Numit „roller coaster‟ în limba engleză, acest tip de distracţie este numit la noi montagne russe, după termenul francez „le montagne russe‟, pe bună dreptate. Cele mai vechi montagne russe au fost construite din gheaţă, în Rusia secolului al XVII-lea. Erau ca nişte „munţi care alunecă‟. Primele astfel de sănii erau realizate din blocuri de gheaţă scobite şi împinse pe dealurile înzăpezite. Populare printre cei bogaţi, aceste tobogane au evoluat. Au fost concepute nişte pante artificiale folosind jgheaburi din lemn, acoperite cu gheaţă pentru ca săniile aşezate pe ele să prindă viteză. Acestea erau instabile, iar curajoşii care se încumetau să se urce în ele sfârşeau uneori prin a fi azvârliţi de pe dealuri. De atunci, s-a lucrat constant la nişte montagne russe-uri cât mai sigure, însă accidentele n-au putut fi evitate.

Cui i se datorează inventarea primului montagne russe?

Inventarea montagne russe-ului cu roţi i se datorează Împărătesei Ecaterina cea Mare. În anul 1784, ea decis că are nevoie de o versiune de vară a montagne russe-ului construit în grădinile palatului ei de lângă Sankt Petersburg. Aşa a fost realizat primul tip de montagne russe din lemn, cu şenile canelate şi sănii din lemn cu roţi. Ea şi-a dorit şi un pavilion lângă montagne russe, pentru a putea bea ceai şi discuta cu doamnele de la curte.

Primele montagne russe-uri aşa cum le ştim azi

Nu este cunoscut exact momentul în care alte distracţii de tipul montagne russe-ului au ajuns în alte ţări. Unii cred că soldaţii ruşi ar fi pus în practică ideea în Franţa după înfrângerea lui Napoleon. În 1817, parcul de distracţii Beaujon s-a deschis pe Champs Elysees. Una dintre caracteristicile sale proeminente a fost „plimbările aeriene‟, un fel de şină glisantă, curbată pe care se mişcau sănii cu roţi. În acelaşi an, francezii au deschis şi Belleville Mountain, primul montagne russe cu maşini care s-au blocat pe şine.

Jumătate de secol mai târziu, montagne russe-ul ajungea în Pennsylvania, SUA. Trenul folosit iniţial pentru a transporta cărbunele pe un deal abrupt a devenit un mijloc de distracţie. Până în 1844, calea ferată oferea călătorii pe munte cu viteze până la 80 km pe oră. Apoi, în 1884, montagne russe a fost deschis în Coney Island. Se deplasa cu circa 10 km pe oră, pe o pistă cu sens unic de 600 de metri lungime. A devenit atât de popular, încât i-a adus inventatorului său, LaMarcus Adna Thompson, 600 de dolari pe zi. Mai puţin pe la 1886, a apărut şi primul montagne russe cu tuneluri întunecate şi decoruri pictate.

Accidente provocate de lipsa siguranţei

La începutul anilor 1900, distracţiile de tipul montagne russe-ului erau populare. Peste 2000 au fost ridicate în SUA. Cel din Coney Island avea şi motor electric şi a fost o atracţie foarte căutată până într-o zi de vară a anului 1915 când s-a produs un accident. Trenul a luat o cotitură cu o viteză foarte mare şi a aruncat 3 oameni care au decedat. O femeie şi fiul ei au supravieţuit, pentru că s-au ţinut de balustrada trenului.

Între anii 1911 şi 1936, în Massachusetts, după ce doi pasageri şi-au pierdut viaţa fiind aruncaţi din montagne russe, s-au instalat sisteme de siguranţă. Se pare că nici acestea nu au fost sigure, întrucât noi accidente au avut loc în anii 1917, 1923 şi 1929, ceea a atras închiderea montagne russe-ului.

În anii 1970, montagne russe-urile s-au schimbat foarte mult, realizându-se bucle verticale, tuneluri subacvatice, piste foarte lungi. Deceniile următoare au adus montagne russe-urile spectaculoase: primul cu trenuri stand-up, în Japonia, Turnul Terorii din Australia cu primul montagne russe care atingea o viteză de 160 de km pe oră.