Plante benefice pentru digestie. Învaţă cum să prepari remediile

1 fenicul ceai shutterstock 1404983174 jpg jpeg

Fie din cauza unei combinaţii nepotrivite de alimente, fie din cauza anumitor ingrediente care au îngreunat digestia, nu de puţine ori au fost momentele în care te-ai confruntat cu o senzaţie de prea plin sau de balonare. Iată ce poţi face!

Primul gând este să dai fuga la farmacie după medicamente. Însă, cele mai multe dintre ele sunt pe bază de plante, pe care cu siguranţă le ai prin casă şi din care poţi prepara infuzii aromate, numai bune pentru afecţiunile digestive. În plus, acestea au o acţiune mai blândă asupra stomacului, fără să-şi piardă eficienţa. 

Feniculul reduce balonarea 

Puţini sunt cei care adaugă feniculul în preparate, însă această plantă nu ar trebui să lipsească de pe lista condimentelor, fiind foarte aromată. Totuşi, pe lângă faptul că dă un gust deosebit preparatelor, feniculul are şi proprietăţi terapeutice, deoarece te scapă de senzaţia de balonare şi stimulează eliminarea gazelor stomacale. Totodată, elimină mucusul de pe tractul digestiv, acesta fiind un semn de inflamaţie. Pentru a-i spori capacităţile curative, poate fi combinat cu chimen şi coriandru. 

Cum se prepară: combini o jumătate de linguriţă de seminţe de fenicul cu o jumătate de linguriţă cu seminţe de coriandru şi o jumătate de linguriţă de seminţe de chimen. Râşneşti seminţele sau le zdrobeşti bine într-un mojar, apoi torni peste ele 600 de ml de apă clocotită. Amesteci, acoperi vasul cu un capac şi laşi la infuzat cinci minute, apoi bei trei căni pe zi, înainte de mesele principale. 

Muşeţelul te scapă de crampe 

De fiecare dată când ai exagerat cu mâncarea, inevitabil au apărut durerile stomacale, ca nişte crampe care te obligă să stai întinsă în pat o perioadă. Pentru a scăpa de durere, dar şi de balonare sau chiar de scaun moale, încearcă infuzia de muşeţel, combinată cu turmeric. Acestea îmbunătăţesc digestia şi combat simtomele neplăcute. 

Cum se prepară: ai nevoie de două linguriţe de flori uscate de museţel sau de un plic de ceai de muşeţel şi o jumătate de linguriţă de pudră de turmeric, peste care torni 400 ml apă fierbinte. Acoperi vasul şi laşi la infuzat cinci minute, apoi strecori. Pentru un gust mai bun, poţi adăuga puţină miere. 

Ghimbirul combate greaţa 

Probabil te numeri printre persoanele care adoră limonada cu ghimbir. Substanţele care dau gustul său inconfundabil au şi proprietăţi curative, folosite de mii de ani în medicina chinezească. Una dintre acestea este şi faptul că stimulează digestia şi te scapă de senzaţia de greaţă de după o masă bogată. 

Cum se prepară: tai o bucată de rădăcină de ghimbir de aproximativ cinci centimeri, o cureţi de coajă, apoi o dai prin răzătoarea mică. O combini cu 200 ml apă fierbinte, acoperi cana şi laşi la infuzat 10 minute, apoi strecori. Bei infuzia la temperatura camerei sau chiar rece, imediat după masa şi ori de câte ori simţi nevoia. 

Menta stimulează digestia 

Că tot vorbeam de limonadă, un alt ingredient des folosit în aceasta este menta, o planta cu multe proprietăţi benefice pentru digestie. Aceasta conţine mentol, care reduce senzaţia de balonare, precum şi uleiuri, care combat sindromul intestinului iritabil. 

Cum se prepară: infuzezi 10 frunze proaspete de mentă sau un pliculeţ de frunze uscate în 250 ml de apă fiebinte. Laşi 10 minute, apoi strecori şi bei infuzia rece. 

Genţiana produce enzime 

Pentru a scăpa de senzaţia de prea plin şi a grăbi digestia, ai nevoie de cât mai multe enzime. Rădăcina de genţiană, nu doar că stimulează organismul să producă enzime, influenţează pozitiv şi nivelul de acizi, care au rolul de a descompune alimentele, prevenind astfel fermentarea lor în stomac şi apariţia balonării. 

Cum se prepară: amesteci o jumătate de linguriţă de rădăcină de genţiană cu 250 ml apă fierbinte. Laşi la infuzat 10 minute, apoi strecori. Bei câte o cană înainte de masă.