Păcăleşte poftele de mâncare!

1 56686 original jpg jpeg

Acum îţi vezi liniştită de treabă, iar o clipă mai târziu te trezeşti cuprinsă de o poftă puternică de ciocolată. Sau îngheţată. Sau brioşe. Înainte să-ţi dai seama ce se întâmplă, cedezi în faţa duşmanului sau încerci să duci lupta grea împotriva lui.

Conform unui studiu al Universităţii Tufts din Massachusetts,91% din femei au fost cuprinse de aceste pofte. Şi se pare că voinţa nu este suficientă. Aceste pofte au surse mai adânci,fiind declanşate chimic. Organismul nostru are,de cele mai multe ori,nevoie de elemente chimice care se regăsesc în obiectele care ne trezesc acele pofte puternice. Ai nevoie de un plan pentru a lupta împotriva acestor pofte care pot prezenta o ameninţare pentru silueta ta. Aşa că data viitoare când te loveşte nevoia de a ataca frigiderul,gândeşte-te la circumstanţele care te trimit într-acolo.Cât eşti de stresată?Când eşti sub presiune,organismul tău elimină un hormon numit cortisol,care senalează creierului tău să caute recompense. Aşadar,ca un căţel bine dresat,el îşi caută recompensele în locurile cel mai la îndemână. Unele alimente conţin elemente chimice care încurajează producţia de dopamină,care ne face să ne simţim mai bine. Asfel,există unele alimente,precum ciocolata şi alte produse ce conţin zahăr ori cacao,care ne dau iluzia de confort şi care blochează temporar elementele stresante,conform doctorului Norman Pecoraro,care studiază Psihologia Stresului laUniversitatea din California. Când recurgi la mâncare în situaţii stresante sau care produc sentimente negative,creezi,inconştient,o legătură în creierul tău între respectivul eveniment şi reflexul de a apela la mâncare. Este vorba de o condiţionare a creierului. "Mâncarea devine, în creierul tău, soluţia pentru o experienţă sau emoţie neplăcută."declară Cynthia Bulik,doctor şi director al Programului pentru Dezechilibru Alimentar al Universităţii din Carolina de Nord. Cu alte cuvinte,data viitoare când te vei confrunta cu aceeaşi problemă,sau cu una asemănătoare,creierul tău va declanşa imediat pofta pentru alimentul pe care l-ai consumat data trecută când ai fost pusă în aceeaşi situaţie.Stimulează fericirea."Femeile, în special, au o reacţie emoţională puternică la muzică"spune Bulik. Ea îşi încurajează pacientele să asculte piese care le fac fericite când simt că apare o poftă. Muzica distrage atenţia creierului de la mâncare şi oferă o descărcare emoţională.Aşteaptă să treacă."Deseori, oamenii cedează în faţa poftelor pentru că au impresia că acestea cresc în intensitate, dar nu e aşa",continuă Bulik. Poftele alimentare se comportă precum un val,apar,cresc rapid în intensitate,apoi dispar la fel de brusc cum au apărut. Trebuie doar să treci peste momentul de intensitate maximă şi vei avea şanse mai mari să treci peste pofte pe viitor.Identifică problemă şi distrage-i atenţia.Conform studiilor,nevoia unei pofte stă,de fapt,în nevoia de a te simţi mai bine. Aşa că,cel mai bine,ia-ţi un moment pentru a identifica starea ta emoţională,apoi găseşte o activitate care să rezolve problema respectivă. De exemplu,dacă eşti stresată,alege o activitate solicitantă din punct de vedere fizic;dacă te simţi singură,sună un prieten cu care să vorbeşti sau să faceţi o plimbare în parc.



Recente

interviu pentru un job  foto   Shutterstock jpg
5 obiceiuri care iti dezvaluie personalitatea  Sursa foto shutterstock 1746342872 jpg
intalnire anulata jpg
Ce vezi prima data iti arata cum reactionezi in fata provocarilor  Sursa foto Jagranjosh jpg
Test jpg
Test  Care este prima impresie pe care o faci  Sursa foto shutterstock 1354368305 jpg
Loc de munca toxic  jpg
Metoda kaizen de evitare a burnoutului  Sursa foto shutterstock 702522496 jpg
o persoana care minte jpg
Ce spune despre tine modul in care folosesti tubul de pasta de dinti  Sursa foto shutterstock 651225181 jpg
intuitie jpg
Desenele pe care le faci in graba arată ce te motiveaza in viata  Sursa foto shutterstock 2291956477 jpg
Sfintii 40 de Mucenici  Sursa foto Wikimedia jpg
Ce este ableismul  Sursa foto shutterstock 2292625553 jpg
copil deprimat  foto   Shutterstock jpg
Ce vezi prima data in aceasta imagine iti dezvaluie cele mai mari frici jpg
cadou jpg
femeie puternica jpg
personalitate jpg
5 calitati nelipsite persoanelor inteligente emotional  Sursa foto shutterstock 715595482 jpg