Povestea neştiută a schitului Dărvari, oaza de linişte din centrul Bucureştiului

1 darvari jpg jpeg

De câte ori nu ţi-ai dorit să evadezi câteva ore din aglomeraţia capitalei şi să te refugiezi în liniştea mănăstirilor din nordul Moldovei? Un astfel de loc este mai aproape decât crezi! În anul 1992, schitul a fost declarat monument istoric.

Puţini dintre locuitorii Bucureştiului ştiu că, ascuns printre casele vechi din zona Grădina Icoanei, se află unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din capitală, schitul Dărvari. De îndată ce îi treci pragul, cu greu îţi vine să crezi că acest mic colţ de rai se află în apropierea celor mai zgomotoase străzi ale oraşului. Vei fi întâmpinată de multă verdeaţă, flori multicolore şi o mică biserică, ce pare că ar fi fost mutată peste noapte dintr-un sătuc montan.

Moştenirea familiei Darvari

Istoria locului începe acum aproape două secole, în anul 1834, când Mihail Darvari împreună cu soţia sa, Elena, au cumpărat de la ctitorii bisericii Icoanei o bucată de teren. Aici au ridicat o biserică mică, fără turle, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena‟. Un an mai târziu, aici s-au stabilit 12 măicuţe de la mănăstirile Ciorogârla şi Pasărea şi un preot care ţinea slujbele. Astfel, a luat naştere schitul Darvari. Pentru a se susţine financiar, ctitorii i-au donat schitului patru clădiri în Bucureşti. Acestea au ajutat micuţul lăcaş de timp să se întreţină timp de 37 de ani, până când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat Legea Secularizării Averilor Mănăstireşti. Călugăriţele au fost nevoite să se întoarcă la vechile mănăstiri şi schitul a devenit o simplă biserică pentru locuitorii din zonă. Totuşi, Elena Darvari reuşeşte în 1868 să readucă viaţa monahală la schit, transformându-l în unul de călugări.

Popas în drum spre Athos

Pentru o periodă, la schitul Darvari au locuit şi călugări români de la Muntele Athos. În drumul lor prin capitala ţării, ei găseau adăpost aici, cu condiţia să ţină slujbe. Tot ei au fost cei care au deschis la schit o mică editură misionară, precum şi un atelier de lumânări. Chiar şi aşa, micul schit dintre casele boiereşti a început uşor-uşor să se ruineze. Văzând starea în care a ajuns lăcaşul de suflet al familiei, Mihail Darvari, nepotul ctitorilor, a decis să reclădească schitul şi să-i redea gloria de odinioară. În anul 1933, a început reconstrucţia, bisericuţa căpătând farmecul cu care şi astăzi îşi întâmpină vizitatorii. Viaţa monahală de aici a fost întreruptă din nou, brusc, în 1959, când călugării au fost trimişi la mănăstirea Cernica, iar biserica a devenit una de mir. Chiar şi aşa, locuitorii din zonă au continuat să îi spună cu drag Schitul Darvari. Abia în 1996, Preafericitul Părinte Teoctist a ajutat la restabilirea schitului cu ajutorul călugărilor de la Mănăstirea Crasna.

Frumoasă ca o icoană

Îmbinând armonios stilul bisericesc oltenesc cu cel muntenesc, biserica de cărămidă pare a fi o perlă imaculată, protejată de ramurile arborilor seculari. Chipurile sfinţilor pictaţi la exterior par să-i îndrume pe cei care caută o vorbă bună de la duhovnicul bisericii sau pur şi simplu îşi doresc o clipă de linişte, în care să fie doar ei şi Dumnezeu. Pe cât de simplă este la exterior bisericuţa, pe atât de frumoasă este şi la interior. Cum intri, privirea îţi este atrasă de catapeteasma din lemn, împodobită cu o sculptură fină, iar dacă vei ridica privirea frescele de pe pereţi cu siguranţă vor fi o lecţie de credinţă. Fiecare pelerin care poposeşte aici chiar şi din întâmplare, după o plimbare pe străduţele din cartier, rămâne uimit de emoţia resimţită aici. Fie că te adăposteşti de arşiţă pe una din băncile din curte, fie te reculegi în micuţa biserică cu siguranţă îţi vei dori să revii.