Raiul pe pământ. Aşa arată cele mai spectaculoase grădini din lume!

1 africa de sud shutterstock 605292098 jpg jpeg

Se spune că natura este cel mai ingenios artist, dar omul încearcă de mii de ani s-o copieze, punându-şi la bătaie toată măiestria şi toate cunoştinţele în materie de botanică şi peisagistică.

Încă din antichitate, muritorii au încercat să recreeze Edenul din care au fost izgoniţi Adam şi Eva, aşa luând naştere, se pare, celebrelele grădini suspendate ale Semiramidei, considerate o minune a lumii. Persanii, egiptenii, grecii, dar şi chinezii şi japonezii s-au întrecut în a amenaja mici colţuri paradisiace, în funcţie de perspectiva religioasă pe care o aveau fiecare. Ulterior, grădinile şi-au depăşit simbolistica, intrând în circuitul social. Astfel că, astăzi, parcurile şi grădinile botanice sunt adevărate oaze de respiraţie şi relaxare în marile aglomerări urbane. Iată care sunt locurile în care mâna omului a creat un adevărat spectacol vegetal, cu plante rare, tablouri originale şi frumuseţi legendare.

Grădinile Palatului Versailles, Franţa

Parcul palatului din apropierea Parisului este considerat de către cei de la „National Geographic“ ca fiind cel mai frumos din lume. Amenajat în zona de vest a domeniului regal, acest „jardin à la française“ a fost comandat de Ludovic al XIII-lea şi dus la rang de artă de fiul său, Ludovic al XIV-lea, supranumit Regele Soare, un admirator al simetriilor, al fântânilor şi al luminii. Organizată pe zone, imensa grădină de la Versailles a avut nevoie, de-a lungul istoriei sale, de cinci replantări majore, dar şi de o reţea de irigaţie – apa nefiind suficientă pentru a întreţine iazurile şi flora.

Înainte de pandemie, Château de Versailles era vizitat anual de şase milioane de persoane.

Grădinile lui Monet, Franţa

„Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură, străduindu-mă să reproduc propriile impresii faţă de fenomene trecătoare şi schimbătoare“, spunea Claude Monet, despre faimoasele sale picturi impresioniste inspirate de grădina sa din Giverny (la 80 km de Paris), cu nuferi, sălcii, heleşteu şi pod. Raiul numit Clos Normand, creat pe locul unei foste grădini de legume, a fost realizat cu eforturi băneşti considerabile. „Toţi banii mei intră în această grădină… sunt un prădător!“, le mărturisea Monet prietenilor prin 1893, în timp ce vecinii erau îngroziţi că lacul artificial, bordat cu trestii, irişi şi pâlcuri de bambus, le va otrăvi pârâiaşul cu apa căruia îşi udau zarzavaturile. Pentru iubitorii de artă, dar şi pentru neiniţiaţi, seducţia locului este maximă: alei boltite cu trandafiri căţărători, podul japonez străjuit de ghirlande violete de glicină, luciul apei invadat de nuferi, maluri cu sălcii plâgătoare, azalee, narcise, lalele şi felurite specii exotice.

Kirstenbosch, Africa de Sud

Unii spun că faimoasa grădină botanică din apropiere de Cape Town, ar fi cu adevărat Raiul pe Pământ. Acest minunat muzeu în aer liber al florei indigene îşi datorează existenţa coloniştilor olandezi care, pe la 1660, au plantat migdali şi mărăcini drept perdea de protecţie, pentru a limita intruziunea animalelor sălbatice. Dar cel care a transformat-o într-o splendidă grădină a fost botanistul Henry Harold Pearson, de la Universitatea din Cambridge.

Dubai Miracle Garden

Inaugurată pe 14 februarie 2013, de Ziua Îndrăgostiţilor, cea mai mare grădină cu flori din lume număra peste 100 milioane de plante sădite până în ziua deschiderii. Întregul parc, care ocupă mai mult de 7 hectare în deşertul Dubai, e un adevărat miracol multicolor şi a fost făcut în doar două luni de zile de către 400 de muncitori. Bolte în formă de inimă, figurine îmbrăcate în flori, ghivece suspendate, case „tapetate“ cu flori, ba chiar şi un avion îmbrăcat în verdeaţă aşteaptă să te uimească.

În 2016, intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare aranjament din flori din lume (aprox. 45 de milioane).

Grădina Keukenhof, Olanda

La jumătatea distanţei dintre Amsterdam şi Haga se află aşa numita „Grădină a Europei“. Pe cele 32 de hectare a fost amenajat un Eden olandez, plin de lalele, mori, fântâni şi lacuri.

Yuyuan, China

Situată în centrul vechi al oraşului Shanghai, are o vechime de aproape cinci secole şi are în componenţă cele patru elemente clasice ale unei grădini tipice din China: stânci, apă, plante şi structuri arhitectonice. E declarată Monument Naţional.

Kenroku-en, Japonia

Renumitul parc japonez se mândreşte cu peste 12.000 de arbori din 150 de specii diferite. Potrivit unei tradiţii milenare, grădina ideală trebuie să aibă aceste şase caracteristici: eleganţă, frumuseţe, spaţiu, amploare, abundenţă de apă şi peisaje frumoase. Cu puţin noroc, vizitatorii pot vedea şi cocorii. 

9 cpf promo de numar 128x89 jpg jpeg

Alte grădini mirifice

Majorelle, Maroc – pictorului francez Jacques Majorelle i-a luat 14 ani pentru a crea aceste grădini, care adăpostesc muzeul de artă islamică şi o expoziţie dedicată lui Yves Saint Laurent.

Butchart, Canada – o grădină unică, cu peste 1 milion de plante, statui, pavilioane şi fântâni pe insula Vancouver

Waterfall Gardens, Costa Rica – cu fântâni, specii de plante tropicale, dar şi tucani, fluturi, broaşte, colibri şi maimuţe.

Grădinile Palatului Peterhof – fosta reşedinţă a ţarilor, cu cel mai mare ansamblu de fântâni din lume

Kew Gardens – recordul mondial pentru cea mai mare colecţie de plante cu flori (peste 30.000)

Brooklyn Botanic Garden – grădina cu cei mai mulţi cireşi din afara Japoniei (200 de cireşi din 42 de specii)

Grădina de cactuşi din Lazarote, Canare – peste 10.000 de exemplare din peste 1.400 de specii diferite

@shutterstock