Progesteronul, estrogenul şi testosteronul, trei hormoni cu personalitate

1 84925 original jpg jpeg

Hormonii joacă un rol important în buna funcţionare organismului, indiferent de sex. Dar atunci când vorbim despre sănătatea aparatului reproducător şi, mai ales de obţinerea sarcinii, rolul acestor hormoni devine şi mai important.

La femei, principalii hormoni sunt progesteronul şi estrogenul, pe când la bărbaţi vorbim despre un rol important al testosteronului. Despre rolul lor, dar şi despre necazurile pe care le pot genera dereglările acestor trei hormoni am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Progesteronul este produs de ovare, de corpul galben sau luteus (în faza luteală a ciclului menstrual) şi, în cazul unei sarcini, de placentă şi glandele suprarenale. Are un rol important în stimularea metabolismului şi reglarea activităţii hormonale, dar cu adevărat important este în menţinerea sarcinii, ne-a spus dr. Vythoulkas, când pregăteşte mucoasa uterului pentru implantarea ovulului fecundat şi, din momentul confirmării acesteia, are rol esenţial în menţinerea ei - reglează contracţiile şi permite fătului să se dezvolte, pregăteşte sânii pentru producerea laptelui. Dacă ovulul nu a fost fertilizat, ovarele secretă progesteron până cu câteva zile înainte de începerea menstruaţiei, iar apoi valorile hormonului scad.

Deficitul de progesteron poate duce la ciclu menstrual neregulat, apariţia chisturilor ovariene, menstruaţie abundentă şi cu cheaguri, sindrom premenstrual accentuat, stări de oboseală prelungită, libido scăzut, bufeuri, retenţie de apă şi, nu în cele din urmă, lipsa apariţiei unei sarcini şi, în cazul confirmării acesteia, deficitul de progesteron este asociat cu pierderea acesteia sau cu naştere prematură. Se recoltează în ziua a 21-a a ciclului menstrual, dimineaţa, pe nemâncate.

Estrogenii sunt hormoni ce contribuie la creşterea şi dezvoltarea organelor sexuale sex feminin - uter, trompe uterine, vagin, sâni -, precum şi în apariţia ciclului menstrual. La femei este produs de ovare, glandele suprarenale şi placentă, iar la bărbaţi de testicule şi glandele suprarenale. Cei mai importanţi estrogeni sunt estradiolul, estriolul şi estrona şi pot fi măsuraţi atât dintr-un test de sânge, cât şi dintr-unul de urină. Estradioul este măsurat adesea în cazul femeilor neînsărcinate, iar valoarea acestuia variază de-a lungul unui ciclu menstrual, dar scade după instalarea menopauzei. În sarcină, estriolul este hormonul sintetizat de placentă, iar concentraţia acestuia creşte pe măsură ce sarcina avansează. Estrona este hormonul caracteristic femeilor ce au intrat la menopauză.

Testele ce pun în evidenţă valorile estrogenilor se fac şi atunci când este verificată starea de sănătate a ovarelor, glandelor suprarenale şi placentei, când vorbim de pubertate precoce sau întârziată la fete sau când există suspiciuni legate de o tumoră ovariană, pentru a detecta anumite boli congenitale în sarcină (în special sindrom Down), a mai adăugat dr. Vythoulkas. Recoltarea se face în funcţie de data ultimei menstruaţii, dimineaţa.

Testosteronul este secretat la nivelul testiculelor şi la cel al ovarelor şi în cantităţi mici, atât în cazul femeilor, cât şi în al bărbaţilor, de glanda suprarenală. La bărbaţi, concentraţia testosteronului din organism creşte odată cu pubertatea şi determină câteva aspecte importante: creşterea masei musculare, apariţia pilozităţii, îngroşarea vocii, producerea materialului seminal etc.

Testul pentru aflarea valorii acestui hormon este necesară pentru a afla cauzele disfuncţiilor erectile şi a infertilităţii în cazul bărbaţilor. Iar în cazul femeilor este necesar atunci când se constată scăderea apetitului sexual şi a libidoului, dar şi când se constată dezvoltarea în exces a pilozităţii sau îngroşarea vocii, ne-a mai spus dr. Vythoulkas. Excesul acestui hormon în organism determină rezistenţa la insulină şi apariţia diabetului zaharat, hipercolesterolemie, hipertensiune şi boli cardiovasculare.