănătate şi prosperitate.


Sorcova, vesela,

Să trăiţi, să-mbătrâniţi,

Peste vară, primăvară,

Ca un păr, ca un măr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul.

La anul şi la mulţi ani!

Ştiaţi că...

... termenul de „sorcovă“ vine de la cuvântul bulgar „surov“ (verde fraged)?

... totul, în tradiţia Pluguşorului, are legătură cu pâinea? Pâinea e capitalul cel mai important al comunităţii, pentru pâine munceşte toată suflarea. Pluguşorul înseamnă promisiunea unui nou început, întocmai cum bobul de grâu înseamnă promisiunea unei recolte bogate.

... colacul dăruit colindătorilor e un simbol sacru? El reprezintă comunitatea solidară, eforturile însumate ale colectivităţii pentru obţinerea pâinii, care se împarte tuturor.

... după ce se termină de colindat cu sorcova, aceasta se păstrează pe peretele dinspre răsărit al casei, la icoană?

Sursa foto: radioiasi.ro