Patru titluri de carte pe care să le citeşti vara aceasta
Atâtea cărţi şi atâtea posibilităţi! Poate că oamenii trăiesc o singură viaţă, dar cu ajutorul cărţilor vei reuşi să trăieşti zeci de vieţi şi să cunoşti sute de lumi noi. Asta este frumuseţea lecturii.
Te introduce într-o lume imaginară, dar care surprinde, bucură şi dovedeşte că omul este un izvor nesecat de inspiraţie. Astăzi îţi prezentăm câteva titluri de carte care pe noi ne-au impresionat şi pe care dorim să le împărtăşim cu tine. Iată deci ideile noastre:
Pianistul, de Wladyslaw Szpilman
În anul 2000 a fost numită cea mai bună carte, dar în 2021 este la fel de actuală şi la fel de fermecătoare. Dacă ai văzut filmul, n-are cum să nu te fi impresionat până la lacrimi acea capodoperă a cinematografiei mondiale. Nici cartea nu dezamăgeşte, dar te asigur că este printre cele mai dure lecturi cu care te vei întâlni în calea ta de cititoare. Nu te aştepta ca povestea din carte să fie trasă la indigo după cea din film, pentru că vei fi dezamăgită. Firul narativ al cărţii nu e povestea unui supravieţuitor la Auschwitz, ci se concentrează mai mult pe viaţa polonezilor evrei care au rămas în Varşovia în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Personajul principal este fie pe placul tău, fie deloc, aşa că rămâne ca tu să-l descoperi singură. Este o carte care trebuie citită, apoi dată mai departe şi lăsată moştenire. Este o carte grea, dar deosebit de frumoasă, o poveste de viaţă şi despre supravieţuire. Iar noi oamenii ne dăm în vânt după supravieţuitori, eroi şi finaluri…(aproape) fericite.
Amprenta frumuseţii, de Dita Von Teese
Dita Von Teese este regina dansului burlesque, o împătimită a stilului vintage şi o persoană care iubeşte şi ştie multe trucuri de frumuseţe. Ştie să se îngrijească, ce cosmetice să folosească, are propria linie de parfumuri şi produse de înfrumuseţare, iar în 2015 aceasta a lansat cartea A beauty mark – the ultimate guide to eccentric glamour. Intră în lumea Ditei, care deschide larg uşa casei sale, invitându-te să-i cunoşti secretele, de la dietele pe care le foloseşte pentru a se pregăti de spectacole, antrenamentele pe care le urmează, informaţii despre îngrijirea pielii şi trucuri pentru modelarea sprâncenelor, aplicarea rujului, a fardului de ochi şi multe altele. O carte perfectă pentru măsuţa de cafea din living.
Tronul de cleştar, de Sarah J. Mass
„Tronul de cleştar” este de fapt o serie de şapte cărţi, pentru care scriitoarea Sarah J. Mass a devenit faimoasă în toată lumea. Povestea este în stil adult fantasy şi o are ca eroină pe Celaena Sardothien, o fată de 18 ani, frumoasă, curajoasă şi... asasină. Este printre cele mai îndrăgite serii adult fantasy scrise până acum, iar dacă acest gen literar îţi face cu ochiul, cumpără măcar primul volum. În timp ce-l citeşti, te vei convinge dacă să dai o şansă şi următoarelor cărţi sau nu. Dar ştim deja răspunsul, aşa că apucă-te de citit.
Vânătoarea de vrăjitoare, de Max Seeck
Dacă îţi plac cărţile thriller, înseamnă că te-am nimerit. Este o carte cu nuanţe psihologice, tenebroasă, cu personaje malefice gata să-i dea lecţii de tortură şi prinţului întunericului. Lectura cărţii curge rapid, capitolele fiind scurte şi centrându-se pe Roger Koponen, un scriitor ale cărui cărţi transformă, la propriu, oamenii în monştri pregătiţi să omoare fără regrete. Intriga cărţii începe cu moartea soţiei lui Kopnen, ucisă la fel ca personajul din cărţile lui. Cartea a fost publicată în 2015 în Finlanda. Cum autorii scandinavi nu dezamăgesc (aproape) niciodată, noi îţi sugerăm să pui mâna pe carte şi să o citeşti.
Care sunt cărţile pe care doreşti să le citeşti vara aceasta? Dacă ai deja idei, lasă-le în comentarii ca să se inspire cât mai multă lume.
Sursă foto: Pexels