Ducii de Sussex şi-au făcut un cont de Instagram comun, Sussex Royal, şi au împărtăşit fotografii cu cele mai importante momente din viaţa lor de cuplu. 
 
În doar 30 de minute de la înfiinţare, contul de Instagram a lui Meghan Markle şi al prinţului Harry, descris de experţi ca fiind unul “atent stilizat”, adunase peste 150.000 de urmăritori. Poza de profil aleasă aduce laolaltă iniţialele celor doi. De altfel, fosta actriţă din Suits este deja cunoscută pentru pasiunea pe care o are pentru scrisori şi scrisul de mână, care i-a devenit un hobby. 
 
Potrivit Guiness World, ducii de Sussex au doborât un record pe Instagram, după ce au obţinut 1 milion de urmăritori în doar 45 de minute. 
 
Printre cei care urmăresc activitatea ducilor de Sussex se numără şi mai multe celebrităţi, precum David Backham, Gwyneth Paltrow sau prinţesa Eugenie de York. 
 
Prima postare este o galerie foto ce conţine imagini cu momente inedite pe care le-au trait împreuna şi a strâns 755.000 de like-uri. Aceasta este însoţită de următoarea descriere: 
 
“Bine aţi venit pe contul nostru oficial de Instagram. Abia aşteptăm să împărtăşim cu voi munca noastră, cauzele pe care le susţinem, cele mai importante anunţuri şi de a oferi oportunitatea să aducem în lumina reflectoarelor probleme de interes. Vă mulţumim – Harry & Meghan”.
 
 
 
Ducii de Sussex au primit mii de comentarii: “1.5 milioane în doar câteva ore. Au o influenţă uriaşă”. “Sper ca acele comentarii răutăcioase să fie blocate”.
 

Meghan Markle şi Harry e se separă de Kensington Palace

Meghan Markle şi prinţul Harry au decis să-şi lanseze un cont oficial de Instagram, după ce Casa Regală a Marii Britanii a anunţat separarea familiilor lor la nivel de reprezentanţi oficial. Acest lucru presupune că ducii de Sussex vor avea propria lor viată mediatică, separată de cea a lui William şi Kate Middleton, construindu-şi  propria identitate şi implicându-se în chestiuni importante pentru ei.
 
„Regina a fost de acord cu crearea unei noi case regale pentru ducele şi ducesa de Sussex în urma căsătoriei lor”, se arată în comunicatul transmis de purtătorii de cuvânt ai familiei regale. Ducii de Sussex vor deveni curând părinţi. Vezi când şi unde va naşte Meghan Markle în acest material. 
 
 
Sursă: Daily Mail