Tinerii cu care ne mândrim! La 16 ani, Briana este campioană europeană la şah

1 85331 original jpg jpeg

La doar 16 ani, Briana Bălan se poate mândri cu un titlu la care mulţi tineri de vârsta ei nici măcar nu se gândesc: este campioană europeană la şah. 

Briana este elevă în clasa a XI-a la Arhitectură, la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba“ din Bistriţa şi pe lângă faptul că se pregăteşte pentru o carieră în arhitectură, are numeroase pasiuni: desenează, învaţă dansuri medievale şi să facă jonglerii cu focul. Cel mai bine însă se pricepe la şah, care i-a adus deja titlul de campioană europeană.

Bunicul său a fost cel care i-a insuflat pasiunea pentru şah, astfel că a a învăţat secretele sportului minţii încă dinainte de a putea să lege propoziţii.

Citeşte şi: Avem cu ce ne mândri! O româncă face senzaţie la Hollywood

„Nu mi-am propus neapărat să ajung undeva cu şahul, dar bunicului meu îi plăcea foarte mult acest sport şi a început să joace cu mine şi cu verişorul meu. Verişorul meu nu prea şi-a dat interesul, însă mie, cu timpul, a început să îmi placă, aşa că tatăl meu mi-a cumpărat un şah micuţ“, precizează bistriţeanca.

Pe la 5-6 ani, Briana a început să descopere tainele şahului împreună cu un profesor. A participat de-a  lungul timpului la numeroase competiţii, uimind pe toată lumea cu rezultatele sale excepţionale.

Citeşte şi: Povestea Zinei Dumitrescu: De la Drept, la "Mama Modei Româneşti"

Rezultatul cu care Briana se mândreşte cel mai tare l-a obţinut în 2018, când a devenit campioană europeană la şah, la dezlegări, proba sa preferată. S-a întrecut cu peste 200 de concurenţi din 17 ţări. 

„Pe mine mă ajută mult inspiraţia de moment. Până să mă pregătesc cu antrenorul meu actual mă bazam pe imaginaţie, după care am început să mă bazez şi pe teorie. Dar cred că e mai mult imaginaţie, chiar dacă e importantă şi pregătirea“, explică Briana.

Citeşte mai mult pe adevărul.ro



Recente

faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg