Pierre Cardin, modă din altă lume. „Hainele pe care le creez sunt pentru o viaţă care nu există încă, pentru lumea de mâine“

1 profimedia 0209908896 jpg jpeg

Creatorul Pierre Cardin, care a încetat din viaţă pe 29 decembrie, la 98 de ani, este considerat unul dintre cei mai inovatori designeri din istoria modei. Cunoscut pentru fascinaţia sa pentru spaţiu şi viitor, exprimată prin celebra rochie Cosmos, Cardin mărturisea în cartea "Pierre Cardin": “Haina pe care o inventez e pentru o viaţă care nu există încă, pentru lumea de mâine".

Şi-a început cariera la Paris, după cel de-al doilea Război Mondial, ca asistent la al unor creatori celebri în epocă: Elsa Schiaparelli şi Christian Dior. În 1950 şi-a deschis propria casă de modă, devenind, în cele din urmă regele branurilor, cu numele său inscripţionat pe aproape orice, de la eşarfe de mătase la ţigări.

La sfârşitul anilor 1950, couturierul francez a rupt toate barierele din moda pariziană, prezentând primele colecţii de îmbrăcăminte, pentru femei şi pentru bărbaţi. A fost marginalizat de colegii de breaslă pentru că era "prea democratic" şi a fost exclus pentru scurt timp din Chambre Syndicale de la Haute Couture Parisienne. „M-am născut artist, dar sunt om de afaceri”, a declarat el pentru New York Times.

Îndrăzneala tăieturilor sale, adesea radicale şi geometrice, moderniste, a marcat generaţii de stilişti. Om de afaceri strălucit, el a creat un imperiu, pe care l-a extins apoi în numeroase ţări asiatice, în special China, bazându-se pe creaţiile sale, dar şi pe o serie impresionantă de produse sub licenţă.

Pierre Cardin credea că hainele sunt esenţiale pentru a defini o persoană, după cum mărturisea într-un interviu pentru revista GQ. "Pot caracteriza o persoană după felul în care e îmbrăcată. Pot spune dacă e intelectual, artist, rafinat sau doar un om şters. Dacă e curajos sau discret, optimist sau fricos", declara el. 

FOTO Profimedia



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg