Povestea lui George Emil Palade, savantul român stabilit în SUA, laureat al Premiului Nobel

1 ro033 16 jpg jpeg

Savantul de origine română a avut o extraordinară carieră universitară în SUA. Recunoscut ca unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, George Emil Palade a câştigat, în 1974, Premiul Nobel pentru Medicină.

George Emil Palade s-a născut la Iaşi, în 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1936, pentru ca apoi să devină conferenţiar universitar la această instituţie. În 1946 a ajuns în SUA pentru cercetări medicale, iar în 1952 şi-a obţinut cetăţenia americană. În 1961 a ajuns şef al Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” din New York şi, din 1972, profesor de biologie celulară a Universităţii Yale din New Haven, unde a condus Departamentul de Biologie Celulară.

George Emil Palade a creat „Fixatorul Palade” pentru microscopia electronică (1952), a descris structura ultrafină a mitocondriei şi topografia unor enzime ale catenei de oxireducere celulară (1952-1953), a descoperit ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „Granule Palade'' (1953), informează Agerpres. În 1954, împreună cu Keith Porter, profesor canadian, a definit reticulul endoplasmatic ca un sistem de canale, vezicule, cisterne prezente în orice celulă vegetală sau animală. De asemenea, a studiat schimbările care se produc la nivelul unor celule, conformaţia stigmei flagelatelor, celulele secretorii ale pancreasului, precum şi structura moleculară şi supramoleculară a membranelor intracelulare.

Cariera sa strălucită avea să fie încununată, în 1974, cu Premiul Nobel pentru Medicină, alături de profesorul Albert Claude de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi de profesorul Christian de Duve de la Universitatea „Rockefeller” din New York. Acest prestigios premiu le-a fost acordat pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”. Cei trei laureaţi au revoluţionat domeniul biologiei celulare „mai ales al componenţilor citoplasmei a căror cunoaştere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii 30 de ani”. Cercetătorul român este considerat unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, iar pentru munca sa a primit şi numeroase alte premii de specialitate.

George Emil Palade a fost căsătorit cu Irina Malaxa, din 1946 şi până la decesul acesteia (1969). Împreună, au avut doi copii. Savantul român s-a recăsătorit cu Marilyn Gist Farquhar, biolog şi patolog american. S-a stins din viaţă în 2008, în SUA, la 96 de ani.

Pentru ce a primit Premiul Nobel

Foto: Wikipedia

2 macheta cpf 11 jpg jpeg

Recente

Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg