Canapeaua şi, în general, mobila tapiţată, pot fi periculoase, mai ales dacă le-ai cumpărat înainte de 2013. De ce spunem asta? Pentru că, în procesul de fabricaţie, tapiţeria e tratată cu un carcinogen denumit pe scurt TDCIPP. De asemenea, să ştii că e unul dintre cele mai obişnuite chimicale din praful din casă! Într-un studiu făcut la Universitatea Duke, cercetătorii au evidenţiat că toţi muncitorii care au lucrat la realizarea mobilei cu tapiţerie pe care au tratat-o cu TDCIPP aveau această substanţă în sânge.
Ce poţi face? Oricât ţi s-ar părea de ciudat, uită-te pe etichetă chiar şi atunci când cumperi mobilă, ca să afli cu ce a fost şi dacă a fost tratată cu ceva mobila pe care o cumperi.

Cadmiul

E un alt produs carcinogen. E conţinut în fumul de ţigară. Dacă fumezi în casă, el se duce în toată tapiţeria şi în alte lucruri pe care le ai în casă (perdele, prosoape de bucătărie, etc). Tu inspiri aerul ăla, chiar şi după ce ai terminat de fumat ultima ţigară. Chiar şi după ce ai aerisit toată ziua. Se numeşte fumat la a treia mână. NU râde, chiar există!

Lasă-te de fumat acum!

Cromul

E un alt carcinogen. Se găseşte în piele, mobilă din lemn, anumite vopseluri şi pigmenţi folosiţi la vopsirea textilelor şi în ciment. Ca să-ţi faci o idee, un studiu din Danemarca scotea în evidenţă că jumătate din încălţămintea de import (din piele) conţinea anumite niveluri de crom.
Iar! Uită-te cu atenţie la etichetă. Trebuie să specifice cu ce a fost tratată pielea pe care o cumperi sau ce conţine vopseaua pe care vrei s-o foloseşti pentru camera copilului.

Dioxina

Se găseşte în praful de pe rafturi. Ajunge foarte uşor în pământul din care-ţi iei legumele şi în apa de izvor. Podelele murdare de asemenea conţin dioxină. Dacă ai grădină şi lucrezi acolo, foloseşte mereu mănuşi şi spală-te pe mâini înainte să intri în casă.

PCB (produs cu circuit imprimat)

E vorba de electronice, becuri cu fluorescenţă (aşa-numitele neoane) şi transformatorii electrici. Unele state nu mai produc aşa ceva, dar alte state le produc încă. Problema e că potenţialul carcinogen nu dispare odată ce ai aruncat becul. El rămâne în natură. De asta, e foarte important să reciclezi becurile şi orice aparat electronic la firmele specializate, nu să le arunci la gunoiul menajer.

Ftalaţii

Sunt suspectaţi de potenţial carcinogen şi se crede că afectează sistemul reproducător sau dezvoltarea copilului. Ftalaţii sunt conţinuţi în pungile din plastic, pielea sintetică, jaluzele, tapet şi orice cu vinil (perdele de baie, de exemplu).
Fereşte-te de aceste produse. Pur şi simplu, nu le cumpăra. Uită-te pe etichetă şi ai grijă să conţină specificaţia „nu conţine ftalaţi“.


Sursa foto: zmeeed.info