Povestea 2
“Şi totuşi există iubire / Şi totuşi există blestem“. Frumoasele versuri ale marelui şi regretatului Adrian Păunescu mă trimit cu gândul la dragostea care zic eu că există şi în afară poeziei,a prozei. Dragoste care se aplică şi în cazul meu şi al soţului meu.
Mă numesc Roxana Melinte şi vreau să va spun povestea de dragoste dintre mine şi soţul meu,Laurenţiu. Doresc să fie o surpriză pentru soţul meu,în cazul în care veţi publică rîndurile mele,fiind o rememorare a poveştii noastre de dragoste,o rememorare a ultimilor aproape 12 ani (de când suntem împreună,dintre care 10 ani de căsnicie,dragoste şi căsnicie din care a rezultat un băieţel superb în vârstă de 7 ani şi jumătate).
Ar trebui să încep cu formulă:au fost odată că niciodată doi oameni,un bărbat şi femeie,care s-au cunoscut,s-au iubit şi şi-au jurat dragoste eternă şi credinţă veşnică. Şi,mai presus de tot,să fie mereu împreună la bine,dar mai ales la greu .
De cunoscut ne-am cunoscut la serviciu,lucrând amîndoi în aceeaşi instituţie,dar în compartimente diferite. Mult timp nu ne-am ştiut nici măcar numele,ne ştiam doar din vedere. Când ne-am cunoscut efectiv,fiecare dintre noi era ancorat într-o altă relaţie care dura de câţiva ani. Şi dacă va aşteptaţi să ne fi despărţit de partenerii noştri de atunci pentru a fi împreună,va înşelaţi amarnic. Timpul a curs lin,fără evenimente majore petrecute între noi şi în final soarta a hotărât în favoarea noastră. Între noi nu a fost o dragoste la prima vedere (eu nici nu cred în aşa ceva),ci o dragoste câştigată,crescută în timp. La un moment dat şi eu şi Laurenţiu ne-am despărţit,din diverse motive,de persoanele cu care eram atunci. Şi astfel se face că după aproximativ un an şi patru luni de când ne cunoscuserăm s-a întîmplat să ieşim prima dată împreună. Pentru noi nu a fost niciodată prea mult să fim împreună şi la serviciu şi casă. Timpul se scurgea parcă prea repede când eram împreună şi prea greu cînd eram despărţiţi
.Timpul care s-a scurs frumos de la prima noastră întâlnire a fost presărat cu întîmplări hazlii,momente fericite,au fost concedii nemaipomenite,momente când ne-am susţinut,ajutat şi încurajat reciproc,dar au fost (mai sunt şi în prezent,uneori) şi certuri şi discuţii în contradictoriu peste care am încercat şi am reuşit să trecem şi să rezolvăm tot ce ne-a stat în drum,într-un moment sau altul.
Şi am împlinit 2 ani de iubire sinceră şi frumoasă (27 iulie 2004). A fost o zi superbă,fără cusur,petrecută pe malul marii. Trebuie să spun că eu sunt îndrăgostită definitiv şi iremediabil de soare, de mare,de nisipul cald al plajei. Ce putea fi mai frumos,mai deosebit că o zi petrecută pe malul marii şi sfârşită cu o cerere în căsătorie venită din partea lui şi acceptată de mine,cu lacrimi în ochi ?! Da,ne-am căsătorit civil câteva luni mai tîrziu (2004), cu multă bucurie în suflet şi având părinţii,rudele şi prietenii alături de noi! A urmat cununia religioasă în 2005,o altă zi emoţionantă pentru noi şi cei dragi şi apropiaţi nouă. Şi de atunci,de la cununia civilă, au trecut aproape 10 ani de zile! 10 ani în care ne-am cimentat dragostea,am crescut împreună,ne-am redefinit ca oameni şi ne-am format ca părinţi,deoarece la aproape 2 ani de la cununia civilă dragostea noastră a rodit frumos,a fost incununtă cu un îngeraş de băiat,un copil superb,pe care îl iubim enorm şi de care suntem foarte mândri. Răzvănuţ este însuşi raţiunea de a trăi pentru mamaia şi tataiul, iar bunica şi bunicul îl răsfaţă,deasemenea. Acum băieţelul meu,care are 7 ani şi jumătate,este în clasa I. Anul trecut noi,părinţii,alături de bunici,am participat emoţionaţi şi fericiţi la festivitatea de deschidere a şcolii,a intrării lui Răzvănuţ în rândul elevilor.
Şi,la final de poveste,îmi doresc ca viitorul să-i rezerve băieţelului meu sănătate şi noroc,să rămână acelaşi năzdrăvan vesel şi inteligent ca şi până acum,să aibă parte de fericire şi iubire în viaţă,iar eu şi soţul meu să fim sănătoşi că să–l creştem frumos şi să ne putem bucură de el,să-i fim sprijin în toate momentele vieţii când va avea nevoie de noi,fizic sau moral.
Despre mine şi soţul meu pot spune că suntem fericiţi şi împliniţi fiindcă trăim o minunată poveste de iubire,deasemenea suntem sănătoşi. Mă consider o norocoasă a sorţii pentru că am o veselie,o bucurie de băiat care îmi luminează şi îmi înveseleşte viaţă şi mă bucur de sprijinul şi ajutorul unor persoane dragi şi apropiate sufletului meu,care îmi sunt alături practic şi sufleteşte.
Cu simpatie o cititoare fidelă,o soţie şi o mămică fericită,
Roxana Melinte
Votează povestea preferată!
Trimite SMS la 1316 cu textul POVESTE02şi votul tău este acordat declaraţiei trimise de Roxana Melinte.
Costul unui SMS este de .15 euro+TVA şi este valabil în reţelele Orange,Vodafone şi Cosmote.
Povestea care va primi cele mai multe voturi va fi desemnată câştigătoare şi va fi publicată în ediţia din 21 martie 2014 a revistei Click! pentru femei.
