Preşedintele Woodrow Wilson a suferit de gripă spaniolă în timpul pandemiei din 1918. De ce a ascuns acest lucru şi cum l-a afectat pe termen lung

1 library of congress hdce2sel yk unsplash jpg jpeg

În timpul celui de-al doilea mandat, războiul a captat atât de mult atenţia preşedintelui american Wilson, încât nici măcar nu a recunoscut existenţa pandemia de gripă din 1918, numită şi gripa spaniolă. Boala a ucis aproape 700.000 de americani.

În aprilie 1919, preşedintele SUA, Woodrow Wilson, s-a alăturat altor lideri ai lumii la Paris pentru a stabili condiţiile de pace după Primul Război Mondial, care se încheiase în în urmă cu 5 luni. La scurt timp după ce a ajuns la Paris, Wilson a luat gripa care s-a dovedit a fi mai mult decât o simplă răceală.

Nu a fost o răceală obişnuită

Aşa cum John M. Barry, autorul cărţii „Marea gripă‟, a declarat pentru publicaţia „Time‟, „orice aspect negativ a fost privit ca un factor care afecta moralul şi efortul de război‟, prin urmare era ignorat. De aceea, nici preşedintele Wilson nu a acordat importanţa cuvenită pandemiei de gripă spaniolă până nu a ajuns el însuşi să aibă de suferit din cauza virusului gripal.

Când s-a îmbolnăvit, în spatele uşilor închise de la Hôtel du Prince Murat, unde se afla cazat preşedintele, situaţia era gravă. Wilson stătea întins în pat, răpus de crize de tuse, diaree şi febră înaltă, în timp ce toţi cei din jurul său încercau să-i înţeleagă când delira. Pur şi simplu nu l-au putut convinge că hotelul nu era plin de spioni francezi, aşa cum a credea el, sau că mobila din camera sa nu a dispărut.

Într-o scrisoare adresată secretarului privat al lui Wilson, medicul de la Casa Albă, Cary T. Grayson, a explicat că boala a fost atât de bruscă şi severă încât „la început am suspectat că fusese ceva în neregulă cu ceea ce mâncase”. Apoi, Grayson a recunoscut că preşedintele a contractat într-adevăr gripa spaniolă şi că este îngrijorat de starea preşedintelui.

Ziarele au publicat informaţii cu privire la convalescenţa lui Wilson, citând asigurările constante ale medicului că liderul lor suferea doar de o răceală, care nu era motiv de îngrijorare. Casa Albă a sugerat, de asemenea, că Wilson însuşi era foarte puternic în lupta cu boala şi că scapă rapid de răceli.

Virusul gripal i-a şubrezit sănătatea preşedintelui

Wilson a reuşit să se însănătoşească, salvându-i pe medicul Grayson şi pe restul administraţiei de explicaţii cu privire la înşelăciune. Totuşi, unii sunt de părere că boala ar fi putut afecta rezultatul Conferinţei de pace de la Paris.

Preşedintele Wilson a dorit clemenţă pentru Germania pentru a încuraja pacea şi diplomaţia mondială. Marea Britanie şi Franţa, pe de altă parte, au ţintit consecinţe mai dure. Când Wilson s-a îmbolnăvit, liderii se aflau în mijlocul unei dezbateri aprinse. Odată ce şi-a revenit suficient pentru a lua parte la discuţii, a cedat rapid termenilor lor. Deşi nu putem spune cu certitudine că atacul de gripă al lui Wilson a fost legat de sistemul imunitar puternic pe care-l avea, este posibil ca aceasta să-i fi fost slăbit.

Boala i-a afectat starea de sănătate pe termen lung. În luna octombrie a aceluiaşi an, Wilson a suferit un accident vascular cerebral, care a provocat orbire parţială şi paralizie parţială pe partea stângă. Din nou, detaliile au fost păstrate secrete, iar Wilson a continuat să prezideze ţara cu un ajutor major din partea soţiei sale, Edith, până la sfârşitul mandatului, în anul 1921.

Wilson nu a vorbit niciodată pe marginea subiectului pandemiei de gripă din anul 1918, dar ultimele sale cuvinte sunt o confirmare că ştia tipul de deteriorare fizică pe care o poate provoca un virus precum cel gripal. „Sunt ca o piesă de maşină distrusă”, a spus Wilson înainte să moară în anul 1924.



Recente

Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg